O
nouă și stupidă reformă
aruncată sub formă de petardă fumigenă macină România zilele acestea și
ocupă tot spațiul public (similară cele cu reducerea numărului de
parlamentari): reîmpărțirea teritorială pe
8 mega-județe
care să se suprapună peste regiunile de dezvoltare deja consacrate.
Incapabili să reformeze cu adevărat statul, politicienii nu fac decât să
mai vină cu tot felul de inovaţii de formă şi de suprafaţă în
încercarea de a lăsa ceva în urma lor care să ne aducă aminte de ei (cel
puţin pe un orizont de câţiva ani). În România legile şi reformele
poartă numele celor care le-au propus şi seamănă cu adevărate însemne
scrijelite pe copaci cu un briceag (ceva de genul “Ion o iubeşte pe
Maria” neapărat cu data lângă scrijelitură).
Care sunt argumentele aduse pentru a justifica această măsură:
1. Se va reduce semnificativ corupţia şi se vor elimina relaţiile de castă create la nivel local:
acest lucru este complet fals pentru că, dimpotrivă, deşi teoretic
se reduce numărul de coruptibili în sistem (nu mai sunt 41 de
căpitani de judeţ ci doar 8, puterea celor 8 e înzecit mai mare ei
devenind peste noapte nu baroni locali ci adevăraţi prinţi locali având o şi mai mare forţă în a “negocia” favorabil contractele cu statul
2. Se vor face economii substanţiale la bugetul statului: şi aici este de discutat din mai multe motive:
În primul rând,
nu poţi desfinţa uşor şi fără suferinţă pentru contribuabil reprezentarea statului în teritoriu
şi aici mă refer la tot ceea ce înseamnă servicii de cadastru, servicii
de stare civilă, evidenţa populaţiei, poliţie, pompieri. Foarte puţine
servicii publice în România depind de municipalitate şi de reşedinţele
de judeţ. Există în continuare consilieri locali, primari care vor
funcţiona în oraşele ce vor fi desfiinţate. Simplificarea birocratică
este iluzorie în acest caz pentru că cele mai multe instituţii ale
statului în teritoriu nu sunt cele judeţene;
În al doilea rând, se va crea
un stres imens la nivel de populaţie
care trebuie să îşi modifice toate actele şi aici poate apărea un cost
semnificativ dacă este preluat de bugetul statului în condiţiile în care
avem un deficit pe care am promis că îl vom ţine sub control. Mai mult,
cu siguranţă avem nevoie de alte investiţii nu de astfel de risipă de
resurse şi efort din partea autorităţilor statului (este evident
faptul nişte autostrăzi vor avea un impact mult mai mare asupra
dezvoltării României decât reducerea numărului de judeţe).
3.
Fondurile europene vor fi mai bine alocate şi accesate în teritoriu:
şi aici este o iluzie pentru că o bună parte din aceste fonduri se
alocă deja pe regiunile acceptate de Uniunea Europeană şi ele
funcţionează fără probleme şi că accearea lor depinde mai puţin de câte
judeţe are România şi mai mult de birocraţia excesivă propusă de la
centru, lipsa unor idei şi iniţiative la nivel local (aici mă refer la
calitatea celor care ar trebui să propună aceste proiecte), conjunctura
nefavorabilă a pieţei interne (multe proiecte angajate de firmele
private pentru creşterea competitivităţii lor sunt cam în aer) dar mai
ales de întârzierile masive în alocarea de la centru a cofinanţării
promise (pentru multe proiecte prefinanţarea abia dacă se mişcă).
4. Această organizare ar însemna o descentralizare a puterii statului:
atunci când resursele de la centru se decid într-un număr mai puţin
de funcţionari ai statului ele vor fi şi mai prost alocate şi
gestionate. Statul printr-o astfel de măsură va avea de câştigat şi se
va întări şi mai mult în agresiunea sa. Chiar dacă se obţine consensul
mai uşor între mai puţini (de preferabil de aceeaşi culoare politică),
el este dezastruos dacă este folosit pentru a deturna resurse (iar
România ultimilor ani de pseudo-capitalism a arătat că e o campioană în
acest sens).
