14 ianuarie 2017
"Presă română, ia aminte că NU MAI EȘTI! Iartă-ne, popor român, pentru trădare!"
Am renunţat de ani de zile să mai cumpăr presa "de informaţie". Unul care a văzut fenomenul din interior (Lucian Avramescu) a răbufnit:
Feriți-vă, oameni buni! Presa e mai mizerabilă decât toate puterile statului
Am asistat, în această seară, la una dintre cele mai jegoase, ignobile, prezențe ale reprezentanților presei într-o dezbatere despre suferințele patriei mele. Despre cine-i la cârmă, cine își bate joc de noi, cine joacă banii, interesele fostei mele patrii, despre cine-i SRI și cine nu-i SRI. Cine trădează și face bani pe sărăcirea celor mulți și amărâți. Cine-i teroristul care-a aruncat în aer bruma noastră de speranță.
Mi-a fost, pentru început, rușine. Apoi am simțit că vomit. Cei mai jegoși și netrebnici nu erau netrebnicii din politică – prezenți și ei în previzibila dezbatere – ci pretinșii mei colegi din presă. Ce făceau ei? Mințeau. Mințeau profesionist, cu nerușinare, manipulau jegos, jucau abject.
Domnilor, am rugămintea să nu confundați aceste vietăți mizerabile, femei și bărbați, cu meseria de ziarist, cu ziaristica. Tudor Arghezi a asociat profesia de ziarist cu cea de ”argat al opiniei publice”.
De azi, mai mult decât ieri și mereu, trăiesc convingerea amărâtă că presa a sucombat, că s-a convertit în curva jegoasă a politicii. Presa face parte din mizeria și dezastrul naţional de azi. Are – așa e – un rol sinistru. Am în față, pe ecran, trei-patru portrete de oameni pe care-i știam dacă nu demni, măcar atenți la detaliul de a nu fi ridicoli în măgărie. Sunt, în totalitate, mafioți și de rușine. Iartă-mă, Doamne, pentru dezlegarea de o profesie pe care am iubit-o și în care mi-am pus toate nădejdile. Presă română, ia aminte că NU MAI EȘTI! Iartă-ne, popor român, pentru trădare!
Ecranele lumii sunt pline de netrebnici care joacă rolul de apărători ai adevărului. Nu sunt, jur, ceea ce par! Am convingerea că demolarea statului român a început și s-a terminat, nu cu prostituția politică, ci cu comerțul de tejghea al ziariștilor. Feriți-vă, oameni buni, voi cei care mai sunteți buni, de așa-zișii ziariști! Meseria mea a murit!
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Andrei Marga, 1995 ("Filosofia Unificării Europene"): "Identificările etnice ale românilor sunt în mare parte tradiţionale. Acestea caută să abată atenţia de la problemele concrete ale prezentului şi de la nevoia modernizării instituţionale spre abstracţiunile trecutului. Pentru mulţi intelectuali este limpede că naţionalismul, prin demagogia sa, generează stagnarea şi degradarea ce favorizează doar grupuri sociale incapabile să se adapteze lumii moderne. Intrarea în noua Europă, nu doar geografic, ci şi instituţional şi cultural presupune mai mult decât o alegere, presupune o schimbare a modului de gândire, de asumare, pe lângă devizele paneuropene, a unei abordări europene, o abordare disponibilă la compararea performanţelor, orientată spre modernizare şi având ca perspectivă unitatea europeană".
Postări populare:
-
- S-a ivit holera-n ţară şi Busuioc nu vrea să ştie de ea! Stăpânirea opreşte oamenii să mai vină la lucru. Au dat de ştire cu toba prin sat...
-
Situaţia politică regională în contextul atentatului împotriva premierului slovac, Robert Fico. - Actualul preşedinte slovac (femeie), ac...
-
Într-un articol din Gândul, scrie aşa: "Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil ...
-
S-E şi E, desigur raportate la harta României (s-ar putea completa, mai corect: Est şi Nord). Planurile lor mari de resettlement care era...
-
Nu că n-ar putea fi mâna organizaţiei Illuminati ("Les Illuminés") ; dar în limba franceză - care are multe subtilităţi -, "...
-
"Pentru ca unii au spus ca sunt dictator, pot sa imi dictez memoriile, dar nu sa mi le scriu. Recunosc ca am spus ca dupa ce imi ter...
-
M-aş duce ceva mai departe de scenariul descris de Ion Cristoiu , şi care ar conţine o suspendare a lui Băsescu, de data asta urmată de o...
-
Traducerea articolului "The Communist-Capitalist Alliance", apărut la Radio Liberty. partea a doua partea a treia Parte...
-
- Psst! Miclovan! - Burdujel! Dă drumul femeii [... spre P.G.M.B.] Cheia este la ce vrea peneleu': vine cu Burduja fiindcă chiar-speră...
-
hair trigger
Un comentariu :
De Gaulle despre ziarişti : "partida străinătăţii, împotriva partidei naţionale"
De Gaulle, citat de Peyrefitte
"Peyrefitte, te rog să nu-i tratezi pe jurnaliști cu prea multă considerație. Atunci când se iveşte vreo problemă, de fiecare dată aceasta faună se înrolează în partida străinătăţii, împotriva partidei naţionale, a cărei purtătoare de cuvânt totuşi se pretinde a fi. Este imposibil de imaginat o astfel de josnicie - și, în același timp, o astfel de inconștiență a josniciei.
Jurnaliștii dumitale au în comun cu burghezia franceză faptul de a fi pierdut orice sentiment de mândrie națională. Ca să poată să ia masa în oraş, ca de obicei, burghezia ar accepta orice asuprire a națiunii. Deja, încă de la '40, ea a fost în spatele lui Pétain, pentru că i-a permis să continue să ia masa în oraş, în ciuda dezastrului național. Cât de minunat ! Pétain era un mare om. Nu-i nevoie de austeritate, nici de efort ! Pétain a găsit aranjamentul. Totul urma să se facă în combinaţie cu germanii, ceva minunat. Bunele afaceri s-ar relua. Desigur, aceştia reprezintă 5% din națiune, dar 5% care, până la mine, au dominat. Revoluția franceză nu a adus la putere poporul francez, ci această clasă artificială care este burghezia. Această clasă care s-a declasat, ajungând să devină trădătoarea propriei sale ţări.
Desigur, "prostimea" nu împărtășeşte nicidecum acest sentiment. "Prostimea" are reflexe sănătoase. "Prostimea" simte unde este interesul național. Nu greşeşte de prea multe ori. În realitate, există două burghezii. Burghezia banului, care citeşte Le Figaro, și burghezia intelectuală, care citeşte Le Monde. Cele două sunt complementare şi se sprijină reciproc. Ele se înţeleg şi îşi împart puterea. Eu unul nu dau doi bani pe faptul că jurnaliștii dumitale sunt împotriva mea. Chiar m-aş îngrijora dacă aceştia nu ar fi. Mi-ar veni rău, mă-nţelegi ! În ziua în care Le Figaro şi L'Immonde ar anunţa că m-ar sprijini, aş considera că are loc o catastrofă naţională !"
Fdesouche.com
http://riddickro.blogspot.ro/2013/05/de-gaulle-despre-ziaristi-partida.html
Trimiteți un comentariu