Actorii ce și-au dat concursul alături de papă

B.O.R. pare tot mai angrenată în procesul de spargere a (unităţii) "blocului ortodox". Deja vedem doi paşi majori. Primul, participarea şi însuşirea concluziilor de la Sinodul Tâlhăresc din Creta. Al doilea, opţiunea previzibilă de recunoaştere a noii biserici schismatice, "ortodoxe", din Ucraina. Ea încă nu s-a materializat, dar probabil subiectul va fi pe agenda Sinodului B.O.R. cât de curând. La cel trecut s-a luat decizia să se facă "o consultare reală" în rândurile credincioşilor ortodocşi români din Ucraina, când deja se ştia bine opoziţia lor faţă de "noua biserică" născocită de globalişti. Care, iată, au sub control chiar Patriarhia Ecumenică "de Constantinopol" (Istanbul, cartierul Fanar), prin care si-au impus creaţia. Patriarhia Rusă a rupt relaţiile cu "Fanarul", alte biserici ortodoxe se consultă pentru a iniţia detronarea patriarhului ecumenic Bartolomeu (exact "pe tema ucraineană", dar şi cu acuze mai vechi). Destul de curând vom şti şi cum joacă echipa popii Ciobotea Daniel. În opinia mea, rezistenţa clerului de rang mic şi a credincioşilor este semnificativă, şi fraţii se tem de repercusiuni.

OrtodoxINFO:

Vizita papei Francisc și-a atins scopul: „Unitatea” cerută în 1999 a fost deja atinsă, mergem spre o nouă „biserică”. Opozanții vor fi numiți adepți ai culturii urii și ai dezbinării

Pe fondul dezbinării naționale, generată de lupta politică, care a instigat român contra român, vizita papei Francisc a părut pentru mulți naivi „aducătoare de pace și mângâiere”. De la #rezist la #insist, toți au făcut apologia unirii dintre creștini, divagând o teologie ce avea ca efect doar pregătirea venirii marelui înșelător, antihrist, ce-i va uni pe toți acești papă-lapte sub imperiul său satanic. O spunem cu milă, dar nepăsarea și prostia sunt mari păcate, iar cei înșelați nu vor avea nicio îndreptățire în fața judecătorului Hristos, care le va spune cu dreptate: „Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi!”

În plan spiritual, terenul a fost pregătit pentru acest nou pas, prin sinodul eretic din Creta. Denumirea istorică de „Biserici” recunoscută prin semnătura tuturor ierarhilor BOR în Creta a evoluat acum la titulatura de „frate drag”, așa cum i s-a adresat papa patriarhului Daniel. Bineînțeles că nu e vorba de un termen ce simbolizează fraternitatea lumească dintre două persoane, ci exprimă erezia „bisericilor surori”, căci vorbim de doi conducători religioși. Sub o falsă smerenie papa Francisc s-a considerat simplu pelerin în România, dar viclenia sa l-a făcut să adauge: frate pelerin. Aceeași idee o induce și referirea la cei doi Sfinți Apostoli, Petru și Andrei, deși Sf. Petru nu are nicio legătură cu Roma. Se merge „pas cu pas”, vorba sasului, spre ținta finală a papismului: subordonarea ortodocșilor față de papă.

Preafericirea Voastră, Frate drag, acum douăzeci de ani, întâlnirea dintre Predecesorii noștri a fost un dar pascal, un eveniment care a contribuit nu doar la reînflorirea relațiilor dintre ortodocși și catolici în România, ci și la dialogul dintre catolici și ortodocși în general. Călătoria aceea, prima pe care un episcop al Romei o întreprindea într-o țară majoritar ortodoxă, a deschis calea altor evenimente asemănătoare.

Isus i-a chemat pe frații Andrei și Petru să-și părăsească mrejele ca să devină împreună pescari de oameni (cf. Mc 1,16-17). Chemarea proprie nu este completă dacă lipsește chemarea fratelui.

