Consider că a reînvia astăzi ideea Statelor Unite ale Europei nu este lipsit de importanță, ba chiar de o anumită urgență. Asistăm cu toții nu doar la o criză de creștere sau la o reticenţă a lărgirii Uniunii (enlargement fatigue), ci la o adevărată criză a spiritului european. Criza actuală nu e pur economică sau financiară, ci e o criză a valorilor fondatoare, a viziunii și a identității europene. E o criză născută din pragmatism îngust și materialism galopant, din liberalism nelimitat și populism de cea mai tristă factură.
Pe acest fundal de dezorientare, mulți acuză o criză a capitalismului. De curând, în Frankfurter Allgemeine Zeitung, Frank Schirrmacher denunță derivele economiei financiare de piață (Finanzmarktwirtschaft) și ajunge chiar să afirme că “începe să creadă că stânga are dreptate”[4]. La nivel european, situația falimentară a Greciei și a altor state, în loc să denunțe impostura socialistă a statului providență, iresponsabil și risipitor, riscă să compromită proiectul european și să afecteze moneda unică, la care România își dorește să adere cât mai curând [s-o crezi tu !].
Tuturor acestor derive, atât liberale cât și comuniste, creștin-democrația este singura aptă să la răspundă [ai sărit de la aliaţii socialişti ai PPE la "comunişti"; cum aliaţi ? printre altele, la Parlamentul European; şi ăia sunt cu "Europa Unită"]. Între etatismul populist și capitalismul sinucigaș, economia socială de piață este singura cale viabilă [deci, "capitalismul e sinucigaş" ! deci, "economia socială de piaţă" este altceva decât capitalismul !]. În fața lipsei de entuziasm pentru proiectul european și a tendințelor centrifuge, rămâne valabil îndemnul lui Jean Monnet – “continuer, continuer, continuer” – și visul federalist al noilor echipe internaționale din anii ’40 ["Brigăzile Internaţionale", poate...].
Creştin-democrația nu este doar a treia cale între cele două materialisme care amenință spiritul european – cel egoist și cel utopic –, ci singura cale pentru a revitaliza construcția europeană și pentru a preveni recăderea Europei în criză, naționalism și chiar război [ce ne tot ameninţi cu Babau', crezi că ai de-a face cu idioţi ?!].
Mai mult ca oricând, trebuie să evităm riscul revenirii, pe fondul crizei, a discursurilor naționaliste, xenofobe, rasiste ["cei care se opun nouă, europeiştilor, fac parte din aceste categorii"]. Tentația închiderii în sine e mare. O Europă care se îndoiește de beneficiile euro sau ale spațiului Schengen este deja o Europă în devoluție [nu, e o Europă în deşteptare !]. O Europă cu mai multe viteze, cu state de mâna întâi, doi și trei ar trăda idealul lui Konrad Adenauer, Robert Schuman sau Grigore Gafencu [prin extensie, ai vrea să fie şi idealurile noastre, să le urmăm pentru a ne afirma pietatea faţă de nişte moaşte ?].
Ca ministru de externe și om politic creștin-democrat, percep aici rolul major al viziunii noastre despre lume. Creștinismul e deschidere, nu închistare, e spiritul generozității, nu egoism de contabil, e încredere nu frică. Pe de altă parte, niciunde mai mult decât în viziunea creștin-democrată, libertatea și responsabilitatea nu s-au întâlnit mai fericit. E firesc să susținem proiectul Europei unite [O.K., susţineţi-l voi, nu mai tot veniţi cu el la noi ! verstehen ?], dar nu e acceptabil ca unele ţări, responsabile cu finanțele proprii, să susțină state care cheltuie peste posibilități. Solidaritatea nu înseamnă încurajarea iresponsabilității: iată de ce o guvernanță financiară unică ar răspunde în egală măsură nevoii de solidaritate și coeziune, și imperativului responsabilității [Ja-ja, "Deutschland uber alles Europa"].
Răspunsul la criza mondială nu e renunțarea la proiectul european, ci tocmai desăvârșirea lui [ăştia o ţin langa, trebuie să ne ocupăm de ei serios; electoral, adică]. Iar aici, o țară mare, puternică, responsabilă și guvernată după principii creștin-democrate precum Germania are un rol major, istoric aș spune. Konrad Adenauer a fost un politician cu anvergură internaţională tocmai fiindcă a înţeles că Germania, chiar şi atunci când se ocupă de afaceri interne face de fapt politică europeană [au mai înţeles asta şi alţii, de-aia nu vă pot suferi].
În ce privește România, guvernul de centru-dreapta din care fac parte, a înțeles să reacționeze cu responsabilitate la provocările crizei. Dincolo de măsurile economice salutate de toți partenerii noștri europeni, care au redus drastic deficitul în 2011, dreapta din România este în plină efervescență și într-un aggiornamento doctrinar în care sper ca creştin-democrația să aibă un rol major ["Piticu' şi PePeEeDL sunt pe linie" !].
Este contribuţia pe care înţelege să o aibă Fundaţia Creştin-Democrată pe care am fondat-o. În criza valorilor, reperelor şi în deficitul de viziune europeană care ameninţă spaţiul nostru politic, creştin-democraţia poate reda dreptei româneşti înţelegerea istorică a construcţiei europene. Totodată, în câmpul de tensiune dintre socialism şi liberalism, şi pe fundalul unor puseuri populiste sau naţionaliste, creştin-democraţia oferă un discurs echilibrat. Solidaritate, nu asistenţialism, stat liber, nu stat liberal, economie de piaţă, nu dictatura pieţelor financiare, valori, nu demagogie – iată pe scurt programul comun al creştin-democraţiei europene [= dirijism, subordonare faţă de Germania, controlul statului asupra societăţii - nu invers, "a treia cale"].
Tocmai fiindcă știm că alternativa la partidele populare riscă să fie partidele populiste [va fi o alternativă la voi, numită partide naţionale], dorim să creăm în România o Mișcare Populară cu vocație majoritară, asemănătoare cu UMP în Franța sau PDL în Italia [ah,bon...deci tot un fâs europeist; bine că ştim de-acu']. Europa are nevoie [da' cine-i "Europa" asta, de are atâtea nevoi ?] să mențină în guvernele naționale partide populare [contradicţie în termeni !] capabile să răspundă întreitului imperativ al momentului: să reformeze în spiritul responsabilității, să se opună populismului crescând al stângii și al extremei drepte, și să continue construcția europeană [cu stânga cooperaţi voi bine de tot la Parlamentul European, majoritatea e PPE+S&D+ALDE; "extrema dreaptă" - alt Babau pentru creierele spălate de propagandă].
Răspunsul la criza economică și financiară nu poate fi nici etatismul iresponsabil al verzilor sau al stângii, nici liberalismul extrem care a domnit în ultimul deceniu, ci economia socială de piață creștin-democrată care a dat roade în Germania sau Polonia [iar mănânci "necomestibil", în Polonia au tras tare gemenii Kaczynski ca să fie treaba bună, până să vină polşevicii tăi de la PPE].
Repet: răspunsul la criza politică și morală nu poate veni de la mișcări populiste sau revoluționare, ci tot de la partidele populare [repetă, repetă, ca să se ştie cine eşti].
În fine, criza Europei nu are ca soluţie resurgența discursului naționalist și redescoperirea frontierelor, ci determinarea creștin-democraților, a tuturor guvernelor și partidelor afiliate PPE, de a continua până la capăt proiectul Statelor Unite ale Europei, oricât de extrem ar părea acest lucru [oooo, pare extrem de... extrem ! extremiştilor !].
În toate cele trei ipostaze, creștin-democrații sunt cel mai bine plasați pentru a redeștepta speranța și pentru a construi, acolo unde alții vor să demoleze.
3 comentarii :
Auzi "capitalismul sinucigas".
Dementa totala !
S-au impartit in doua : NR si MP ca sa se intalneasca mai tarziu.
Astia isi considera electoratul ca fiind retardat.
Incerc sa-mi vad de-ale mele,dar e mare, mare bataie de joc.Iar prelungesc returnarile de TVA la sfatu-asteapta ... Ca sa treaca ei la euro...Imbecilii naibii
Eu am început să mă gândesc că va trebui al doilea decembrie 1989.
Nu cred ca scapam altfel ...
Trimiteți un comentariu