24 decembrie 2010

Fosila bagă şopârle în mesajul de Crăciun



"Regele" Mihai bagă şopârle în mesajul de Crăciun, pe care l-a dat publicităţii prin fiţuica lui Patriciu, Adevărul (acelaşi nume cu cel al ziarului de stânga, antiromânesc şi antimonarhist de dinainte de 1948):

Felicit funcţionarii publici, diplomaţii, militarii, oamenii de artă, pentru stăruinţa lor de a-şi face datoria, deşi puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. - aluzie la tăierile de salarii
Sunt mâhnit pentru toate momentele prin care mamele, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă. - aceeaşi aluzie la măsurile anticriză ale guvernului
România are nevoie de infrastructură şi de instituţii respectate. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este o piatră de temelie a societăţii. Universităţile răspund administrativ faţă de guvernare, dar au nevoie să fie libere din punct de vedere organizatoric şi ştiinţific. - fosila este contra Legii Educaţiei (aceleaşi "critici" precum cele ale opoziţiei) şi consideră instituţiile nedemne de respect
Toate guvernele europene au acum greutăţi. Criza economică obligă la măsuri impopulare. Totuşi, există multe feluri de a micşora asprimea consecinţelor pentru populaţie. 2011 va fi poate ceva mai bun, dar vor exista dificultăţi, drept pentru care ţara trebuie să fie protejată.
Sper ca anul viitor să aducă respect şi etică în instituţii, simţ al datoriei şi altruism în viaţa publică. Valorile şi competenţa ar trebui să fie criteriile noastre. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor publice şi în regulile lor!- "la anul sper să cadă ăştia şi să vină păduchii mei europeişti" 

Nu mai spun ce aştept eu în privinţa fosilelor...

O caricatură de partid ("conservator"... unde sunteţi, Petre Carp, Alexandru Marghiloman, Titu Maiorescu ?) consideră "un atu neaccesat" familia regală (ajunsă o alta caricatură) pentru... accederea în Spaţiul Schengen. Deh, ginerică Duda nu mai prestează ca pentru Năstase şi Tăriceanu, halind sute şi sute de mii de euro de la buget...

2 comentarii :

anarchix spunea...

Regele Mihai n-are nicio legatura cu treaba asta. Dobitocul lui de ginere PSD-ist e in spatele mizeriei.

Omul nu mai e rege, e doar parinte. ;-)

Riddick spunea...

Asta vrusesem să scriu, de fapt.

Totuşi, şi-a asumat textul.

"Neutralitate", pe dracu'... la fel ca regele Belgiei, care face jocul valonilor şi se miră că flamanzii vor să îşi facă ţara lor.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: