Manifestul din Las Palmas - 75 de ani de la declaraţia de război împotriva guvernului comunist spaniol (18 iulie 1936)

Războiul civil spaniol a început "oficial" pe 18 iulie 1936, deşi agresiunea împotriva statului începuse cu mai mulţi ani înainte, mai vizibil de prin 1931, odată cu proclamarea republicii şi instalarea unui guvern al forţelor de stânga. 

Forţele care preluaseră puterea îsi dezvăluiau din ce în ce mai mult adevărata agendă - transformarea socialistă a Spaniei, distrugerea identităţii culturale, dezintegrarea teritorială (secesiunea Cataloniei şi a Ţării Bascilor). 

Biserica catolică era văzută ca principalul inamic, în afară de armată şi de monarhie. Mii de preoţi, episcopi, călugări şi călugăriţe au fost asasinaţi de republicani (comunişti) în timpul războiului civil.

Un grup de militari naţionalişti, dintre care figurile cele mai importante au fost generalii José Sanjurjo, Emilio Mola şi Francisco Franco, au organizat un complot, care s-a transformat în război civil începând din 17-18 iulie 1936. Semnalul declanşării acţiunilor era fraza-cod: „În toată Spania, cerul este senin”. Franco, "exilat" de republicani în Insulele Canare, având funcţia de comandant militar, se deplasează cu un avion englezesc în Marocul spaniol, unde naţionaliştii creaseră un punct de rezistenţă. Franco redactase Manifestul din Las Palmas, care urma să fie difuzat de posturile de radio:

MANIFESTUL DIN LAS PALMAS

      Spanioli !

    Câţiva care simt iubirea sfântă pentru Spania, din rîndurile Armatei şi Marinei, şi care şi-au făcut o profesiune de credinţă din a fi în slujba Patriei, care au jurat să o apere de duşmani chiar dacă şi-ar pierde viaţa, sunt chemaţi de Naţiune spre a o apăra.

    Situaţia din Spania este tot mai critică cu fiecare zi care trece; anarhia domneşte în cele mai multe dintre provinciile şi satele sale; autorităţile numite să guverneze conduc, atunci când nu instigă, revoltele. Cu focuri de pistol şi de mitralieră se tranşează diferendele dintre grupuri de cetăţeni, au loc asasinate laşe, fără ca autorităţile să instituie pacea şi justiţia.

    Greve revoluţionare de toate tipurile paralizează viaţa Naţiunii, ruinând şi distrugând sursele sale de bogăţie şi creînd foamete, care îi va duce la disperare pe cei ce muncesc.

    Monumentele şi tezaurele artistice sunt obiectul celor mai înverşunate atacuri ale hoardelor revoluţionare, care urmează consemnele directivelor pe care le primesc din străinătate, şi care au loc cu complicitatea sau neglijenţa guvernatorilor şi primarilor.

    Infracţiuni dintre cele mai grave se comit în oraşe şi sate, în timp ce forţele de ordine rămân cantonate în cazărmi, roase de disperarea provocată de supunerea oarbă faţă de conducătorii care încearcă să le dezonoreze. Armata, Marina şi alte instituţii militare sunt ţintele atacurilor celor mai josnice şi mai calomnioase tocmai din partea acelora care ar trebui să le asigure prestigiul.

    Stările de urgenţă şi de alarmă servesc doar spre a fi înăbuşită populaţia şi pentru ca Spania să nu ştie ce se întâmplă în afara porţilor oraşelor sale, şi ca pretexte pentru închiderea oponenţilor politici.

    Constituţia, întrutotul suspendată şi călcată în picioare, suferă o eclipsă totală; nici egalitate în faţa legii, nici libertate, încătuşată de tiranie; nici fraternitate, atunci când ura şi crima au înlocuit respectul reciproc; nici unitatea ţării, ameninţată de rupere teritorială, mai degrabă decât de regionalism, rupere instigată de proprii guvernanţi; nici integritate şi apărarea frontierelor noastre, atunci când în inima Spaniei se ascultă radiouri străine care predică distrugerea şi divizarea ţării noastre.

    Sistemul judiciar, a cărui independenţă este garantată prin Constituţie, a suferit, deasemenea, persecuţii enervante sau imixtiuni, şi este ţinta celor mai dure atacuri asupra independenţei sale.

    Pacte electorale făcute cu preţul integrităţii ţării, împreună cu atacuri asupra guvernărilor civile [locale] şi a seifurilor, spre a se falsifica înscrisurile, formează masca de legalitate care ne guvernează. Nimic nu întrece pofta de putere, îndepărtarea ilegală a unor funcţionari, glorificarea revoluţiilor din Asturia şi Catalonia, şi una, şi cealaltă, uzurpatoare ale Constituţiei, care, în numele poporului, a fost Codul fundamental al instituţiilor noastre.

    La spiritul revoluţionar şi inconştienţa maselor înşelate şi exploatate de către agenţii sovietici, care ascund realitatea sângeroasă a acestui regim care sacrifică pentru existenţa sa viaţa a douăzeci şi cinci de milioane de oameni, se adaugă răutatea şi neglijenţa autorităţilor de toate tipurile, care, protejate de o putere în descompunere, nu au nici autoritatea şi nici prestigiul ca să poată impune ordinea şi domnia libertăţii şi justiţiei.

    Mai putem consimţi fie şi o singură zi la spectacolul ruşinos pe care îl oferim lumii?

    Putem abandona Spania duşmanilor Patriei, acţionând în mod laş şi trădător, predând-o fără luptă şi fără rezistenţă?

    Asta nu! Să o facă trădătorii, dar nu noi, cei care am jurat să o apărăm.

    Noi oferim dreptate şi egalitate în faţa legii. Pace şi dragoste între spanioli. Libertate şi fraternitate, în locul desfrâului si tiraniei. De lucru pentru toţi. Justiţie socială, fără ranchiună sau violenţă, şi o distribuţie echitabilă şi progresivă a bogăţiei fără a distruge sau a compromite economia spaniolă.

    Dar, mai înainte de acestea, un război fără cruţare exploatatorilor politicii, înşelătorilor lucrătorului onest, străinilor şi înstrăinătorilor care în mod direct sau pe ascuns încearcă să distrugă Spania.

    În aceste clipe, întreaga Spanie se ridică cerând pace, fraternitate şi justiţie; în toate regiunile, Armata, Marina şi forţele de ordine publică se prezintă la datorie spre a apăra Patria. Energia în susţinerea ordinii va fi proporţională cu rezistenţa care se va opune.

    Impulsul nostru nu este determinat de apărarea unor interese ticăloase, nici de dorinţa de a întoarce din drum Istoria, deoarece instituţiile, oricare ar fi ele, trebuie să asigure un minim de convieţuire între cetăţeni, însă cu toate speranţele multor spanioli, au dezamăgit, în ciuda compromisului şi înţelegerii tuturor organismelor naţionale, dând un răspuns anarhic a cărui realitate este imponderabilă.

    Cum puritatea intenţiilor noastre ne împiedică să suprimăm acele realizări care reprezintă un progres în îmbunătăţirea politico-socială, şi spiritul de ură şi de răzbunare nu are niciun adăpost în noi, din gravul naufragiu legislativ vom păstra cât mai mult din ceea ce este compatibil cu pacea internă a Spaniei şi cu măreţia sa dorită, ceea ce va face să fie adevărată în Patria noastră, pentru prima dată, şi în această ordine, trilogia FRATERNITATE, LIBERTATE şi EGALITATE.

Spanioli: TRĂIASCĂ SPANIA!!!

TRĂIASCĂ ONORABILUL POPOR SPANIOL!!!

    Comandantul general al Insulelor Canare

Santa Cruz de Tenerife, ora cinci şi un sfert, la data de 18 iulie 1936.

Războiul va dura până în aprilie 1939, şi va avea un caracter internaţional, voluntari din mai multe state vor interveni de partea beligeranţilor ("Brigăzile internaţionale"  - cu armament sovietic - de partea comuniştilor, "Legiunea Condor" - aviatori germani cu avioane militare germane -  de partea naţionaliştilor). Din România au fost voluntari în ambele tabere (mai cunoscuţi: Valter Roman la republicani, Ion Moţa şi Vasile Marin la naţionalişti).

Un episod al războiului civil - asediul Alcazarului din Toledo: 

Între 21 iulie si 27 septembrie 1936, circa 1200 de naţionalişti comandaţi de colonelul José Moscardó (din Guardia Civil, elevi de şcoală militară, ofiţeri şi civili) vor rezista asediului şi numeroaselor bombardamente ale comuniştilor, de 8-10 ori mai numeroşi.


Defilarea Victoriei (Madrid, 19 mai 1939):

Cara al sol (Cu faţa către soare), unul dintre imnurile oficiale de pe vremea lui Franco: