18 noiembrie 2021

Stop-cadru: zombii, printre noi...

Am avut putina rabdare si i-am profilat nițel pe oamenii de tip nou care se bucura de încarcerarea semenilor lor și o aplauda, pe care ii bucura ca nu vom avea acces la targul de Craciun sau la mall sau oriunde altundeva fara crotal. Pe astia in loc sa ii framante ideea de puscarie se intreaba cum am putea avea si noi o tara ca afara cam ca la austrieci unde oamenii se afla in arest la domiciliu.

Toți pe care ii știu sunt oameni cu scoli înalte, bine înfipți social, de un egoism feroce dar care vor sa se creadă despre ei ca sunt generoși pentru ca dau un sms de 2 euro și in loc sa își arunce cârpele la gunoi le pun in sac și cheamă vreun ONG.

Toti au o spoiala de cultura si in ciuda acumularilor intelectuale nu au nimic in comun cu ideea de intelectual ci doar de posesor de cunostinte despre un anumit domeniu de care de cele mai multe ori fac parada pentru ca narcisisimul saracului instruit e mai rau decat parada de bogatie a celui avut.

Toti au umblat prin tari straine si si-au burdusit instagramurile si facebook-ul cu poze de la dracu cu carti ca sa arate pe unde au fost. ce au mancat si ce au cumparat. Niciunul din ei nu a calatorit, toti au flendurit-o prin lume si si-au dat check-in prin aeroporturi sau la cine stie ce hotel mai spalat.

Toti imbratiseaza filosofia eului care i-a cucerit pentru ca au gasit in ea facilul, mancarea mestecata si mangaierea ego-ului exacerbat de traininguri si detergentul corporatist prin care li s-a insuflat ca sunt cei mai tari si ca ei merita orice si absolut tot. Asa ca atunci cand vine unul si iti spune ca Dumnezeu esti tu si ca tu esti responsabil pentru indeplinirea oricaror dorinte ale tale sau orice ti se intimpla oricat de fanteziste ar fi ideile tale iar Dumnezeu Al de sus e servitorul tau care ti le indeplineste imbratisezi din start ideea pentru ca meriti. Biserica si credinta sunt pentru medievali si retrograzi, de rugat te rogi la tine insuti, tu cel mare si tare. Osho rulz.

Toti nu dau doi bani pe altii mai jos decat ei din punct de vedere material, pe care oricum ii considera nefolositori si facatori de umbra degeaba Pamantului. Toti cei care au dreptul la viata sunt ei cu familiile lor si gata. Aia mai saraci pot sa cr@pe, aia mai bogati mai da-i dracului. Toti isi educa copiii in spiritul salbaticiei, al distrugerii celuilalt, al umilirii si al spolierii de sanse. Asta e ce numesc ei competitie, de fapt e felul in care i-a dresat corporatia care are programele speciale ca sa ii dreseze in sensul de a se sfasia dar ei nu stiu asta. Cunosc cateva firme, nume la care va inchinati, care considera benefica atmosfera conflictuala la locul de munca. Tuturor li se insufla ideea ca celalalt iti mananca si iti diminueaza sansele de a fi cel mai mare si cel mai tare. Egoismul le este cultivat de mici.

Deseori lumea confunda marfa cu ambalajul motiv pentru care asezarea si parvenitismul social, bunastarea relativa a acestor indivizi si stilul lor de viata peste medie ajung sa pacaleasca privitorul si sa ii considere niste puncte de reper cumparand imaginea lor de oameni de succes, realizati si demni de a fi niste modele. Pentru o asezare corecta insa si pentru un ochi neantrenat nu e deloc evidenta involutia spirituala a acestor indivizi, invers proportionala cu evolutia materiala.

Din cauza problemelor la mansarda toți sunt pe substanțe interzise sau nu, alcoolul e deja ingredientul nelipsit al unei vieti insuportabile in care pana si un vierme e mai fericit. Xanax-ul e un fel de M&M bomboane cu ciocolata, ceva comun. Copiii imprumuta si ei pastile de la ei ca sa faca fata competitiei si examenelor si stresului de mici. Multi dintre ei isi abuzeaza copiii, parintii sau partenerii de viata insa poza sociala te impiedica sa vezi stratul consistent de j@g moral in care se balacesc.

Toti au câte un istoric de abuz in familie pe care nu au reușit sa îl depasesca nicicum și îl târăsc ca pe o ghiulea dupa ei si il transmit ca mostenire copiilor. Mai departe pasează și ei abuzul și cam asta e.

Magdalena Radu

https://vk.com/wall616373463_4230

6 comentarii :

dhome spunea...

