19 octombrie 2010

Václav Klaus: Europa Centrală şi de Est, redresarea curentă, Euro şi FMI



Preşedintele Cehiei,Václav Klaus, a susţinut discursul cu titlul Europa Centrală şi de Est, redresarea curentă, Euro şi FMI, la Conferinţa Prague Twenty, pe 18 octombrie 2010:


http://www.klaus.cz/img/u/motive-main.jpg


Dragi prieteni şi colegi,

Vă mulţumesc pentru că îmi oferiţi oportunitatea de a mă adresa acestei adunări excepţionale, excepţionale mai presus de toate din cauza prezenţei bunului şi vechiului meu prieten Jacob Frenkel. Titlul pe care l-am ales pentru prezentarea mea - "Europa Centrală şi de Est, redresarea curentă, Euro şi FMI" - reflectă, sper, intenţiile organizatorilor acestei întâlniri sau cel puţin se apropie de ele.

Temele mai uşoare sunt euro şi FMI, ceea ce mă motivează să încep cu ele. În ceea ce priveşte pe prima, convingerea mea este că moneda unică europeană, euro, va supravieţui crizei sale actuale acute. Criza ei pe termen lung, totuşi, va continua şi vom plăti un preţ foarte ridicat pentru continuarea acestui experiment. Noi, cei care trăim în Europa, împreună cu copiii şi nepoţii noştri, suntem condamnaţi să trăim într-o eră de lungă durată a creşterii economice lente, dacă nu a stagnării. Moneda euro nu este singurul motiv, dar este unul dintre ele.

Introducerea unei monede şi a unei rate de schimb pentru 16 - în multe privinţe diferite - economii, nu a fost o soluţie raţională. Sunt de acord cu argumentele lui Martin Feldstein că "trecerea la o monedă unică a însemnat că ţările membre individuale au pierdut capacitatea de a controla politica monetară şi ratele dobânzilor pentru a răspunde la nivel naţional [o traduc ca "în mod diferit" - VK] condiţiilor economice."[1] Aş adăuga că această pierdere poate fi ignorată sau subestimată numai de către cei care consideră politica monetară mai mult sau mai puţin lipsită de relevanţă, doar de către cei care cred că "banii nu contează". Martin Feldstein, deasemenea, ne aduce aminte de adevărul evident că "moneda unică slăbeşte semnalele pieţei, care ar avertiza în caz contrar o ţară că deficitele sale fiscale au devenit excesive" (p. 11). Cum toată lumea vede acum, unele ţări din zona euro - din cauza non-existenţei propriei monede - nu au fost suficient avertizate. Semnalele obişnuite ale pieţei au fost slăbite şi întârziate.

Acestea sunt cele două puncte principale ridicate în mod repetat de către Martin Feldstein şi mulţi alţii. Aş putea adăuga propriile mele rezerve cu privire la costurile şi beneficiile unei monede unice într-o zonă monetară non-optimă, dar aceasta a fost tema de anul trecut de la confrrinţa Prague Twenty şi nu vreau să pierd timpul meu limitat prin a repeta unele dintre argumentele bine-cunoscute - argumente de mult timp cunoscute de toţi cei care doresc să le ia în considerare. Ma voi referi la recentul meu articol din The  Wall Street Journal şi la multe altele dedicate acestui aspect. [2]

FMI este un subiect diferit. Ca cineva care în ianuarie 1990 - ca un nou ministru desemnat de finanţe - a trimis prima sa scrisoare în străinătate spre a solicita reînnoirea statutului de membru al FMI şi al Băncii Mondiale, care a fost extrem de onorat să semneze tratatul nostru de aderare la aceste două instituţii în Washington DC, în septembrie 1990, sper că îmi pot permite să spun ceva critic şi incorect politic. Eu consider FMI o relicvă barbară din epoca keynesiană şi a ratelor fixe de schimb. Ştiu că este un verdict aspru, dar Keynes însuşi a folosit în mod repetat declaraţii similare puternice despre colegii săi, care mă îndreptăţesc să folosesc o astfel de terminologie.

Sunt convins că FMI ar trebui să fie desfiinţat sau restructurat radical cât mai curând posibil. A face opusul, a spori rolul său, aşa cum s-a întâmplat ca urmare a deciziei G20 de anul trecut în plină panică provocată de criza care se profila, sau a se specula despre crearea de instituţii similare pe fiecare continent (mai ales în Europa) este o cale greşită. Este încă o altă manifestare a unei mentalităţi greşite şi periculoase a guvernării globale, care - spre marele meu regret - a obţinut tot mai mult sprijin în cercurile intelectuale şi politice în aceste zile. Faţă de cine şi cum poate FMI fi considerat responsabil pentru activităţile sale? Şi dacă propunerile sau măsurile sale se dovedesc a fi greşite (şi acest lucru se poate întâmpla foarte uşor), cine se va confrunta cu consecinţele? Desigur, nu FMI.

Funcţionarea corespunzătoare a economiei cere principii corecte economice (precum şi non-economice). Noi, în această ţară, o ştim şi nu a fost niciodată nevoie să fim forţaţi de către FMI pentru a deveni conştienţi de acest lucru. Aceasta poate diferi în alte ţări. Când am vorbit recent cu unul dintre reformatorii de renume de la începutul anilor 1990, fostul ministru de finanţe din Argentina, Domingo Cavallo, el a insistat că ţara sa a avut nevoie de o presiune externă. Poate că avea dreptate. Consilierea din partea FMI de a menţine şi păstra rata de schimb fixă existentă şi de a creşte radical ratele dobânzilor în această ţară în primăvara anului 1997 este încă adânc înrădăcinată în memoria multora dintre noi. Criticile recente nestructurate şi foarte superficiale ale FMI privind regiunea ECE [Europa Centrală şi de Est] în ansamblu, a provocat un alt val de neîncredere în această instituţie aici. Dar eu nu vreau să fac din aceasta tema principală a mesajului meu de astăzi.

Am fost rugat să vorbesc despre Europa Centrală şi de Est. Ca preşedinte al uneia dintre aceste ţări, nu am libertatea academică pentru a discuta în mod explicit despre vecinii noştri. Tot ce pot face este să speculez despre probleme sau tendinţe.

Chiar dacă este aproape de la sine înţeles, trebuie să spunem cu voce tare că nu ţările ECE au provocat recenta criză la nivel mondial şi nici nu au făcut-o mai mare sau mai profundă. Din perspectiva noastră, criza a fost importată. Ea, totuşi, a ajutat la descoperirea unor importante diferenţe structurale acumulate între ţările ECE despre care merită discutat şi care merită să le acordăm atenţie. O accentuez deoarece există o tendinţă la modă de a nu se face diferenţierea între ele. Apreciez cuvintele preşedintelui Consiliului de Administraţie şi CEO al părţii cehe al băncii austriece Die Erste, Gernot Mittendorfer, care a declarat recent că: "Internationale Analysten haben bei Osteuropa nie differenziert. Man hat das schlechteste Land als Maßstab für alle anderen genommen." ("Analiştii internaţionali nu au diferenţiat ţările est-europene, cea mai gravă ţară fiind luată ca un reper pentru toate celelalte.") [3].

Care sunt principalele diferenţe ce cauzează rezultatele macroeconomice foarte diferite ale ţărilor ECE? Voi menţiona cinci dintre ele.

O diferenţă importantă este mărimea ţării şi capacitatea pieţei sale interne. A fost mult mai uşor pentru o ţară mai mare, cum ar fi Polonia, de a evita criza (sau pentru a-i face faţă) decât pentru o tipică "economie mică deschisă", dependentă puternic de exporturi. Ponderea exporturilor în PIB este de aproximativ 40% în Polonia, dar de 77% în Republica Cehă (şi 83% în Slovacia). Astfel, nu este surprinzător faptul că Republica Cehă a fost lovită destul de grav, deoarece este mai deschisă (deasemenea, cota sa a producţiei industriale din PIB este cea mai ridicată din Uniunea Europeană).

Dar "mare nu este întotdeauna frumos." Marea Ucraină a avut probleme mai mari decât cele mai multe din ţările mai mici şi PIB-ul acesteia a scăzut cu 15% în 2009. Ţara a treia ca mărime din regiune, România, a avut probleme suficient de mari, deasemenea. PIB-ul său a scăzut cu 7 procente anul trecut. Este doar confirmarea că fundamentele sunt mai importante decât dimensiunea, dar dimensiunea, în unele cazuri, a ajutat la atenuarea crizei importate.

A doua diferenţă importantă este încrederea în monedele naţionale. Oamenii din ţările care au evitat cu succes inflaţii galopante sau hiperinflaţii în trecut - cum ar fi Republica Cehă - cred în banii proprii. Inflaţia şi dobânzile în mod tradiţional scăzute îi motivează să împrumute în moneda naţională, nu în cele străine. În Republica Cehă, mai puţin de 2% din toate tipurile de împrumuturi personale, inclusiv creditele ipotecare, sunt în denominări străine. În Ungaria sunt de 85%, în Letonia şi Estonia sunt mai mult de 90%. Atunci când ratele de schimb s-au mutat în direcţia devalorizării monedei naţionale, era clar pentru toată lumea că cu cât era mai mare cota de împrumuturi în valută, cu atât mai dureroasă va fi deprecierea monedei naţionale.

Unele ţări au crezut (şi încă mai cred) în flexibilitatea cursului de schimb, [4], altele au încercat să elimine fluctuaţiile cursului de schimb prin toate tipurile de aranjamente rigide ale cursului de schimb - variind de la introducerea unui consiliu monetar (ţările baltice şi Bulgaria) la intrarea în zona euro ( Slovacia, Slovenia). În epoca de stabilitate economică generală din prima jumătate a ultimului deceniu (şi sunt de acord cu Richard Cooper [5], că perioada 2002 - 2007 a fost probabil cea mai bună perioadă pentru economia mondială care a existat vreodată), a mers bine. În criză, cu toate acestea, ratele de schimb rigide au creat probleme suplimentare. Mult necesara nevoie de ajustare a cursului de schimb a fost imposibil de realizat sau a fost făcută prea târziu. Costurile de ajustare printr-o "devalorizare internă" au ajuns la un nivel foarte ridicat. În ultimii doi ani, Letonia a pierdut 25% din PIB, iar rata şomajului a crescut la peste 20%. Sunt convins că regimul cursului de schimb a jucat un rol important în regiunea ECE, deasemenea.
 
Cel de-al patrulea punct al meu este că ţările diferă, deasemenea, în disciplina lor bugetară. Este o mare problemă pentru toate statele ECE (şi nu numai ECE) acum, dar pentru unele dintre ele, de exemplu pentru Ungaria, a fost o mare problemă deja dinainte de izbucnirea crizei la nivel mondial. Criza a făcut doar problema mai mare şi mai vizibilă. În unele ţări din ECE, există o tradiţie de austeritate fiscală. În alte ţări, este diferit.

Aş dori să menţionez o diferenţă suplimentară, care este calitatea guvernării. Aceasta nu este o variabilă economică tradiţională, ci o constantă socio-economică, doar cu mişcări foarte lente în timp:

- Aceasta este influenţată de tradiţiile istorice, de coerenţa unei ţări, şi în regiunea ECE prin succesul transformării sale recente politice, economice şi sociale de la comunism la o societate liberă şi la economia de piaţă. Situaţia din ţări precum Republica Cehă, Polonia, Ungaria şi Slovacia este în această privinţă, mai bună decât în ţări precum Ucraina şi Moldova;

- În ţările mai mici şi mai omogene (Slovenia, Estonia), este mai uşor de a exercita guvernarea atât de necesară decât în ţări precum Ucraina, România şi diverse ţări ex-iugoslave;

- Este de asemenea corect să spunem că democraţia este o formă de guvernare dificilă, pentru că este lentă şi costisitoare. Dar, în comparaţie cu toate celelalte variante, este, fără îndoială, un sistem mai bun. Pentru majoritatea dintre noi, aceasta este cel mai mare scop, aproape sacru, deoarece limitează puterea de stat. Cu toate acestea, gradul de democraţie este, în mod paradoxal, relevant pentru rapiditatea şi fermitatea guvernarii într-o relaţie inversă. Este mai uşor să se ia decizii într-o ţară cu un guvern puternic în mod tradiţional şi o poziţie limitată a Parlamentului, într-o ţară cu un rol mai mic al mass-mediei şi al organizaţiilor societăţii civile decât într-o democraţie cu drepturi depline. Un grad mai scăzut de democraţie instituţionalizată, deasemenea, ajută la luarea deciziilor nepopulare. Eu nu voi îndrăzni să sugerez candidaţii care ar trebui să fie incluşi într-o categorie sau alta, dar liniştea aparentă după introducerea de măsuri dureroase foarte restrictive sau după schimbările radicale în sistemele de îngrijire a sănătăţii sau a sistemelor de pensii, în unele ţări, indică la cine m-am gândit.

Ce poate fi de aşteptat în această regiune în viitorul apropiat? Această regiune va urma evoluţiile din restul Europei, mai bine spus ale UE, sau va dispune de propria cale specifică de dezvoltare? Mă îndoiesc. Cele mai multe dintre ţările ECE au implementat deja - unii cu bucurie, unii fără tragere de inimă - modelul economic şi social european. Ei au făcut acest lucru în parte pentru că ei au vrut să-l facă şi în parte pentru că a fost o condiţie pentru aderarea la UE (deja realizată, sau intenţionată).

Acest model nu este favorabil creşterii. Este mai mult redistributiv decât productiv, mai mult staţionar decât dinamic, mai refractar la risc decât şi-ar asuma riscuri, mai orientat spre stabilitate decât distructiv în mod creativ. [6] Acceptarea a tot felul de standarde europene şi de drepturi a transformat ţările ECE în mod prematur în state-providenţă (ţările din Europa de Vest - deşi nu toate dintre ele ! - pot fi numite, probabil, state-providenţă mature).

Acest handicap sistemic sugerează că redresarea economică în ţările ECE nu va fi mult diferită de a ţărilor din Europa de Vest. Pe de altă parte, aceste ţări sunt încă în proces de recuperare a decalajului, vor să avanseze, înclinaţia cetăţenilor lor de a lucra nu a dispărut încă pe deplin, oamenii de acolo sunt dornici de a realiza ceva. Deoarece aceşti factori sunt mai importanţi decât factorii standard de producţie şi interacţiunea lor în modelele bine-cunoscute ale funcţiilor de producţie, mă aştept ca redresarea economică de aici sa fie mai rapidă decât în restul UE - cu condiţia ca problemele finanţelor lor publice să fie depăşite într-un mod raţional.

Există un motiv pentru speranţă.

Václav Klaus, discurs la Conferinţa "Europa Centrală şi de Est, după criză", Prague Twenty, palatul Malostranský, Praga, 18 octombrie 2010.

Note:



[1] Martin Feldstein, “The Euro’s Fundamental Flaws,” The International Economy, Spring 2010.

[2] V. Klaus, “The Euro as a Non-Optimum Currency Area,” Wall Street Journal online, June 1, 2010; http://www.klaus.cz/clanky/2616; the original Czech version of the article was published under the title “Kdy zkrachuje eurozóna,” Ekonom, April 22, 2010; http://ekonom.ihned.cz/c1-42783570-kdy-zkrachuje-eurozona.

