Agenţia de presă rusă Regnum News analizează scandalul "fără precedent" de spionaj după căderea comunismului în Ungaria, speculând că fostul premier Ferenc Gyurcsany şi actualul premier al Rusiei, Vladimir Putin, ar fi printre ţintele recentelor acţiuni împotriva foştilor şefi ai serviciilor secrete din Ungaria, scrie politics.hu.
Lajos Galambos, şeful serviciului de contraspionaj din Ungaria (Nemzetbiztonsági Hivatal /NBH/) între iulie 2004 şi mai 2007, se află în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de Parchetul militar ,la sfârşitul lunii iunie, aminteşte Regnum News într-o amplă sinteză a presei ungare din ultima săptămână, citată de Agerpres. Trei zile mai târziu, au fost arestaţi şi generalul de brigadă (r) Sandor Laborc, cel care i-a succedat la şefia NBH lui Galambos, şi Gyorgy Szilvasy, fost ministru al securităţii naţionale între 2007 şi 2009, în cabinetul fostului premier socialist Ferenc Gyurcsany. Galambos Lajos, general-maior (r), fusese, la rândul său, numit în post de fostul premier socialist al Ungariei, Peter Medgyessy.
Spre deosebire de Lajos Galambos, un profesionist în serviciile secrete, Gyorgy Szilvasy este un om politic de carieră şi este cunoscut faptul că este un apropiat al fostului premier Gyurcsany, într-o vreme aflându-se chiar la conducerea cancelariei acestuia. A doua zi după reţinerea lui Szilvásy, liderii partidului de opoziţie MSZP au protestat vehement. Cei trei ar fi acuzaţi de spionaj, însă aceste acuzaţii par a fi învăluite în mister, iar informaţiile în baza cărora au fost formulate sunt clasificate până în 2089, mai scrie politics.hu.
Potrivit ziarului Népszabadság, Laborc Sandor ar fi acuzat în prezent de complicitate cu gruparea de spioni.
Potrivit Regnum News, Ungaria nu a mai cunoscut o asemenea "afacere de spionaj" de la începutul anilor '50 ai secolului trecut, din "timpurile glorioase" ale extravagantului dictator comunist Matyas Rakosi.
Presa din Ungaria asociază arestarea lui Galambos de scandalul legat de fondul Egy-Másért Alapitvany - "Fondul unul pentru toţi" - , care era, se pare, utilizat de serviciile de spionaj ungare pentru diverse maşinaţiuni financiare.
Arestarea celor trei ar urmări totuşi să lovească mai multe ţinte deodată, mai spune agenţia rusă. Prima ţintă ar fi fostul premier Gyurcsani fiindcă, potrivit Regnum Novosti, este evidentă încercarea autorităţilor ungare de a-i discredita pe socialişti şi de a-l vedea pe fostul oficial în banca acuzaţilor, mai ales că în scandalul fondului Egy-Másért Alapítvány ar fi implicată indirect şi soacra sa.
Potrivit Magyar Hirlap, o altă variantă ar fi faptul că actuala putere de la Budapesta a lansat proiectul "Ofiţeri top secret" prin care încearcă să-i scoată din sistem pe angajaţii şi agenţii care au rămas în funcţii din perioada comunistă, şi care ar duce la ştergerea "urmelor" sovietice şi ruseşti din Ungaria. Astfel, o "curăţenie în masă" ar fi avut loc în ultimele luni în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi acum, ar fi sosit vremea serviciilor secrete. Galambos, la rândul său, ar fi avut legături cu "ofiţerul de top D-209" care reprzenta de fapt numele de cod al fostului premier socialist Peter Medgyessy, al cărui tată a fost general de securitate pe vremea lui Janos Kadar. În schimb, Laborc a studiat într-o instituţie specială a KGB în anii 1980, spune presa rusă.
O altă pistă ar putea fi o încercare de discreditare a lui Vladimir Putin, în contextul în care anul viitor au loc alegeri prezidenţiale la care ar intenţiona să se prezinte şi actualul premier al Rusiei, scrie Regnum News, subliind componenta antirusească a scandalului.
Galambos este acuzat că ar fi făcut spionaj pentru Rusia, iar persoanele asociate acestuia sunt acuzate de spălare de bani ruseşti din care, între altele, au fost cumpărate acţiunile companiei de petrol MOL în valoare de miliarde de forinţi. Mai mult, potrivit presei de la Budapesta, serviciile secrete din Ungaria au fost direct implicate în achiziţionarea pachetului de acţiuni al MOL de către firma rusească Surgutneft de la compania austriacă OMV. Totuşi, după ce Budapesta a răscumpărat de la compania rusească Surgutneftgaz 21,2 % din compania de distribuţie petrolieră MOL, unii membri ai Fidesz pun actualul scandal din Croaţia - în care este implicată şi MOL - pe seama unei "răzbunări din partea ruşilor".
De aceea, Regnum News consideră că aceste arestări sunt îndreptate în mod evident "împotriva Rusiei", ţinta acuzaţiilor fiind, în mod evident Moscova, dar nu oferă nici o sursă pentru a-şi susţine aceste afirmaţii, scrie politics.hu.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu