25 noiembrie 2010
"Românii sînt inagregabili"
Nu fac niciun comentariu. Redau unele pasaje din articolul Polonia si Romania, 1920-2010: analiza de Dan Ungureanu, apărut pe blogul revistei Cultura:
- Filozofii români şi cei polonezi socializează diferit. Cei români se ocupă în perioada interbelică de ascensiune politică, ziaristică şi succes public, cei polonezi prelungesc o conversaţie între egali, strict tehnică, fără să le pese de succesul public.
« Elita » e un concept depăşit în Occident. Nu există elite în Statele Unite, nici în Marea Britanie, ci doar comunităţi de specialişti. Lexical, elita se opune masei, plebei, gloatei.
Elita e prin excelenţă anti-revoluţionară : ea n-are nici un sprijin social prin care să pornească o revoltă sau un protest. Ea se manifestă prin închidere şi solipsism.
- Jurnalul cercului de la Păltiniş seamănă Saturnaliilor lui Macrobiu, discuţii erudite ale unor erudiţi ; filozofia îi eliberează de totalitarismul ambiant. Dar Noica n-a discutat filozofie niciodată cu nimeni de la egal la egal, ci doar condescendent, de la profesor la discipoli. A fost un fermecător eseist, dar opera lui filozofică e desuetă. Sentimentul românesc al fiinţei e simptomatic pentru acest solipsism fără deschidere (sentimentul bulgăresc al fiinţei e la fel de bun), acest doct marivaudage. Provincial e dispreţul lui Noica pentru Michel Foucault. Cercul de la Păltiniş e închis, un maestru harismatic, o mînă de discipoli, mulţi vizitatori plini de paralizantă adulaţie, de veneraţie hipnotizată.
- De ce n-a existat dizidenţă în România – dizidenţă politică organizată ? Intelectualii niciodată n-au catadicsit a intra în dialog cu muncitorii. În România, fostă ţară agricolă, muncitorimea a apărut graţie industrializării din anii 1950. Muncitorimea era o creaţie a regimului, şi (foarte vag) recunoscătoare acestuia. Ungaria s-a revoltat în 1956, Cehoslovacia în 1968, Polonia în 1980.
În anii 1990, diversele institute de cercetare a comunismului au accentuat, dolorist, persecuţiile politice din anii ’50, ignorînd monumental problema : de ce nu s-a coagulat o mişcare politică de rezistenţă ?
Elita intelectuală românească a fost un grup fără contribuţie filozofică în perioada interbelică, dispreţuitoare a masei în perioada dictaturii ceauşiste, şi cu un rol ambiguu după 1990. În perioada comunistă, Gabriel Liiceanu a putut publica operele complete ale lui Platon datorită unei politici editoriale binevoitoare. În ciuda cenzurii apăsătoare şi arbitrare, cărţile apăreau. După Revoluţie, deşi numărul de titluri a crescut, tirajul total al cărţilor în România a scăzut de şase ori. Lumea, azi, cumpără de şase ori mai puţine cărţi ca înainte de Revoluţie. Cu rare excepţii, Humanitas nu publică decît traduceri. Regimul comunist îşi plătea bine autorii. Adrian Marino, teoretician al literaturii (de cîte cărţi de teorie literară aveţi realmente nevoie în bibliotecă ?) primea, pentru o carte, echivalentul a doi ani de salariu al unui profesor universitar (o spune singur în Memorii). E explicabil de ce îşi permitea să trăiască din scris. Ce teoretician al literaturii îşi permite să trăiască din scris, în România, în 2010 ?
- Românii sînt inagregabili. După 1990, partidele româneşti s-au caracterizat doar prin excluderi, sciziuni, turism politic. Se explică a posteriori prăbuşirea PNŢCD prin picrocolinele lupte intestine pentru ştampila partidului duse între două fracţiuni ale acestui partid confidenţial, ajuns de la putere într-o garsonieră. Îmi explic a posteriori inexistenţa unei dizidenţe în România prin faptul că toţi membrii ar fi dorit să fie şefi. Paul Goma, al cărui statut de dizident e deasupra oricărei discuţii, s-a risipit, după 1990, în mizantropie şi acrimonie. N-ar fi putut niciodată face parte din nici o organizaţie.
Românii sînt incapabili de exactitate şi corectitudine, incapabili de a alcătui organizaţii, de a lua decizii în colectiv prin negociere, şi de a duce un plan la bun sfîrşit.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Dambisa Moyo este o economistă de origine africană, care a lucrat pentru Banca Mondială şi pentru banca Goldman Sachs . A scris două căr...
