24 ianuarie 2020

Pleşoianu, pe larg dar nu "concret"


Bun. Hai cu Partidul Ăla odată (P.A.N. ce-ar avea "de-ar fi"?).

Încă mai are dubii cu PSD, deşi n-ar mai trebui. Chiar el o zice, "suntem într-o întârziere nepermisă a propriului destin". Dar a mai zis și: "N-am spus că nu candidez la congres. Nu, stați așa."; "Există posibilitatea să candidez."* Congresul este pe 1 martie, pus acolo ca să nu mai rămână timp pentru repliere şi reorganizare, toamna sau anticipatele fiind şi mai aproape. 
* (deci ne mai aburește cel puțin încă o lună, până la 1 martie...)

totuși n-ar trebui pierdut ultimul sfert de oră, dacă cuiva i se pare clipul "prea lung"

Vorbeşte despre crearea unor "grupuri de lucru", a unui "cadru". Mie asta deja mi se pare că sună suspect. Fapte, nenică.

O percepţie mai veche care nu-mi dispare: Pleşoianu se autocentrează în toate demersurile sale, ca "autoreferinţă", ca deus ex machina, ca factotum care... nu prea face. Când de fapt prioritară este agenda. Naţionalist-conservatoare. Uf, şi anumite fraze şi gesturi teatrale, clişeizate. Biii-ne măcar c-a renunţat la codiţă. Dar doar pentru disimulare? Că era un semn identitar, care însă nu indica o direcţie conservatoare. Până una-alta, să-i acordăm o scuză, gen "a depăşit vârsta, şi de-aia".

Și bagatelizarea ROexit-ului, "mai înainte de ROexit ar trebui să avem un ROenter, adică să contăm [acolo] efectiv" - da-da, n-a putut UK și-om putea noi (pasaj spre începutul treimii finale a clipului). Nu l-am auzit spunând vreodată cu subiect și predicat "România trebuie să părăsească UE".

Bref. Dacă la alegeri (anticipate sau nu) Pleşoianu nu apare drept candidat al altui partid decât PSD ci doar va ţine conferinţe itinerante sau online, ne vom fi clarificat. Totuşi singura scuză ar fi "este într-un partid nou, în organizare, şi de-aia nu apare pe liste, partidul neavând deocamdată candidați".

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: