Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Şi nimeni (dintre politicieni) nu protestează; ba-l şi văd înregistrat "legal". De ce nu se face o razie la această oficină separ...
-
PDL, în ultima vreme, este reprezentat în platoul Realitatea TV de... Oajdea şi de Paleologu.
-
- Trezirea, PDL ! - Evenimentul zilei are azi un articol - PDL face planuri de excludere a lui Preda - din care aflăm că "exclu...
-
La întâlnirea cu Herman van Rompuy, Traian Băsescu a declarat : "Cred că domnul preşedinte Herman van Rompuy a acoperit toată ...
-
Assange a fost arestat în Marea Britanie pe baza unui mandat de arestare emis de Suedia pentru "viol, agresiune sexuală şi coerci...
-
"Elefantul nu a consumat carne din cauză foamei, ci pentru că a vrut să se răzbune pe oameni" Un elefant `canibal` a fost împu...
-
The Germanization of Europe 2011/02/14 BERLIN - "Pactul UE pentru Competitivitate" propus de către Germania şi Franţa ...
-
NEW.EURO-MED.DK : East-west theatre II T he following shows how the NWO actors play a deceptive game to delude us into their Lucifer...
-
Revista AGERO Psiholog - Cercetător drd. Gabriel Ungureanu „Ploaia care va veni le va potopi pe toate, Să încercăm să facem noi...
-
- Băse - Soros - niku_elektriku - Alina Mungiu-Pippidi - Mr. Blogary - Theophyle - sunt un impertinent (n'aşa ? ;-) ...
17 comentarii :
Daca raman vor sabota in continuare.
Daca pleaca vor face ACZ cu cativa din PNL ( dar nu prea cred)
M-am uitat putin pe bloguri.
Cred ca mai degraba vor ramane sa roada din interior...
Da. Sabotori precum "Maladaia gvardiia" d'antan.
Daca eram în locul lui Boc, îi zburam din ianuarie 2010 (Cotoi încă nu se arătase).
De văzut ce vor face ceilalţi 7 care s-au abţinut la statut (3+7, adică 10 din 500). Real, cred că au avut 10-15% din sală. Se va vedea la congres cât vor avea, bob cu bob.
Targetul lor este electoratul naiv al PDL, pe care l-au sucit destul de profesional, de cca 2 ani, de când toacă la PDL. Nu trebuia "să li se lase tribuna" ca să atace de pe poziţia de "membri PDL", Boc a fost complice la toată manevra. E mai greu acum debarasarea de ăştia, vor fi costuri mai mari. Dar merită orice cost.
M-am intrebat cine or fi fost cei 7 ?
Sulfina, Funeriu, TRU?,Boagiu.
Asa este, au zapacit profesionist electoratul naiv, cu coruptia,cu ofiterii secu, etc,etc .
Astea-s arme cu doua taisuri tocmai bune de folosit in demagogie.
Da, Boc nu trebuia sa-i lase.
Astia nu vor face nimic in PDL niciodata.Doar gargara...
Se va afla, cu siguranţă, cine sunt cei 7. Mai sunt şi unii care au aplaudat la Macovei&Co, dar la vot s-au fofilat.
Vreau să văd finalul sondajului Vîntu TV cu "cine trebuie să conducă PDL". Rezultatul prezentat (indiferent de cel real) va fi unul convenabil mafiei.
Corect !
Acuzatie de viol :)))))))
Ce comentariu misto la Preda pe blog :
"Valeriu Mangu { 03.05.11 at 6:35 PM }
Domnule profesor Cristian Preda,
Mi se spune in casa cum a explicat dna (euro)deputat Monica Macovei chestiunea cu principiul sus-mentionat, anume ca in interiorul partidului s-ar pune problema din punct de vedere moral, nu juridic. Pai o astfel de punere a problemei este si mai dramatica, atata timp cat art. 1 al Constitutiei consacra demnitatea drept valoare suprema si garantata.
Aveti grija, dle profesor, sa nu va acuze vreo studenta de hartuire sexuala sau – Doamne fereste! – de viol, ca una-doua vine dna (euro)deputat Monica Macovei cu Comisia de integritate morala!
Adevarul gol-golut,dle profesor, este ca PDL nu-i, din punct de vedere practic, prin nimic diferit de celelalte partide – un grup de interese – si atat! – si ca nu face altceva decat o propaganda stravezie.
Al dvs., Valeriu Mangu"
Suint curios ce va face Preda din 15 mai, încolo. Dar s-ar putea să clacheze mai devreme.
Nu clacheaza.
Va fi sustinut si revigorat din umbra,cu mult tupeu.
Si el si ceilalti vor continua sa strice la nesfarsit.
Sa nu uitam ca cei trei sunt doar ceea ce se vede la suprafata.
Ar trebui scosi din PDL
I-a ţinut în braţe Piticu'. Trebuie să pornesc maşina timpului, să văd cine i-a adus pe ăştia în PDL. Acolo e punctul de plecare.
Degeaba coseşti pirul şi pălămida, trebuie să le smulgi din rădăcină şi să ari adânc.
Stiu si eu cum e cu buruienile :)
Au radacini adanci, le scoti din pamant greu de tot !
Din cate stiu eu V Stoica a insistat la C Preda ( Base) ca sa renunte sa mai fie consilier si sa intre in PDL.
Asta am auzit la inceputul campaniei pentru alegerile europarlamentare ,la ICR-mai 2009.
Stoica e periculos. Stă în umbră, nu se expune, dar trage sfori. Sper să fie "bine servit" la congres. ;-)
Tot V Stoica il sustine si-l incureajeaza politic pe S Voinescu.
Intr-un fel V S se ocupa cu formarea cadrelor in PDL
O să prindă muşte în Cişmigiu din 15 mai.
Da, VS este unul din capete..
Stolojan la fel .A adus-o de Vass, pe Funeriu...
Sa speram.
V.S. este cel care a incheiat protocolul de colaborare prin care ISP sprijinit de KAS a intrat in circuitul institutelor PPE care promoveaza politica de economie sociala de piata, etc, etc,
Trimiteți un comentariu