-
Senatorul PSD Cătălin Voicu, arestat aseară pentru 30 de zile, a ajuns azi-noapte din nou la spital . Azi, avo...
-
De văzut şi viitoarea traiectorie a lui Hrebenciuc: dacă PSD nu-l scuipă afară - şi repede! -, atunci şi Centrala PSD acţionează conform. Co...
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
-
Iliescu i-a facut oameni pe Patriciu, Copos & Co. 2 9 March, 2010 09:56 AM ...
-
Într-un articol din Gândul, scrie aşa: "Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil ...
-
Political upheaval has hit Finland, and it’s merely a foreshadowing of bigger changes ahead. The core issue is whether Finland ought t...
-
Hmmmmm... şi Strelkov a mai zis ceva similar ... Niqnaq : Speech by the Chief Prosecutor Viktor Ilyukhin on the process of the milit...
-
" Invisible Empire " va fi lansat pe 15 aprilie 2010
-
Clipul înregistrat cu trei zile înaintea referendumului. Nimeni din opoziţie nu a adoptat şi anunţat tactica cea mai eficientă de contra...
10 comentarii :
Solipsism:
Solipsismul este o atitudine conceptuală extremă care declară că numai propria individualitate există, iar restul sunt reflectări modale în personalitate, sunt construcții ale percepției sau intelectului.
Cuvântul solipsism are origine latină, fiind compus din solus („singur”) și ipse („sine”), însemnând sinele singur, sau sinele prin el însuși.
O variantă excesivă a solipsismului afirmă că nu există decât subiectul, percepția și mintea subiectului, iar întreaga realitate este o construcție a percepției și intelectivității subiectului, neexistând ceva în afara acestuia și independent de el.
În această perspectivă justificantă, toate formele, toate procesele, toți indivizii, toate evenimentele cu care ne confruntăm, tot ce se întâmplă în jurul nostru, sunt numai impresii create de percepție-reprezentare și raportările conceptuale la acestea, realitatea neavând o existență independentă de sinele percepător-concepător.
Într-o variantă mai blândă solipsistul admite existența altor subiecți, independent de conștiința sa, fiecare având propria personalitate reflectantă de proprie realitate, dar realitatea continuă sa fie o construcție personală, o creație individuală.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Solipsism
picrocholine/picrocoline :
Étymologie
Des guerres Picrocholines dans Gargantua de Rabelais, du personnage Picrochole, toujours en colère et prêt à guerroyer, et qui se lance dans d’impossibles conquêtes.
Adjectif
Singulier Pluriel
picrocholine
/pi.kʁɔ.kɔ.lin/ picrocholines
/pi.kʁɔ.kɔ.lin/
picrocholine féminin
1. (Littérature) Qualifie les guerres stupides opposant Picrochole à Grandgousier et à Gargantua pour quelques galettes de froment dans Gargantua de Rabelais.
2. (Par extension) Qualifie un conflit entre des institutions ou des individus, aux péripéties souvent burlesques et dont le motif apparaît obscur ou insignifiant.
* Jacques Chirac et Edouard Balladur s’affrontent dans une querelle sur le chiffrage de leurs programmes qui prend des allures de guerre picrocholine, entre Petitboutiens et Grosboutiens. (L'Humanité - 4 mars 1995)
* Les guerres picrocholines au Parti socialiste sont plus que secondaires. (Vincent Peillon, RTL - 22 janvier 2009)
http://fr.wiktionary.org/wiki/picrocholine
marivaudage:
Teatrul lui Marivaux:
măști,deghizări,"marivaudage"
De aici numele de marivauder, marivaudage (La Harpe , 1799) dat schimbului de vorbe galante și subtile destinate seducerii unei femei sau unui bărbat. Acestui stil de dialog, «care prin nenumărate maniere - o vorbă, o pauză , un gest -redă felul cum îndrăgostiții sau cei aflați în pragul îndrăgostirii sunt mânați de prejudecăți, iluzii, nesiguranță, și de greșeli oarbe, psihologice și sociale» (dupa definiția lui J. Barzun, care observă că până și lectura pieselor și romanelor mai târzii ale lui Henry James face să te gândești la Marivaux). Referiri la stilul lui Marivaux se fac astăzi și cu privire la dialogurile din creații contemporane ca filmele lui Eric Rohmer.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Pierre_de_Marivaux#Teatrul_lui_Marivaux:_m.C4.83.C8.99ti.2Cdeghiz.C4.83ri.2C.22marivaudage.22
Imi permit eu, atunci, cateva comentarii, f. scurte, pasajele citate nu merita mai mult, sunt o insiruire de prostii spuse pretios.
