Postări
Articol al lui Václav Klaus în Handelsblatt:
Freiheit
für die Europäer
Europa este acum - după încheierea transformării post-comuniste din ţara
noastră - tema principală a gândurilor mele şi, de fapt, viaţa mea. Văd
că Europa a devenit o problemă fundamentală şi, din păcate, una pe
termen lung. Vreau să o spun cu voce tare, deşi majoritatea
politicienilor europeni nu vor să audă.
În primul rând, două observaţii: 1) Liderii europeni nu văd vreo diferenţă între UE şi Europa, ceea ce este o eroare conceptuală - printre altele. Când Republica Cehă a devenit stat membru al UE în 2004, s-a spus de multe ori la Bruxelles: "Bine aţi venit în Europa". Nu am putut accepta acest mesaj. Am fost "doar" un nou stat membru al UE, dar în Europa am fost întotdeauna.
2) Ar trebui să fie făcută o distincţie clară, deasemenea, între integrare şi evoluţia actuală, pe care eu o numesc unificare. Prima jumătate a integrării europene s-a desfăşurat, în principiu, pozitiv. Toată lumea dorea deschiderea Europei, liberalizarea generală a vieţii şi a economiei şi eliminarea barierelor care au existat după al doilea război mondial. Ce s-a întâmplat după aceea - unificarea artificială, armonizarea şi centralizarea de sus în jos - nu a fost întotdeauna pozitiv. Europa nu va deveni niciodată o naţiune, şi nu are rost să se încerce eliminarea statelor-naţiune. Sunt printre cei care se îndoiesc serios că este posibilă păstrarea libertăţii şi a democraţiei, fără respectarea instituţiei numită stat, fără existenţa poporului (demos), şi fără legături directe între acestea şi cei care iau zi de zi deciziile importante.
Cu tratatele de la Maastricht şi de la Lisabona au fost amplificate tendinţele - pentru mine, fără îndoială negative - spre mai multă centralizare, unificare şi standardizare.
Doar schimbarea de nume şi abrevieri utilizate în legătură cu UE sunt o dovadă bună a acestui centralism în creştere. Iniţial, aceasta era încă CEE, Comunitatea Economică Europeană. Este mai târziu echipată cu abilităţi suplimentare şi apare Comunitatea Europeană (CE), ca apoi să devină, la începutul anilor '90, Uniunea Europeană (UE). Nu mai este o comunitate, ci o uniune care a fost transformată peste câţiva ani în Uniunea Monetară Europeană (UME). Evoluţia în continuare este destul de clară: în prezent, se vorbeşte de EFU, uniunea fiscală la nivel european. Şi după aceea, la orizont este deja vizibilă structura unei UPE, o uniune politică europeană.
O eroare cardinală este euro. Crearea unei monede comune pentru mai multe ţări este întotdeauna o chestiune destul de complicată. Am subliniat aceasta încă de acum 20 de ani şi de aceea pentru mine evoluţiile actuale din zona euro nu sunt nicio surpriză. Ca economist, nu cred că este ceva pozitiv renunţarea la instrumentul ratelor de schimb flexibile, şi pierderea, astfel, a unei importante adaptabilităţi economice. O devalorizare internă profundă, aşa cum au fost nevoite să o facă statele baltice în timpul recentei crize, devine complet inutilă - când nu ai moneda proprie.
De asemenea, cred că este foarte îndoielnic că "economia socială de piaţă" s-a afirmat ca sistem economic dominant în Europa. Am trăit 50 ani într-un sistem comunist foarte ineficient şi văd multe paralele cu Europa de astăzi. Se poate spune chiar că Europa nu este un succes din punct de vedere economic, şi nu poate fi.
Nu este vorba doar despre aspectul social al sistemului economic, ci, deasemenea, despre elemente organice, care se adaugă treptat. În special, lupta foarte iraţională din prezent, împotriva încălzirii presupuse a atmosferei Pământului, a intensificat problemele europene de eficienţă. Aş merge chiar atât de departe încât să afirm că politica în domeniul climei, atât de aclamată la nivel mondial de Al Gore şi de adepţii săi, a jucat un rol în evoluţiile recente din Tunisia şi Egipt. Nu se demonstrează numai pentru democraţie, ci şi împotriva creşterii prea accentuate a preţurilor la alimente. Şi acest lucru se datorează noii politici climatice, care poartă semnătura lui Al Gore. Dacă se vor folosi din ce în ce mai mult terenurile arabile din întreaga lume pentru bio-combustibili şi nu sunt folosite pentru produsele alimentare, atunci se va plăti preţul. Iar UE a preluat necritic aceste crezuri false ale ecologismului.
Sper că vom putea încetini, chiar puţin, centralizarea de la nivelul UE. A o opri complet sau chiar a o întoarce, este încă şi mai dificil.
Václav Klaus, Handelsblatt, 07 februarie 2011
În primul rând, două observaţii: 1) Liderii europeni nu văd vreo diferenţă între UE şi Europa, ceea ce este o eroare conceptuală - printre altele. Când Republica Cehă a devenit stat membru al UE în 2004, s-a spus de multe ori la Bruxelles: "Bine aţi venit în Europa". Nu am putut accepta acest mesaj. Am fost "doar" un nou stat membru al UE, dar în Europa am fost întotdeauna.
2) Ar trebui să fie făcută o distincţie clară, deasemenea, între integrare şi evoluţia actuală, pe care eu o numesc unificare. Prima jumătate a integrării europene s-a desfăşurat, în principiu, pozitiv. Toată lumea dorea deschiderea Europei, liberalizarea generală a vieţii şi a economiei şi eliminarea barierelor care au existat după al doilea război mondial. Ce s-a întâmplat după aceea - unificarea artificială, armonizarea şi centralizarea de sus în jos - nu a fost întotdeauna pozitiv. Europa nu va deveni niciodată o naţiune, şi nu are rost să se încerce eliminarea statelor-naţiune. Sunt printre cei care se îndoiesc serios că este posibilă păstrarea libertăţii şi a democraţiei, fără respectarea instituţiei numită stat, fără existenţa poporului (demos), şi fără legături directe între acestea şi cei care iau zi de zi deciziile importante.
Cu tratatele de la Maastricht şi de la Lisabona au fost amplificate tendinţele - pentru mine, fără îndoială negative - spre mai multă centralizare, unificare şi standardizare.
Doar schimbarea de nume şi abrevieri utilizate în legătură cu UE sunt o dovadă bună a acestui centralism în creştere. Iniţial, aceasta era încă CEE, Comunitatea Economică Europeană. Este mai târziu echipată cu abilităţi suplimentare şi apare Comunitatea Europeană (CE), ca apoi să devină, la începutul anilor '90, Uniunea Europeană (UE). Nu mai este o comunitate, ci o uniune care a fost transformată peste câţiva ani în Uniunea Monetară Europeană (UME). Evoluţia în continuare este destul de clară: în prezent, se vorbeşte de EFU, uniunea fiscală la nivel european. Şi după aceea, la orizont este deja vizibilă structura unei UPE, o uniune politică europeană.
O eroare cardinală este euro. Crearea unei monede comune pentru mai multe ţări este întotdeauna o chestiune destul de complicată. Am subliniat aceasta încă de acum 20 de ani şi de aceea pentru mine evoluţiile actuale din zona euro nu sunt nicio surpriză. Ca economist, nu cred că este ceva pozitiv renunţarea la instrumentul ratelor de schimb flexibile, şi pierderea, astfel, a unei importante adaptabilităţi economice. O devalorizare internă profundă, aşa cum au fost nevoite să o facă statele baltice în timpul recentei crize, devine complet inutilă - când nu ai moneda proprie.
De asemenea, cred că este foarte îndoielnic că "economia socială de piaţă" s-a afirmat ca sistem economic dominant în Europa. Am trăit 50 ani într-un sistem comunist foarte ineficient şi văd multe paralele cu Europa de astăzi. Se poate spune chiar că Europa nu este un succes din punct de vedere economic, şi nu poate fi.
Nu este vorba doar despre aspectul social al sistemului economic, ci, deasemenea, despre elemente organice, care se adaugă treptat. În special, lupta foarte iraţională din prezent, împotriva încălzirii presupuse a atmosferei Pământului, a intensificat problemele europene de eficienţă. Aş merge chiar atât de departe încât să afirm că politica în domeniul climei, atât de aclamată la nivel mondial de Al Gore şi de adepţii săi, a jucat un rol în evoluţiile recente din Tunisia şi Egipt. Nu se demonstrează numai pentru democraţie, ci şi împotriva creşterii prea accentuate a preţurilor la alimente. Şi acest lucru se datorează noii politici climatice, care poartă semnătura lui Al Gore. Dacă se vor folosi din ce în ce mai mult terenurile arabile din întreaga lume pentru bio-combustibili şi nu sunt folosite pentru produsele alimentare, atunci se va plăti preţul. Iar UE a preluat necritic aceste crezuri false ale ecologismului.
Sper că vom putea încetini, chiar puţin, centralizarea de la nivelul UE. A o opri complet sau chiar a o întoarce, este încă şi mai dificil.
Václav Klaus, Handelsblatt, 07 februarie 2011
http://www.handelsblatt.com/meinung/gastbeitraege/gastbeitrag-von-vaclav-klaus-der-euro-ein-irrtum;2748005
2 comentarii :
Numai la noi nu vede ( sau nu vrea sa vada) nimeni lucrurile astea.
La noi UE este inca privita ca mama ranitilor, solutia solutiilor...
Nimeni nu indrazneste sa critice UE in presa "oficiala"
Mai avem mult până la nivelul Cehiei, Poloniei, Ungariei. Ne place băltirea, spatele încovoiat, mâna întinsă la firimituri.
Trimiteți un comentariu