Papa Francisc: Unitatea urmărită este deja înfăptuită

În discursul său de la Palatul patriarhal (1:14:00), papa adaugă „spontan”, pe lângă cele deja stabilite dinainte, și faptul că ținta Vaticanului a fost atinsă: „Aceasta deja este unitate” (E questo già è «unitate»). Făcea referire la faptul că s-a trecut la următorul stadiu de la vizita papei Ioan Paul al II-lea din 1999, când doar se exclama termenul ecumenist de „unitate” (în diversitate):

Aș dori să adresez un gând de recunoscătoare amintire Patriarhului Teoctist. Cum să nu ne amintim strigătul spontan de „Unitate, unitate!” care s-a ridicat aici, la București, în zilele acelea? A fost un anunț de speranță izvorât din Poporul lui Dumnezeu, o profeție care a inaugurat un timp nou: timpul de a merge împreună pentru a redescoperi și trezi fraternitatea care deja ne unește. Și aceasta deja este unitate! (Basilica.ro).

Răul cel mare identificat ca fiind păstrarea Dreptei Credințe

Mai departe, papa ne invită să ne descotorosim de trecutul care ne separă de erezie, adică de moștenirea neprețuită a tezaurului ortodox, constituit de Canoanele Sfintelor Sinoade Ecumenice și de Învățăturile Sfinților Părinți, ca fiind răul de care trebuie să ne izbăvească Dumnezeu:

Să lăsăm trecutul în urmă și să îmbrățișăm împreună prezentul. Ajută-ne, Tată, să nu cedăm în fața fricii, să nu vedem în deschiderea față de celălalt un pericol;

Iar când răul, pândind la ușa inimii (cf. Gen 4,7), ne va împinge să ne închidem în noi înșine, când ispita de a ne izola ne va copleși, ascunzând substanța păcatului care constă în îndepărtarea de Tine și de aproapele nostru, Tată, continuă să ne susții.

De subliniat că tematica acestui discurs, deși pare de reconciliere socială în contextul dezbinării actuale din România, este eminamente teologică și trasează noile direcții ecumeniste.

Să mergem împreună spre noi Rusalii. Traseul care ne așteaptă duce de la Paște la Rusalii: de la zorile pascale ale unității, răsărite aici, acum douăzeci de ani, am pornit la drum spre noi Rusalii.

Spre finalul discursului său, deloc fad sau reconciliant cum afirmă teologii de carton, ci profund ecumenist, papa Francisc invocă focul „Duhului” ecumenist pentru înfăptuirea „noii biserici”- noi rusalii, prin căi inedite (nu prin cele moștenite de la Sfinții Părinți), spre o nouă viață („new age”).

Să ne reînnoiască Duhul Sfânt, El care respinge uniformitatea și căruia îi place să plăsmuiască unitatea în cea mai frumoasă și mai armonioasă diversitate. Focul lui să mistuie lipsa noastră de încredere; suflul său să înlăture reținerile care ne împiedică să dăm mărturie împreună despre viața nouă pe care ne-o oferă.

El, făuritor de fraternitate, să ne dea harul de a merge împreună. El, creator al noutății, să ne insufle curaj să trăim inedite căi de împărtășire și de misiune. El, tăria martirilor, să ne ajute să nu zădărnicim sacrificiul lor

Martirii pentru papă sunt cei pe care-i beatifică el, cei ce au fost potrivnici Ortodoxiei (vezi prozelitismul greco-catolicilor din Ardeal).

Actorii ce și-au dat concursul alături de papă pentru sprijinirea scenariului de mai sus

Ierarhii ortodocși. Aceștia au fost prezenți la întâmpinarea papei încă de la aeroport. Simpla recunoașterea a papei ca șef de stat, implică din partea ierarhilor români un compromis în materie de credință, întrucât Vaticanul este eminamente stat religios, reprezentând puterea ereziei papistașe la nivel mondial. Protocolul nu ar fi cerut prezența ierarhilor ortodocși pe aeroporturi întrucât papa a fost invitat de președintele Iohannis, iar nu de conducerea BOR. Memorabilă este atitudinea stânjenitoare și nedemnă a unor ierarhi români la întâlnirea cu papa Francisc de la Palatul patriarhal, unde roșeau ca niște fetișcane în așteptarea pețitului de către „prințul alb” al întunericului. Grețos spectacol!

Cât despre prezența mitr. Iosif al Europei Occidentale și Meridionale la mesa papistașă de la catedrala Sf. Iosif din București, aceasta ar trebui să fie urmată de o sancționare aspră conform Sfintelor Canoane. Dar cine să o facă?

Cel mai grav este momentul din Catedrala Națională când rugăciunea împreună a fost cât se poate de evidentă. Deși în momente distincte, toți s-au rugat la grămadă, când cu papa, când cu patriarhul, și ortodocși și catolici. Impresia transmisă și receptată de popor a fost că „e minunat” pasul făcut de cei doi de a se ruga împreună, căci îngroapă sute de ani de dezbinare între cele „două biserici”. Și într-adevăr îngroapă sute de ani de luptă pentru păstrarea Dreptei Credințe, care s-a făcut cu jertfa a mii de mucenici și martiri, eroi ai neamului românesc, cu a căror sânge este îmbibat fiecare metru din acestă țară. Mulți dintre ei nerecunoscuți nici până astăzi ca sfinți…

Concesia făcută de patr. Daniel de a-i permite papei să se „roage” în Catedrala Națională, au explicat-o din perspectiva unui pragmatism managerial, ce știm că-l caracterizează pe „Marele Alb”, doar că de fapt, ca și în Creta, cel ce este pus vremelnic în fruntea BOR are o întreagă agendă ecumenistă de urmat. Nu se justifică recunoștința pentru lăcașurile de cult oferite preoților români din diaspora de către papistași pentru că și acest gest are ca efect slăbirea credinței în Biserica cea Una, mărturisită în Crez. Ca să nu mai precizăm și faptul că dacă nu ar fi oferite comunităților de români, acele lăcașuri ar fi goale, ca semn al declinului în care se află erezia papistașă, sau mai e la modă transformarea lor în biblioteci, restaurante, baruri… Prin urmare, preferă oferirea lor, de multe ori gratis, către ortodocși și astfel sunt și conservate și mai ales servesc și planului ecumenist. Pe urmă vin papistașii cu pretenții de slujire împreună, de rugăciune împreună, de căsătorii mixte și alte compromisuri la care majoritatea preoților ortodocși cedează, beneficiind de dispensa pseudo-episcopului ortodox al zonei.

Tot patr. Daniel a vorbit de apărarea împreună cu papa a credinței în Hristos, când știe prea bine că toți Sfinții îl contrazic când induce ideea că avem aceeași credință cu papistașii.

O fi evitat patriarhul ceva mai fățiș, doar pentru a potoli spiritele unora și a le îmbăta pe ale altora, însă răul a fost făcut. Fratele său de la Vatican a cucerit cetatea sufletelor celor naivi, dar mulți. Necatehizarea credincioșilor este vina preoților ce nu și-au întărit turma în fața vicleanului lup pe când dădea târcoale, iar acum a intrat în staul la sfâșiat de mioare. Ș-apoi cine știe ce ia mai șoptit papa la ureche patr. Daniel după ușile închise. Ceva ce unui simplu credincios nu i se dă dreptul să știe, ci doar să ia act, când deja totul e prea târziu.

Prin aceste compromisuri, ierarhii BOR au întărit în cugetele oamenilor ideea ecumenistă că nimic nu ne desparte de papistași, că nu sunt mari diferențe și că prin astfel de gesturi putem ajunge la unire. Să nu fie! Și nici să ne trezim că mirajul papei manifestat în aceste zile va duce la ceva convertiri consistente la catolicism a unor pravoslavnici de carton de la noi.

Presa. Dintre actori face parte și o categorie cu mare putere de convingere și de răspândire a informației, anume presa, fie cea clasică sau cea modernă – online. Ni se spune că au fost acreditați 1000 de jurnaliști din 25 de țări, numărul lor ajungând la 3000 cu tot cu personalul tehnic. Astfel, vizita papei în România a putut fi receptată din orice colț al pământului, iar și mai important pentru ei, mesajul înșelător al papei nu a iertat pe nimeni. Vedem ce luptă imensă duc acești amăgitori pentru a atrage cât mai mulți naivi la religia lor eretică. Pentru ei este de ajuns să se lepede cât mai mulți de Ortodoxie, unica stavilă ce le mai stă în cale de 2000 de ani și le va sta până la sfârșitul veacurilor.

Iar slujbașii presei s-au întrecut între ei în ale teologiei – de baltă, cu termeni folosiți cât mai pompos, devenind peste noapte din propagatori ai urii în „apostolii papei”, adică au căzut, după înțelepciunea populară, din lac în puț. Scribii noii ere aveau pe buze numai cuvinte mieroase precum iubirea, unirea, unitatea, iertarea, reconcilierea s.a.m.d. Toți într-un glas propagau emoții peste emoții, aclamau miracole și minuni ale minunilor săvârșite de papa, simțeau energii și vibrații la binecuvântările și zâmbetele papei, erau într-un delir total generat de prezența „magicianului” de la Vatican. Nu mai conta logica, ci într-un exces de ipocrizie, acum nu se mai discuta de câte milioane de euro a costat vizita papei și cât de exagerată părea paza din jurul său; era fluturată doar imaginea cu Dacia în care era plimbată mascota papistașilor, ca semn al „smereniei”, în contrast cu limuzinele ierarhilor bortodocși din alte ocazii. Nici pomeneală de vreun gând că papa face programat aceste gesturi gratuite, căci acesta este scopul cu care a venit: să înșele pe cât mai mulți. Păi să vedeți – care mai apucă – antihrist câte acte de smerenie, de caritate și de magie va face și atunci să te ferești frate de relatările presei! Va fi vrajă în toată regula, va fi amăgire la scară mondială, vai de cel ce se va uita în gura acestor portavoci înșelătoare. Deja trăim vremea lui scapă cine poate, căci atunci nu prea mai ai șanse de scăpare dacă te afli în mijlocul unor astfel de evenimente.

Și ca să se consolideze și mai mult figura papei s-au difuzat, mai ales pe postul național de televiziune, un număr considerabil de documentare despre viața papei. Acestea negreșit au dus la încrestarea în memoria oamenilor mai adânc imaginea papei și rolul său „mesianic”.

Iată dovada clară că aceste instrumente de comunicare servesc mai mult pentru înșelarea oamenilor și vor fi puse total în slujba lui antihrist când va fi momentul.

Figura de talie mondială a papei a stârnit snobismul multora de a lua binecuvântare de la el, de a se fotografia împreună, căci așa e trendul, iar papa e un super-star și nu trebuie să ratezi ocazia istorică de a avea amintire cool cu el.

Trebuie luați în calcul, tot ca actori ai scenariului pregătit în laboratoarele Vaticanului, și oamenii de rând, adepți ai cultului papei, cât și alde gură-cască, românii ce n-aveau altceva mai bun de lucru. Pentru a genera multă emoție, papa s-a folosit de cazurile nefericite ale unor oameni cu diverse maladii și infirmități. În văzul tuturor, fiind mereu înconjurat de camere de filmat, papa împărțea mângâieri și ușoare palme pe obraz unor năpăstuiți ai soartei ce cu adevărat îți stârneau mila, atât pentru viața grea de aici, cât și pentru înșelarea în care se afla sufletul lor, ce nădăjduia zadarnic în ajutorul papei. Cu adevărat nu aveai cum să nu plângi pentru ei și să te rogi către Sfânta Parascheva de la Iași să-i scape din gheara înaintemergătorului lui antihrist. Dar în scenariul papei conta doar emoția ce trecea dincolo de ecrane, deschizând inimile oamenilor pentru înșelarea ce avea să intre instantaneu.

Tinerii fac parte și ei din masa de manevră a papei, deloc întâmplătoare fiind întâlnirea „marianică” chiar de 1 iunie – Ziua copilului – la Iași. Prin acei tineri speră să înșele alți tineri.