În spatele unei astfel
de decizii nu există nici un criteriu economic vizibil. Motivele sunt
fie electorale, fie politice sau chiar etnice. Putem împărţi România tot
aşa de bine într-
un singur judeţ sau în
100 de judeţe fără a îmbunătăţi absolut nimic şi fără a putea justifica într-un fel economic acest lucru. Putem crea
structuri şi para-structuri în stat
că ele vor fi tot ineficiente şi tot împotriva celor care trebuie să le
suporte costurile (o idee la fel de năstruşnică e şi cea cu crearea
Comitetului Regiunilor propusă de opoziţie). De fapt aceasta este şi va
rămâne întotdeauna problema statului: are o
agendă clară de a se expanda natural prin inventarea de noi şi noi nivele
pe care le suportă tot mai greu piaţa liberă. Statul (prin politicienii
din spatele său) îşi diminuează foarte greu dimensiunea şi forţa sa de
influenţă a economiei fiind puternic apărat de toţi cei care gravitează
în jurul său. De aceea vedem foarte
puţine teme cu adevărat liberale în discuţie
cu ar fi: creşterea procentului pentru pensiile private, plafonarea
contribuţiei la fondul de sănătate şi libertatea de a decide cheltuirea
acestor bani în sistemul privat de sănătate, listarea la bursă a tuturor
activelor statului, plafonarea cheltuielilor publice. În schimb vedem
astfel de aberaţii lansate cu titlul de politici publice fără nici o
noimă. Sub mantia aşa-zisei reforme nu se ascunde decât o reaşezarea a
statului pe poziţii de forţă şi mai puternice decât până acum.
Pentru noi impozitele vor avea aceeaşi certitudine apăsătoare şi sufocantă indiferent în câte judeţe ne-ar împărţi unii.
Aştept cu nerăbdare alte măsuri conexe de genul mega-procuratura,
mega-armata, mega-spitalul, mega-poliţia… (că deja mega-săli de sport
şi mega-stadioane începem să cam avem).
http://gandeste.org/puncte-de-vedere/reorganizarea-romaniei-pe-mega-jude%C8%9Be-care-sunt-argumentele-aduse-pentru-a-justifica-aceasta-masura/16976
8 comentarii :
Asta e din ciclul "Nu e momentul sa discutam asta acum, mai bine hai sa varsam o lacrima pentru saracii Romaniei".
1. Judetele mari nu vor avea aceleasi atributii cu astea de acum, deci e fals.
2. Am spus in comentariile la postarea dinainte ca serviciile trec la municipii, e cea mai normala varianta. Deci e fals.
3. Proiectele de infrastructura (si nu doar cele foarte mari), hidrocentrale, turism etc uneori nu incap intr-un judet, e clar. E nevoie de unitati mai mari. Deci e fals.
4. Nu e vorba ca serviciile din judetele de acum sa treaca la megajudete, ci invers, la municipii. Deci e fals.
Mai ai?
Şi ce te faci cu comuna care e la zeci de km. de primul municipiu ?
Proiectele mari se pot face fără judeţe mari.
Pai comuna aia oricum era la zeci de km de capitala de judet.
Planul USL e mai aiurea, vor mini-guverne şi mini-parlamente regionale, iar Senatul să fie Camera Regiunilor. E clar că pasul al doilea va fi desfiinţarea judeţelor şi rămânerea la regiuni (doar că o fac treptat).
E, planul USL chiar e o tampenie, cu parlamentele regionale si cu senatul = reprezentantii regiunilor. Aia e federalizare. Cred ca atunci se va iesi in strada. Eu unul - sigur.
De-abia aştept să îi vad susţinând aiurelile astea în campanie, mai ales prin Transilvania.
Bine că s-a spart buboiul acum, să ştim pe ce picior dansăm.
Plus ca poti sa bati in cuie colegiile electorale, sa nu mai fie la bunulplac al unor idioti gen Hrebenciuk+B.Olteanu, care au trasat cum au vrut muschii lor colegiile in 2008.
Municipiile -- care au si rolul de a concentra administrativ comunele di-mprejur -- sunt si colegii electorale. Cele mari un deputat ele si unul comunele subordonate, iar cele mici un singur deputat. Punct.
e o tampenie reorganizarea asta totul trebuie lasat asa cum este . avem oameni care nu au ce manca si lor le arde de reorganizare pe principiul ŢARA ARDE ŞI BABA SE PIAPTĂNĂ ? Plus ca nu mi-ar place sa merg din Giurgiu la Ploiesti pentru diverse acte! sa faca locuri de munca si sa lase organizarea tarii asa cum este !
Trimiteți un comentariu