Este evident atacul, deja bine cunoscut, obsesiv, asupra Grupului Paltinis. Opera lui Noica (solipsista), Liiceanu (ambiguu si beneficiar al sistemului), Humanitas (publica numai traduceri). In fapt, totul e aproape invers.
Partidele din Romania se caracterizeaza exact prin agregare primara, mafiotism. Excluderile sunt un fenomen marginal.
Acest Dan Ungureanu nu are nici macar un elementar spirit de observatie. Nu mai zic de discernamant. De ce nu face efortul maxim de a scrie ceva fara a se agata ca un parazit de numele cunoscute? Pentru ca nu e scriitor, nu are imaginatie si spirit creator; pentru ca nu e critic, nu are metoda si nici fair-play.
Cine a zis ca "sentimentul bulgaresc al fiintei" nu poate avea valoare? Impreuna cu cel "paraguayan al fiintei" nu-i asa? Doar ca respectivele "sentimente" nu au fost, poate, nicasienii lor.
Sau i-au avut altfel.of, logica asta stramba si meschina a excluderii.
Si calificativele globale date romanilor, din final. De fapt, autorul se uita in oglinda si extrapoleaza.
O nota foarte proasta postatorului acestui blog, pentru asa citate, ne-temperate. Eu inteleg ca le sustine, doar le promoveaza. Si pt. Ridick, care explicand pretiozitatile de limbaj, fortate si nenecesare (de prost gust, in fond, in context) lasa aceeasi impresie, de admiratie implicita.
Dan Ungureanu a mai atacat diverse persoane absolut onorabile, unele decedate, deci nu se pune problema că aş fi un admirator.
Totuşi, nu se poate nega că nu avem aceeaşi coeziune ca polonezii.
Nici un al comentariu nu-i mai expresiv pentru autointitulatele "elite" romananesti decat :
DUDA ZILEI:
"La această masă sunt mai mulţi oameni de dreapta autentici decât în partidele politice. Am mari dificultăţi să fac o listă pe degetele de la o mână cu politicieni de dreapta. Ei nu sunt de dreapta, nu sunt de stânga, sunt cum trebuie ca să iasă treaba (...) Nu avem politicieni de convingere, avem politicieni de oportunităţi".
"Nu contăm. Câţi români sunt de dreapta? Noi suntem de dreapta. Bun, dar pentru cine? Ăştia suntem toţi, nu contăm şi nu avem electorat. Altminteri, e plăcut să stăm de vorbă".
"N-am avut preocuparea să mă situez la dreapta "
Andrei Plesu
Pleşu este un impostor netalentat.
Este absolut ridicol cum se da in spectacol !
Intelectualii romani au punctat intotdeauna prin pretiozitatea si aplicatia formatiei lor.Exista o lista lunga de exemple .Problema ridicata ramane,totusi,valabila:intelectualii romani se identifica cu o elita si se comporta ca atare,atat intre ei,cat si cu toti ceilalti.Da,ai nostrii nu socializeaza de loc la fel cu intelectualii polonezi(de exemplu,in acest caz...).Va aduc aminte ca Emil Cioran se plangea amarnic de"provincialismul"culturii romanesti si de"stilul minor"sub care se inscrie orice se petrece in aceasta zona de lume.Cel putin,dupa'90,micimea asta s-a dovedit o constanta pe toate planurile existentei romanesti,incepand de la meschinariile jenante ale individului anonim,trecand prin pretentiile sofisticate si rupte de realitate ale intelectualilor si terminand cu aberatiile stupefiante ale politicienilor.Poate o fi ceva in faptul ca toti intelectualii de rala valoare romani au plecat din tara,la diferite momente,si s-au afirmat plenar prin alte parti de lume(in timp ce destui din ei sunt inca contestati sau comentati rautacios la ei acasa).O fi asta,cumva,acel"sentiment romanesc al fiintei"?...
Regimul a speculat "goma" (nu Goma) intelectualilor, i-a convenit să îi aibă aşa, izolaţi şi izolaţionişti.
Trimiteți un comentariu