Până și actorașii de pe scena politică de la noi și-au adus oficial contribuția din plin pentru a atesta puterea unificatoare a papei, când s-au desfășurat scene în care îi vedeai unul lângă altul pe Iohannis și Tăriceanu, Ponta cu Orban, personaje care până mai ieri spumegau unul contra altuia. Dar de, acum le-a venit unul din stăpânii cei mari și s-au aliniat pentru noi ordine. Teorema că politica e o curvă se confirmă.

Până la urmă întreg sistemul a fost angrenat în asigurarea succesului acestei vizite cu caracter fățiș ecumenist, fiind clar că Ortodoxia este mare problemă a papei, iar România constituie punctul de plecare pentru unirea cea mincinoasă a tuturor religiilor. În acest sens pontiful a numit țara noastră ca fiind „o casă a tuturor, un loc al întâlnirii, o grădină în care înflorește împăcarea și comuniunea”. Comuniunea nu însemnă altceva decât împărtășirea în comun.

De ce a pierdut foarte mult imaginea Bisericii Ortodoxe?

Papa a făcut ceea ce trebuia de mult timp să înfăptuiască Sinodul BOR: canonizarea Sfinților muceniciți în temnițele comuniste. Deși nu poate fi vorba de vreo sfințenie în cazul ereticilor catolici sau greco-catolici, papa recunoaște jertfa lor, chiar dacă blasfemiază cu afrontul pe care-l aduce din nou Bisericii Ortodoxe, prin reactualizarea ingerințelor papistașe în Ortodoxie odată cu crearea hibridului greco-catolic, opera iezuiților vicleni, din a căror tagmă face parte chiar el, papa Francisc.

Papa dă lecții de smerenie, chiar dacă falsă, dar publicul nu o percepe așa, prin plimbarea cu o Dacia, mașină mult mai modestă decât limuzinele cu care se afișează uneori ostentativ o parte bună a ierarhiei BOR.

Iașul s-a văzut ca un oraș majoritar catolic – aprox. 150 de mii de oameni au fost prezenți, o lovitură de imagine pentru capitala Moldovei, provincia cu cele mai multe mănăstiri și unde Ortodoxia ar trebui să fie cea mai vie din țară.

Și tot întâmplător, această rușinare a Iașului a avut loc în ziua prăznuirii Sf. Iustin Martirul și Filosoful, când Părintele Justin Pârvu, un reper și un simbol al monahismului ortodox, obișnuia să-și serbeze ziua numelui.

Discursul papei este mereu axat pe provocările actuale ale societății. Nu o zice doar în predici, cum mai fac unii slujitori ortodocși de la noi, ci și în vizite sale „apostolice” sau prin comunicate – celebrele bule papale, evitând orice partizanat de factură politică și enunțând maxime, idei, valori de urmat, îndemnând la luptă morală. Presa de la noi prelua și repeta spusele papei ca pe niște învățături nemaiauzite, apreciind că ar trebui să constituie un exemplu pentru patriarh, căci așa se cuceresc masele, așa se aduc tinerii la biserică.

O imagine a cum poate arăta „biserica” ecumenistă după blestemata unire cu papistașii am putut vedea la slujba de la Blaj, când struțo-cămila religie greco-catolică și-a expus slujba ciuntită din cea ortodoxă, o confuzie totală creată de papistași, prin care nu dorit decât recunoașterea papei ca episcop și astfel au devenit eretici. Acesta este și scopul ecumenismului. De altfel, papa le-a mulțumit celor uniți cu Roma, pentru cei 300 de ani de la ruperea de Biserica Ortodoxă.

Și imaginea țării a pierdut…

Relatările din presa internațională fac referire la pasaje din discursul papei care ne atrage atenția față de ura ce domnește în societatea românească. E umilitor pentru un popor majoritar ortodox, cu tradiție milenară și o salbă neprețuită de sfinți și purtători ai Duhului Sfânt, să i se dea lecții de creștinism și moralitate de către capiștea ereziei papistașe.

Nu sunt de neluat în seama anumite tendințe revizioniste manifestate în Ardeal, prin sprijinul papei nu numai a minorităților religioase, ci și a celor etnice. Raportarea strictă la Transilvania, cu participarea președintelui maghiar, cu arborarea de drapele revizioniste ale Ținutului Secuiesc au consolidat sentimentul iredentist al ungurilor ce încă visează la ruperea Ardealului de România. Edificator este și un cântec, ce s-a auzit în ungurește după liturghia de la Șumuleu Ciuc, a cărui versuri spuneau: „Doamne binecuvântează-i pe unguri cu bunăvoie și belșug, dacă se luptă cu vrăjmașii lor”.

Miturile legate de papă

I se atribuie papei titlul de mare lider mondial, chiar al doilea după dictatorul din China, întrucât se află la conducerea unei adunări ce numără aprox 1,3 miliarde de oameni. Asta este exact ca la referendumul pentru familie, când s-a constatat că țara noastră majoritar ortodoxă are maxim 20% credincioși activi, restul sunt doar cu numele. În cazul papei, acesta ar fi mulțumit și cu câteva milioane de papistași practicanți la nivel mondial. Dar ce contează pentru cei din umbra papei nu este supremația numerică, cât sprijin pentru supremația învățăturii papistașe, care trebuie diseminată maselor de către sclavul plimbat în papa mobil.

Vremea ce se anunța nefavorabilă pentru vizita papei devenea miraculos însorită în prezența lui. Îmbătați deja de atâtea miracole, mulți propagandiști puneau și soarele pe seama papei, uitând că și cu alte ocazii, pentru a vrăji masele și a le face docile în receptarea anumitor mesaje, s-au mai folosit astfel de intervenții (să ne amintim de curcubeul din timpul vizitei lui George Bush junior, care venise la București pentru o altă integrare globalistă a României, cea în NATO).

Un alt mit este smerenia cu care pupă crucile și engolpioanele ierarhilor ortodocși. Gestul pare al unui „balaur” ahtiat după putere, care vrea să înghită și să supună sub propriul papuc, ierarhii din Biserica lui Hristos.

Setea poporului român de a avea un lider, sete ce devine tot mai primejdioasă cu timpul

Recurgând la un discurs pacifist, unificator, plin de iubire și tot tacâmul, papa pare că a potolit setea unora de a avea un lider de la care să audă sfaturi și pe care să-l urmeze. S-a văzut același lucru la ceremonia de înmormântare a regelui Mihai, când mulți regretau că nu au avut parte de un așa conducător. Este adevărat că și noi ortodocșii am rămas tot mai orfani, prin plecarea Marilor Duhovnici la Domnul, dar este de neîngăduit ca un ortodox să vadă lider pe cineva străin de neamul românesc și de Dreapta Credință. Tendința spre astfel de înșelări ar putea fi explicată și de mirajul sutanei în care au căzut mulți, un surogat ce a luat locul evlaviei sănătoase pe care un credincios trebuie să o aibă față de un slujitor al Domnului și să nu-l transforme într-un idol, uneori chiar infailibil. De aici și adularea papei de câțiva ortodocși de carton.

Dacă e de luat ceva bun din ce-a vorbit papa este aducerea aminte de o datorie ce ne-o cere Biserica. Papa tot făcea referire la legătura cu părinții, iar noi îi vom aminti că-i avem pe pe părinții Bisericii, pe Sfinții Părinți, care toți ne învață să nu avem vreo legătură cu erezia papistașă și nici cu reprezentantul ei de la Vatican.

Vraja și-a făcut efectul, ideea unității cu ereticii a prins rădăcini, cei potrivnici find considerați adepți ai culturii urii

Deja sunt luați în vizor cei care ar periclita falsa armonie adusă de papă, cei ce ar atenta la mult dorita unire în minciună. Aceștia sunt numiți exponenți ai culturii urii, denunțată de papă în discursurile sale, iar orice argument patristic, ce nu poate fi negociat, va fi pur și simplu măturat de toleranța față de erezie, ce i-a cuprins pe cei cuceriți de vraja papală.

Și da, toate s-au umplut iar de antihrist!