Mai mult, potrivit unor surse democrat-liberale, hartia oficiala emisa de ministru privind demiterea lui Cristescu, aflata in drumul spre un acord venit din partea premierului, ar fi fost rupta de Andreea Vass.
07 septembrie 2011
Valeriu Tabără vs. Polvoş
Ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, a pus piciorul în prag şi l-a demis printr-un ordin al ministrului pe directorul Agenţiei Domeniilor Statului, Radu Cristescu, aflat în subordinea sa. Activitatea acestuia a fost evaluată de Corpul de Control al ministrului, care a recomandat schimbarea sa din funcţie, acuzându-l de producerea unor însemnate prejudicii. Cristescu, însă, are pile importante la conducerea PDL, ceea ce explică întârzierea deciziei de demitere. Apare menţionat numele consilierului prim-ministrului, Andreea Paul (ex-Vass), care ar fi exercitat presiuni pentru menţinerea lui Cristescu în funcţie.
Pe surse, numele lui Valeriu Tabără ar figura printre cele 4-5 nume de miniştri care ar urma să fie remaniaţi. Ar fi o mişcare greşită pentru credibilitatea PDL, dar în ton cu "spiritul reformist" al sectei PPE-Soros-KAS-UE care a pus în scenă "victoria" de la congresul PDL din mai 2011, reducând numărul delegaţilor de la 4000 la 1300.
Presedintele Agentiei Domeniilor Statului, Radu Cristescu a fost
demis ieri, in urma unui ordin emis de ministrul Agriculturii, Valeriu
Tabara. Eliberarea acestuia din functie s-a lasat insa cu scandal.
Puternic sustinut de conducerea PDL Salaj, dar si de Andreea Vass,
consilierul pe probleme economice a premierului Emil Boc, seful ADS a
facut mari presiuni la nivelul Guvernului dar si in interiorul PDL
pentru a-si mentine functia.
Mai mult, potrivit unor surse democrat-liberale, hartia oficiala emisa de ministru privind demiterea lui Cristescu, aflata in drumul spre un acord venit din partea premierului, ar fi fost rupta de Andreea Vass.
Insa,
Tabara a insistat si a semnat un al doilea ordin de demitere. Cristescu
si-a pierdut scaunul de presedinte ADS, in urma unui raport intreprins
de inspectorii Corpului de Control al ministrului Agriculturii, privind
activitatea Agentiei.
Ministrul Agriculturii ne-a declarat ca a
semnat ieri, la ora 12, ordinul de demitere din functie a presedintelui
ADS, Radu Cristescu, pe baza recomandarilor venite din partea raportului
Corpului de Control al ministrului, intocmit in luna august. Potrivit
unor surse din PDL, “Radu Cristescu s-a tinut insa tare, pana in ultimul
moment”. Deputatul PDL, Lucian Bode, seful PDL Salaj si consiliera pe
probleme economice al premierului, Andreea Vass au facut un puternic
lobby in partid si pe langa Emil Boc pentru a bloca demiterea lui
Cristescu.
De asemenea, Cristescu ar fi fost sfatuit sa conteste
in instanta raportul inspectorii Corpului de Control si sa anuleze
astfel propunerea de demitere a sa. Mai mult, surse din partid, sustin
ca actul oficial de demitere a sefului ADS, ar fi ajuns la consiliera
Andreea Vass, care l-ar fi rupt. Tabara avea nevoie de o sustinere
politica venita din partea premierului Emil Boc, in calitatea acestuia
de presedinte al PDL.
Cristescu a fost numit politic, in martie
a.c in functia de sef al ADS. “Nu aveam nevoie de semnatura premierului
pentru demiterea lui Cristescu, pentru ca institutia condusa de acesta
se afla in subordinea mea”, a tinut sa ne precizeze Tabara, vorbind din
punct de vedere juridic al gestului sau. De altfel, demiterea lui
Cristescu s-ar fi discutat luni si in PDL, la o intalnire neprotocolara a
liderilor PDL, dupa sedinta Biroului Permanent National. Singurul care
l-a sustinut pe Cristescu a fost Lucian Bode, seful PDL Salaj.
Gestuia
acestuia se explica prin simplul fapt ca acest Bode l-a si propus in
martie a.c. in partid, pentru functia de presedinte ADS. Cu alte
cuvinte, conducerea ADS, fusese arondata politic organizatiei PDL Salaj.
Dupa
ce Andreea Vass ar fi rupt documentul de demitere a lui Cristescu,
Tabara s-a vazut nevoit sa emita un alt document de eliberare din
functie a acestuia. Potrivit surselor noastre, acest lucru s-a intamplat
joi. Hartia trebuia sa ajunga pe masa sefului ADS vineri, dar acesta nu
era la birou. Pana la urma, Cristescu a fost instiintat marti de
demitere, dupa ce Tabara a fost sigur ca este sustinut de partid in
luarea acestei decizii.
Raportul Corpului de Control in cazul
Cristescu a ajuns la DNA, fostul sef al ADS fiind acuzat de mari
prejudicii aduse institutiei pe care a condus-o timp de o jumatate de
an. Insa, trebuie mentionat faptul ca Radu Cistescu are un puternic
aliat in justitie: sora sa,procuroare la DIICOT.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Şi nimeni (dintre politicieni) nu protestează; ba-l şi văd înregistrat "legal". De ce nu se face o razie la această oficină separ...
-
Revista AGERO Psiholog - Cercetător drd. Gabriel Ungureanu „Ploaia care va veni le va potopi pe toate, Să încercăm să facem noi...
-
Parlamentul European a votat Rezoluția referitoare la combaterea homofobiei în Europa (2012/2657(RSP)) , printre ai cărei raportori (in...
-
cine "nu are răbdare", poate citi textul din clip aici Mircea Hamza: Pentru uituicii, care au un interes: Turnătoriile la Se...
-
NEW.EURO-MED.DK : East-west theatre II T he following shows how the NWO actors play a deceptive game to delude us into their Lucifer...
-
Poate ne-am învârtit în loc, cine ştie ? Poate suntem la teatru şi ne joci din frânghie (Morometzii - "În luptă cu puterea" ...
-
Multe lighioane se mai ascund prin cotloanele justitiei romanesti, nici nu-i de mirare, dupa 1945, primul pas a fost distrugerea magist...
-
Fiți optimiști ! Urmează noi și noi dezastre. Națiunea Globalizarea forțată pe fondul regionalizării teritoriale a găsit România total...
-
Nu vreţi să ne facem noi o Uniune Românească? Cu Muntenia, Moldova, Transilvania şi Dobrogea? Sunt dispus să dau bani pentru Dobrogea. ...
-
Sub Ceauşescu s-a construit o reţea de ordonatori unici de cont, care avea misiunea de a produce valută din mediile economice externe, desti...
13 comentarii :
Stalciti mutra maimutei maneliste care si-a batut joc de imnul national al Romaniei, pe Stadionul National, la un eveniment oficial si public Romania.
Nici o mila pentru maimuta manelista . Daca mai exista romani cinstiti va provoc la o boicotrare totala ascarbei maneliste.
Sa moara de foame si in mizerie!
Eu, unul, şi uitasem de Marcel Pavel până la incidentul cu imnul. Nu consum subproduse muzicale.
Polvos face ce vrea ea....
Cum ii permite sa rupa decizii ale ministrilor ?
E paranoica !
Nu e sigură treaba cu ruptul, dar Tabără, dacă ştie că e aşa, nu ar trebui să tacă. Mai ales dacă miroase ceva în legătură cu remanierea. Nu are rost s-o "dea" ulterior, gen wikilik.
Bineinteles.
Se gandeste probabil si la alte consecinte....
Tipa face parte titr-o mafie urata rau
Polvoş se încadrează, după toate definiţiile, la agent de influenţă sau agent străin.
Nu mai zic nimic (acum) de Pitic, care ştie bine ce-i cu ciumetea asta şi totuşi o tolerează.
Fara nici o indoiala !
Atat Boc cat si Basescu stiu foarte bine ceea ce se intampla si tolereaza.
Fie sunt complici in mod constient fie sunt amenintati urat fie sunt bolnavi ( manipulati in vreun fel)
Eu atât zic: la o eventuală suspendare votez DA cu amândouă mâinile. Măcar să se ştie cine face politicile de stânga, nu să se facă aceste politici pe voturi de dreapta.
Ceea ce se intampla acum este a doua mare miciuna dupa cea cu Revolutia.
Iar ne-au scos in strada si ne-au mintit. De data asta Basescu si Boc
S-au dat pe faţă. Numai proştii sau lătrăii lor arvuniţi nu vor să vadă.
Ma simt ingrozitor, mintita din nou...
Trimiteți un comentariu