=== Dégénération - Un strigăt de trezire la realitate și de luptă ===

https://www.youtube.com/watch?v=eF92-uSiVZQ

Interpretat de un grup folk din Quebec, Mes Aïeux (Strămoșii mei), acest adevărat imn tragic, care e în același timp și un strigăt de trezire la realitate și de luptă, rememorează degenerarea, în ultimele cinci generații, a culturii tradiționale catolice franceze din Quebec în haznaua fără rădăcini și fără morală în care a ajuns, din păcate, o mare parte din Occident. Deși cântecul se referă în mod special la Quebec, mesajul cântecului va rezona cu majoritatea naționaliștilor europeni.

Tranziția în Quebec (La Révolution Tranquille) de la o lume catolică retrasă și calmă la modernitatea liberală a fost deosebit de rapidă și dură.

Acest cântec izbește în miezul tragediei modernității: am renunțat la atât de multe pentru fericirea falsă, fără suflet, a vieții moderne. Acesta este motivul pentru care oamenii sunt atât de deprimați acum. Femeile, de exemplu, sunt mai deprimate acum decât oricând de când se fac statistici medicale. Poți mânca antidepresivele ca pe bomboane, dar sentimentul în sine vine din adâncul sufletului, fiindcă știi că ceva nu este în regulă. Oamenii nu au fost făcuți să trăiască așa.

=== Dégénération ===

(traducere aproape mot-à-mot, fără rimă, fără interpretări personale)

Stră-stră-străbunicul tău a defrișat pământul,
Străbunicul tău a lucrat pământul,
Apoi bunicul tău a rentabilizat pământul,
Iar apoi tatăl tău l-a vândut pentru a deveni funcționar.

Iar acum tu, copile, nu mai știi ce-o să faci
În micul tău apartament cu două camere, prea scump și rece iarna.
Ai vrea să ai casa ta,
Iar noaptea visezi să ai bucățică ta de pământ.

Stră-străbunica ta a avut 14 copii.
Străbunica ta a avut cam tot atâția.
Apoi, bunica ta a avut trei, i-a fost de ajuns.
Mama ta nu a vrut niciunul, tu ai fost un accident.

Acum tu, fetița mea, îți tot schimbi partenerii.
Când faci tâmpenii, te salvezi avortând.
Dar sunt dimineți în care te trezești plângând
După ce ai visat o masă mare înconjurată de copii.

Stră-străbunicul tău a trăit în mare sărăcie
Străbunicul tău culegea monedele de 1 cent de pe jos.
Dar bunicul tău, miracol, a devenit milionar.
Tatăl tău l-a moștenit și a pus totul în fondul de pensii.

Acum tu, tinere, ești dator vândut guvernului.
Nici o șansă să obții un împrumut de la o instituție bancară.
Ca să-ți reprimi dorințele de a jefui o bancă,
Citești cărți despre sărăcia voluntară.

Stră-străbunicii tăi știau cum să petreacă.
Străbunicii tăi dansau toată noaptea.
Apoi, bunicii tăi au trăit în epoca Yé-Yé.
Pe vremea părinților tăi erau discotecile; acolo s-au întâlnit.

Acum tu, prietene, ce faci în seara asta?
Stinge televizorul, nu trebuie să rămâi închis în casă.
Din fericire, unele lucruri în viață nu se schimbă niciodată.
Pune-ți ce ai mai bun pe tine, în seara mergem să dansăm.

Anonim spunea...

Bravo Magdalena Radu ADEVAR GRAITA-I !

Riddick spunea...

Bine zis-au şi cântecul, şi Magdalena Radu.

Riddick spunea...

"Bonus", un articol descoperit de mine în 2009 la Revista 22, şi îmi este inexplicabil chiar şi acum cum a putut apărea acolo. Linkul nu mai este activ.
----------------

A români sau de ce-a ales I.L. Caragiale să-şi proptească ultimii şapte ani prin Berlin

Românirea dospeşte istoric. Si isteric.

Exilat de băşcălia miştoului şi a şmecheriei în chiar ţara unde ele înseamnă stil, părintele dialogurilor absurde a fost trenul de aterizare al avionului cu care speriam, noi, norii. De unde încă aşteptăm să plouă-apă, ca s-avem d-ale gurii. Nu el este actual. Noi suntem neschimbaţii. Mitică a murit de mult. N-a apucat boarea sovietelor. Îl vedeaţi respirând cu torţionarii ori cu Periclele carpatin împleticit în limba română? Bulă n-a fost decât un biet Hopa-Mitică. În ton cu vremurile. Avea ştiinţa supravieţuirii. Epigonii lui au năpădit locul. Suntem – prea mulţi dintre noi - d-ai lu’ Nimică. Mârlani de toate sudorile se înghesuie la taraba mâinilor întinse, doar-doar. Românirea dospeşte istoric. si isteric. Am trecut, ca gâsca prin baltă, de la trib la norod. Chiar dacă ne lipsea idealul. Aidoma norocoşilor puradei care-şi sorb nasul. Popor n-am ajuns a fi. Dar la ce foloseşte, când toţi ceilalţi cred că da?! Preaiubim adunătura de tip „La Moşi“. Ne ţinem bine de gaşcă.

N-avem cuvânt. Patria nu ne este cetate, ci pubelă. Omul bidimensional care suntem nu are nici cultura întrebării, nici cultul dialogului. El ştie. Regula e „Lasă!“. Tinerii n-au aflat de Capra cu trei iezi. Nu e corectă politic. Ei sunt ca iedul cu trei capre. A rămâne indiferent nu îngroapă vreun baci mioritic, dar nici nu salvează Ane. Ce ridicăm azi oricum cade mâine. Altfel, mâinele ne-ar fi străin. Sacrificiul e bun de predat altora, nu de încercat pe piele proprie. Nevoia de libertate se traduce prin nevoia de securitate. N-avem idei, ci doar ticuri verbale. Se poate rezista cu neruşinea câinilor vagabonzi – mascota RO -, îmbârligaţi în lene şi laşitate. Secundele demnităţii noastre au durat cât cioara-n par. Avem trufia abisală de a crede că nu-i la nimeni ca la noi. Cu apa murdară, n-am aruncat doar copilul, ci şi copaia. Aici s-a revărsat norocul, ca mana, şi l-am vânturat ca pleava. Minciunile celor care ne-au şi ne conduc îmbracă o tandră candoare când ies, ca domnişoarele de pension, în public. Locul excitaţiilor noastre a devenit mall-ul. Mârlanul apocaliptic e astăzi computaţional şi se asmute către orice dâră de bun-gust. Timpul nostru a amuţit şi a amorţit. Grotescul şi ridicolul nu dor. Sărăcia ar fi de tratat, nu de apărat. Ar trebui coborât din spatele mâţei pe care-o călărim, trăgând-o de coadă. Am ridicat compromiterea, de sine şi de celălalt, la rang de artă. [...]

Riddick spunea...

continuarea:



Hămesenia se asortează cu mândria. Fără căinţă. Ne place foartebinele, fără a şti cum e binele. Valorile trebuie, degrabă, stuchite. Trăim în ţara lui pe (din) dos. Fofilatul, păcălitul, fentatul şi mentalitatea de slugă ne vin turnate. Savurăm orgasmul mizeriei, al dispreţului, al ignoranţei. Mahalaua transpiră a cartier-ghenă. Lumea noastră e, mereu, cealaltă. Îndrugăm, pe burta goală, verzi-uscate. Dusul de nas şi reducerea la onomatopee par simpatice. Jucăm tontoroiul pe cel de alături. „A te face că“ e ismeneala besmetică a unora care-şi adoră încurcala. N-avem cheag şi nici caşul nu se face fără. „Ei, aş!“ e alunecarea mirată prin seculi. Învârtitu-n juru-cozii. TARE-le nostru vine de la tară. Avem complexul bănuielii. Sfinţii nu ne clipesc la-njurătură.

Actualitatea nu ne doare. Nici întinsul mâinii. Ne-am condamnat la neisprăvenie. Suntem aburiţi şi abulici. Trăim o Ro-Mânie. O lamentatio in integrum. Valoarea trebuie bagatelizată, nimicul aruncat în ochi. Arătăm ca un Tezeu ale cărui izmene deşirate se fac firul Ariadnei: avem nu soluţii, ci SOLUTIA. Nu contează cât risipim, dacă o facem cu capul plecat. Senin, cu legea pe lege călcând. Iubim codoşenia, şterpelind de unde şi cât să nu se vadă. Îngunoierea grătarelor stârneşte simţurile, nu satură.

Suntem emoţionali ca Zoe şi mitologizăm ca Leonida. Ne-au călcat, mereu, alte şi alte imperii. Ne siluie bunul simţ, respectul, modestia, discreţia, onoarea. Nu mai avem cuvinte, iar fiinţa ne-a căzut ofilită în obosela nefacerii. Cu noi, Dumnezeu pierdea-câştigând pariul Iov. Sisif autohton, Manole are vocaţia verticalităţii. Mitică a murit. Fluturele a redevenit larvă.

P.S.: Ca tot optimistul bine temperat, sper să mai avem unde cădea, s-avem de-nălţare.

https://riddickro.blogspot.com/2009/12/avem-viitor.html

Riddick spunea...

(linkul de la "22" - cel din 2009 - nu mai este activ: http://www.revista22.ro/articol-7373.html)


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: