Un nemernic pe care-l plătim din banii noştri

... ca să ne reprezinte. Dar, oare, ne reprezintă pe noi, sau este mesagerul altor interese ?  

Václav Klaus: Tratatul de la Lisabona şi ceea ce a rezultat din el, ambiţioasa Politică Externă şi de Securitate Comună, sunt o realitate, dar politica externă cehă - o politică care reprezintă ţara şi naţiunea noastră - nu va dispărea. În lumea transnaţională - în acest vis al utopiştilor (şi al marxiştilor) - noi nu ne regăsim. Diplomaţia înseamnă serviciu. Aceasta înseamnă un serviciu pentru cetăţenii ţării noastre şi pentru nimeni altcineva. Nu serveşte o instituţie supranaţională.

Diplomaţia românească colcăie de cadre reciclate ale ceauşismului târziu, rapid adaptate la mercantilismul tranziţiei, apoi la obedienţa europeistă faţă de Bruxelles. Ori de neamuri de-ale lor. Ultimul ambasador al României în China, acum numit "din partea României" director în SEAE (Serviciul European de Acţiune Externă) pe relaţia Asia, este ginerele unui ambasador comunist (tot în China), cu studiile superioare facute tot în China, la fel ca tata-socru. "Reprezentantul României" la ONU (şeful delegaţiei) este Simona Miculescu, cumnata lui Adrian Năstase şi fiica ministrului agriculturii din RSR, Angelo Miculescu.

Cel de care se ocupă postarea este "ambasadorul României la UE" (citiţi "al UE în România"), Mihnea Motoc (soţul judecătoarei de la CCR numită din partea PDL, şi care a fost funcţionar ONU ani de zile; n-aş avea încredere în funcţionari ONU nici de-aici până la uşă).

Iată interviul său din Ziarul Financiar, unde latră pentru "guvernul european":


Ambasadorul României la UE: Întoarcerea în timp nu e posibilă. Până la o guvernare comună a UE mai sunt doar câţiva paşi

Criza persistentă doboară rapid tabuurile. Ceea ce părea "etern" devine "perisabil". "Conservatorismul" care a întors din drum Constituţia Europei în referendumurile din 2005 în Franţa şi Olanda este înfrânt de criză.

De la Bruxelles, din poziţia de re­prezentant permanent al României la UE, ambasadorul Mihnea Motoc (45 de ani) şi-a format o opinie: de la atât de discutata "guvernanţă" până la o "guvernare" comună a UE, nu doar în materie economică, ci şi în alte domenii considerate a fi apanajul strict al statelor, nu par a mai fi decât câţiva paşi.

Nu ştim cât a cântărit expertiza ambasadorului sau a fostului comisar european Leonadr Orban în punctul de vedere formulat de preşedintele Traian Băsescu, anume că UE se va îndrepta sau trebuie să se îndrepte spre "Statele Unite ale Europei".

Cert este că Mihnea Motoc împărtăşeşte acest punct de vedere respingând, în aceeaşi vreme, teza potrivit căreia o rezolvare a crizei sau o consecinţă a ei ar putea fi destrămarea zonei euro.

Bocitoarele de la căpătâiul euro - la limita responsabilului

"Din criză nu se iese aproape niciodată prin revenirea la modele politice anterioare, de aceea cred ca vom asista la o propensiune logică, tot mai marcată, înspre modele mai ambiţioase, mai aprofundate de construcţie europeană. Alternative de genul celor ce propăvăduiesc, spre exemplu, dezintegrarea zonei euro ca «soluţie» la criza îmi par a se situa la limita responsabilului. Cine se încumetă să evalueze şi mai ales să asume costurile dezinventării euro sau a Uniunii Europene?", întreabă retoric Mihnea Motoc într-un interviu pentru ZF.

Funcţia pe care o îndeplineşte Motoc, diplomat de carieră, este esenţială: Reprezentanţa permanentă la Bruxelles este interfaţa între autorităţile naţionale şi cele de la Bruxelles (Consiliul European, Comisie, Parla­ment), ea comunică şi promovează poziţia Bucureştiului [HA! HA! HA !] şi receptează şi retransmite acasă poziţia celorlalte părţi. Inevitabil, deţinătorul unei astfel de poziţii este unul dintre cei mai bine informaţi diplomaţi europeni.

Care sunt discuţiile de la Bruxelles într-o vreme în care unele state ale UE văd în rezolvarea crizei o revenire la dimensiunea naţională (de pildă Viktor Orban, premierul Ungariei, susţine că modelul occidental este mort, iar estul Europei trebuie să-şi găsească propriul model), iar altele susţin o mai strânsă cooperare mergând chiar până la o guvernare comună pe anumite zone?

Motoc crede că privilegiată este cea de-a doua dintre opţiuni. Şi explică: sigur, replierea spre sine, spre intern, este o reacţie imediată previzibilă. Avem destule exemple manifestate în Europa în ultimul timp, dar: "Dacă le punem cap la cap, conchidem că, în final, nimeni nu este mulţumit de aceste reflexe ale termenului scurt, toata lumea pierde în cele din urmă.

Modelele politice viitoare nu cred că vor fi exa­minate în primul rând prin prisma consacratei tensiuni naţional-federal, nu cred, cu alte cuvinte, că dezbaterea va fi foarte ideologizată, ci ele vor fi împinse ferm în prim-plan de realităţile dure ale globalizării".

Dezbaterea este încă la început, dar nu va putea fi evitată, arată Motoc.

"Insula Paradisului" nu mai există

În prezent, opinează ambasadorul, nici în Europa, nici în plan global, nu se poate ieşi din criză şi nici nu se poate prospera în logica de joc de sumă nulă: "La începutul spiralei dificile în care intraseră o serie de instituţii bancar-financiare, fenomenul părea a nu avea deloc de-a face cu realităţile Estului. Interdependenţa a atins însă un grad mult prea înalt, nu prea mai există insule, iar crizele, chiar dacă apar relativ punctual, se extind cel puţin prin dimensiunea psihologică pe care o generează mult mai uşor astăzi, în condiţiile de comunicare integrală instantanee, decât până de curând".

Percepţia generală la Bruxelles este, aşadar, după cum arată ambasa­dorul, că schimbările de profunzime nu mai pot fi evitate. Dar, în modul particular al Uniunii Europene, trebuie arătat că Europa unită s-a construit pas cu pas, cărămidă cu cărămidă. Au trecut zeci de ani de la ideea euro până la adoptarea monedei unice - aşa-numita doctrină Schumann a paşilor mărunţi a funcţionat până nu demult. În faţa urgenţei mai este posibilă "rutina" discuţiilor interminabile, a compro­misului smuls cu forcepsul? Sau pur şi simplu va veni cineva şi va spune: ăsta-i drumul, dacă mergeţi pe el bine, dacă nu, nu?

"Este nevoie întotdeauna de injecţii de voinţă politică şi viziune, altfel imensa construcţie europeană s-ar adapta mai greu la schimbările de mediu, dar doctrina şi metoda cea mai sigură după care avansează lucrurile în Europa este aceea a construcţiei instituţio­nale şi normative care produce la capătul procesului rezultatul politic enunţat ca obiectiv la începutul său. Politica externă, spre exemplu, este în continuare un atribut esenţialmente naţional, dar Serviciul European de Acţiune Externă va evolua, într-o proiecţie realist-optimistă, înspre un veritabil Minister de Externe euro­pean, care se va însărcina şi va produce, atunci, o veritabilă şi completă politică externă europeană."

La Berlin ministrul de finanţe Wolfgang Schauble a schiţat săptămâna trecută un plan de guvernare comună în zona euro, iar acelaşi demnitar a admis în faţa reprezentanţilor partidului său că propunerea ar putea să transforme UE într-o Uniune cu două viteze - una a celor 17 membri din zona euro şi alta a celor din afara acestei zone, majoritatea lor din Est.

Cum a evoluat "Liga Estului" de la integrarea în UE?

Potrivit ambasadorului, distincţia Est-Vest se estompează continuu. Cele aproape 5 decenii de evoluţie istorică paralelă în Europa îşi pun în continuare amprenta, dar: "Să nu uităm că avem deja 2 decenii de evoluţii convergente. Diversitatea situaţiilor politico-economice în interiorul «contingentului estic» se reflectă din ce în ce mai net în poziţiile diferite pe care de multe ori acestea se situează, dinamică revelată cu atât mai puternic în timp de criză. Marea extindere recentă a adus însă cu sine o formi­dabilă schimbare de geografie politică prin intrarea în scenă a Europei celor 27, ale cărei consecinţe sub aspectul, de pildă, al pertinenţei absolute a metodei comunitare ori al agendei de relaţionare a UE cu vecinătatea sa şi lumea globală sunt departe de a fi înţelese şi asumate. Da, «vocea Estului» sau, mai precis, «vocile din Est» se fac distinct auzite în Consiliu (şefii de state şi de guverne sau miniştrii statelor membre reuniţi pe domenii - n.n.), suntem deja la cea de-a patra Preşedinţie (rotativă a UE - n.n.) din rândul aderanţilor recenţi, inhibiţiile, dacă au existat, au fost depăşite, subtilităţile mecanismului decizional european înţelese, rămânând să reuşim cu toţii să marcăm mai mult pe tabela de joc".

Da, dar depinde şi în ce poartă.