Documentarul în două parţi explică o parte a reţetei :
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
O astfel de poliţă de asigurare a fost creată prin proiectul de reorganizare a administraţiei fiscale. Şi chiar dacă nu se ştie dacă ţara va...
-
Via Conu Mişu : Lagărul UEist s-a construit Circul politic în care a eșuat dezastrul economic, produs al jafului incredibil prin ca...
-
Tonomatul Soros - actualmente setat pe eurobăsism - nu pierde prilejul de a-şi arăta iar dispreţul faţă de naţiune şi democraţie: De und...
-
Open Europe: Hungarian government accuses EU Commissioner of being "extremely ignorant or lying" E U Justice Commiss...
-
Se propun te miri ce amendamente în Constituţie, numai nu interdicţia străinilor de a deţine terenuri agricole. Ungaria a trecut-o deja în ...
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
-
Planul Valev al URSS-ului presupunea România şi Bulgaria ca producători exclusiv agricoli, planul UE le-a transformat deja în anexe de con...
-
Ba n-a-nceput nimic (semnificativ), dar sună bine. Ce să înceapă, cu aceleaşi partide rotite alternativ la putere ?! BusinessMagazin : ...
-
Haita roșie este disperată. Se apropie alegerile prezidențiale și lumea nu pune botu' nici la Prostănac, nici la Filfizon. Deunăzi l-...
8 comentarii :
Ce mai spune d-l Iliescu: Antonescu e un politician de factura liberala cu un comportament social-democrat ...hmm
Dupa ce, in urma cu aproape un an, a declarat ca si l-ar dori pe Crin Antonescu in PSD, Ion Iliescu ii pune liderului liberal eticheta de "politician de factura liberala cu un comportament social-democrat" si spune ca marele castig al acestor zile este "autoizolarea lui Basescu".
"Il apreciez pe Antonescu si ca persoana, si ca tinuta. E un om inteligent, un politician de factura liberala cu un comportament social-democrat"
O concluzuie la cele de mai sus....
Videanu: Bratianu se rasuceste in mormant cand vede ca Iliescu a pus basca pe capul liberalilor
Astept comentariile liberalilor ... :D
Lenin, unul din clasicii favoriţi ai lui Ilici, spunea: "dacă te laudă duşmanul, înseamnă că ai greşit undeva". Desigur, nu dusmanul lui Antonescu, ci al românilor cinstiţi.
Un liberal sa bata palma cu un socialist ordinar, in contextul in care contracandidatul bolsevicului e unul de dreapta. Numai in Romania se poate intampla asa ceva.
Dupa un astfel de gest, ar fi normal ca toti oamenii lui Antonescu sa "jump over board". Dar, repet, un astfel de lucru s`ar putea intampla intr`o tara normala si nu in Romania.
http://nu-suntem-prosti.blogspot.com
Liberalismul este, din păcate, de centru-stânga. Media partidelor liberale europene este de 10-15%, la noi se gasesc destui naivi care să-i urce spre 20%.
Să sperăm ca devenim ţară normală.
Te-am pus în blogroll.
Buna Riddick ! :)
Ia te uita la Campeanu : Radu Campeanu despre Ilici : “Am fost si raman adversarul ideologic al domnului Iliescu. Avem pareri diferite si conceptii diferite din punct de vedere politic, dar vreau sa spun un lucru: cu domnul Iliescu pana la urma te poti intelege pe chestiunea respectului drepturilor omului si a demnitatii umane. Asta este un lucru esential. Prin urmare, gasesc ca este foarte normal sa putem sta de vorba impreuna pentru binele general al acestei tari, pe care-l doreste si el si eu si toti amicii nostri politici”.
Drepturile omului si demnitatea umana...nu te infiori ?
S-a înţeles cu Ilici mai dinainte de-a ajunge în românia în 1990, când s-a instalat şef la PNL.
Mi-e scârbă de mumiile astea !
Si mie imi este ! Insa va iesi tot Base ! :D
Băse rulz !
Trimiteți un comentariu