I used very similar arguments years ago in my lecture “The Future of Euro: A View of A Concerned Outsider” (CATO Institute, Washington D.C., November 20, 2003; http://www.klaus.cz/clanky/439); published also in Czech in Ekonomie a ekonomika (Euromedia Group, Prague, 2006). See also my much earlier speech: “European Monetary Union and Its Systemic and Fiscal Consequences,” New Atlantic Initiative Luncheon Address, The American Enterprise Institute, Washington D.C., September 30, 1996; http://www.klaus.cz/clanky/2096.

Three weeks ago, the Center for Economics and Politics published a book devoted to this topic under the title “Autoři CEPu o euru” (The Authors of CEP about the Euro), CEP, Prague, 2010.
[3] G. Mittendorfer, “Die dramatischen Erkenntnisse waren alle falsch,” Die Presse, August 5, 2010; http://diepresse.com/home/wirtschaft/eastconomist/585848/index.do.
[4] The Czech Republic has had floating exchange rate for 13 years now. Before, it had a fixed exchange rate regime.
[5] Point made at the “Roundtable Conference on Global Money“, Santa Colomba, Italy, July 10, 2010.
[6] See my speech “Reflections on Potential Global Power Shifts: Notes for Lago Maggiore,” Ditchley IIF Conference, Stresa, Italy, July 1, 2010;
http://www.klaus.cz/clanky/2637. Its Czech version was published in Hospodářské noviny, July 2, 2010; http://www.klaus.cz/clanky/2638.

http://www.klaus.cz/clanky/2692

6 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Ca de obicei V Klaus sintetizeaza in mod echilibrat realitatea tarilor ECE :
"Ce poate fi de aşteptat în această regiune în viitorul apropiat? ..
Cele mai multe dintre ţările ECE au implementat deja - unii cu bucurie, unii fără tragere de inimă - modelul economic şi social european....
Acest model nu este favorabil creşterii. Este mai mult redistributiv decât productiv, mai mult staţionar decât dinamic, mai refractar la risc decât şi-ar asuma riscuri, mai orientat spre stabilitate decât distructiv în mod creativ...
Acest handicap sistemic sugerează că redresarea economică în ţările ECE nu va fi mult diferită de a ţărilor din Europa de Vest. Pe de altă parte, aceste ţări sunt încă în proces de recuperare a decalajului, vor să avanseze, înclinaţia cetăţenilor lor de a lucra nu a dispărut încă pe deplin, oamenii de acolo sunt dornici de a realiza ceva"

Riddick spunea...

Păcat că nu are cu 10 ani mai puţin (merge pe 69), de astfel de luptători avem nevoie acum.

Crystal Clear spunea...

Nici nu m-am gandit cati ani are.
Acum m-am uitat mai atent.
Depinde si de cat de zdravan este.
Pare un tip echilibrat.
Mai poate rezista cel putin vreo 10 ani care,intr-adevar nu sunt suficienti, in istorie.
Ceea ce imi place la el este faptul ca este un foarte bun economist .Se simte ca stie ce inseamna economia reala-nu numai de la catedra

Riddick spunea...

A lucrat din anii '60 la Academia RS Cehoslovacă, chiar spunea: "eram plătit ca sa citesc şi să traduc texte economice occidentale. Într-un fel, regimul şi-a finanţat propria dispariţie".

Riddick spunea...

Poate anii '70, oricum a lucrat acolo. :)

Crystal Clear spunea...

Da, mi-aduc acum aminte.

Tipul este realist si echilibrat !


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Hunor Kelemen, 2012: "Sigur, vorbim despre Statele Unite ale Europei şi eu, din acest punct de vedere, pe termen lung, văd o ieşire din situaţia actuală prin crearea acestei structuri. Atunci şi România, ca stat, va avea o autonomie în interiorul Statelor Unite ale Europei, în interiorul „statului mare". Trebuie să tindem către aceste lucruri şi să discutăm foarte sincer şi foarte deschis".

Postări populare: