15 octombrie 2010

PSD şi PNL, lobby anti-România în Parlamentul European



Apropiata dezbatere parlamentară a Strategiei Naţionale de Apărare este folosită propagandistic de PSD şi de PNL, care au iniţiat o campanie în Parlamentul European, urmărind chiar sancţionarea României "dacă nu elimină din Strategia Naţională de Apărare articolul care cataloghează presa o vulnerabilitate la adresa statului".

Europarlamentarul PSD/PES Victor Boştinaru vorbeşte la RFI despre acest subiect, şi aflăm că "liderii celor mai importante grupuri politice din Parlamentul European, mai puţin PPE au adresat o scrisoare Legislativului de la Bucureşti, prin care cer respingerea documentului".
Scrisoarea este semnată de Martin Schulz, liderul Grupului S&D, Guy Verhofstadt, liderul Grupului ALDE şi Daniel Cohn-Bendit, liderul Greens/EFA. Documentul este adresat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului României şi liderilor grupurilor parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor.
Deci, exact grupurile de stânga din Parlamentul European: S&D (din care face parte PSD), ALDE (din care face parte PNL), Greens-EFA al teroristului stradal Daniel Cohn-Bendit (probabil că comuniştii de la GUE-NGL s-au abţinut "strategic").

Altfel, grupuri importante care, la fel ca grupul PPE, nu au semnat aiureala aia sunt şi conservatorii (ECR, 54 de membri, aproape de Verzi, cu 55 de membri) şi euroscepticii (EFD, 31 de membri).

3 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Ii trimitem la UE ca sa submineze interesul national !
Nu-mi vine sa cred unde s-a ajuns

Riddick spunea...

Interesul naţional şi UE... contradicţie în termeni.

Crystal Clear spunea...

Absolut !
Problema este ca nimeni nu explica asta CLAR .Ca sa inteleaga toti ca UE vizeaza disolutia statului national si transformarea Romaniei in euroregiuni


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Marga, 1995 ("Filosofia Unificării Europene"): "Identificările etnice ale românilor sunt în mare parte tradiţionale. Acestea caută să abată atenţia de la problemele concrete ale prezentului şi de la nevoia modernizării instituţionale spre abstracţiunile trecutului. Pentru mulţi intelectuali este limpede că naţionalismul, prin demagogia sa, generează stagnarea şi degradarea ce favorizează doar grupuri sociale incapabile să se adapteze lumii moderne. Intrarea în noua Europă, nu doar geografic, ci şi instituţional şi cultural presupune mai mult decât o alegere, presupune o schimbare a modului de gândire, de asumare, pe lângă devizele paneuropene, a unei abordări europene, o abordare disponibilă la compararea performanţelor, orientată spre modernizare şi având ca perspectivă unitatea europeană". 

 

Postări populare: