Dîncu, Cioloş, Shhaideh, Grindeanu, Tudose
La a cincea "întâmplare"... nu mai este ceva întâmplător. În politică, deja a doua dudă la rând este edificatoare şi costurile ei, clare. Tare-s curios cine va fi Numărul Şase, şi ce majoritate parlamentară va avea în spatele lui.
După incidentul MAI-Tudose, PSD ar trebui să dea o rezoluţie de sprijin pentru ministrul de interne. Dar dacă ministrul Carmen Dan n-a discutat personal cu cel pe care l-a propus pentru funcţia de secretar de stat în minister (c-aşa umblă zvonul...), PSD n-o mai poate face. Lipsa acestei rezoluţii (indiferent de cauze) indică în mod clar că asistăm la o regie a PSD, menită a-l consolida pe Tudose în detrimentul partidului.
Surse: "Tudose s-a implicat în blocarea majorării preţului de referinţă pentru stabilirea redevenţei la gaze"
Premierul Mihai Tudose l-a sunat, pe 27 decembrie 2017, pe fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gigi Dragomir, cerându-i retragerea ordinului nr. 525 din 22 decembrie, care privea schimbarea metodei de calcul al redevenţei pentru gazele naturale, astfel încât preţul de referinţă al gazelor naturale (adică preţul minim admis la tranzacţiile cu gaze naturale considerat de statul român în vederea aplicării redevenţei) urma să fie adus la nivelul la care se vând gazele pe piaţă, susţin surse apropiate situaţiei.
Sursele noastre arată că, înainte de a fi emis, Ordinul a fost prezentat de ANRM la Secretariatul General al Guvernului, unde s-a lovit de opoziţia Andreei Lambru, secretar general adjunct al Guvernului: "Ulterior, ANRM a informat Corpul de Control al Prim-ministrului, pentru a obţine acordul lui Mihai Tudose. Reprezentanţii ANRM au primit OK-ul, astfel că Ordinul a fost emis şi transmis la Guvern şi spre publicare la Monitorul Oficial. Nu numai că Ordinul nu a fost publicat, dar, pe 27 decembrie, Mihai Tudose l-a sunat personal pe Gigi Dragomir şi i-a cerut retragerea Ordinului. De asemenea, premierul a sunat direct la ANRM, ca să se asigure că acest lucru se va întâmpla. După retragerea Ordinului, Mihai Tudose a decis, pe 29 decembrie, demiterea lui Dragomir, prin ordin al prim ministrului".
http://www.bursa.ro/noi-detalii-legate-de-demiterea-presedintelui-anrm-gigi-dragomir-surse-tudose-s-a-implicat-in-blo...&s=companii_afaceri&articol=338598.html
*** Din punctul meu de vedere, avem de-a face cu un caz clar de trădare. La vedere, ostentativ. Şi apare şi implicarea ALDE, fie şi prin tăcerea privind-o pe Andreea Lambru (secretar de stat, membru ALDE).
A reacționat în vreun fel Mihai Tudose?
Firește că nu.
El a avut mai departe drept principală preocupare războiul cu Liviu Dragnea. Care război face parte din Operațiunea mai amplă coordonată de Cotroceni vizînd spargerea PSD.
Trebuie să recunoaștem că în îndeplinirea acestei misiuni Mihai Tudose e excepțional.
Rar mi-a fost dat să văd pe cineva atît de harnic, atît de devotat îndeplinirii unei misiuni.
http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-joi-11-ianuarie-2018/
*** "Război" cu Dragnea... care l-a propus şi susţinut!
Scene ȘOCANTE la Guvern! C.Dan a ieșit plângând din biroul lui Tudose. Ea nici nu vorbise cu ăla pe care-l anunțase șeful Poliției Române!
Luată la întrebări, C.Dan a dat în bâlbăială. Tudose a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe șeful DGA, chestorul Cătălin Ioniță, și l-a întrebat cine l-a contactat pentru a discuta cu el despre preluarea șefiei Poliției Române rugându-l să fie bărbat și să spună adevărul. Iar Ioniță a recunoscut că fusese contactat de Mlădinoiu.
Tudose i-a spus lui C.Dan să-i fie rușine că se joacă cu astfel de lucruri. Aia a început să plângă și a spus că ea, dacă el dorește, își prezintă demisia. Tudose i-a spus că el o lasă pe ea să hotărască. Că el nu e ca alții, să gândească pentru toți.
C.Dan a plecat plângând. Și s-a dus la biroul lui Dragnea de la Camera Deputaților. Ca să poată vorbi cu el dintr-un loc sigur.
https://www.comisarul.ro/articol/scene-socante-la-guvern!-cdan-a-iesit-plangand-din_926791.html
*** Presupunând c-ar fi adevărată versiunea asta: încă o regie prin care Tudose ar ieşi-n avantaj.
Sunt născut în 1964…vaccinurile actuale împotriva acestor boli pregătesc niște înmormântări ale maturilor de mâine…
Sunt născut în 1964.
Am făcut doar trei vaccinuri pentru că astea se făceau atunci. Toate monovalente. Anume antipolio, anti TBC și antitetanos. Toate în timpul școlii primare.
Nici unul înainte de școală căci orice vaccin făcut înainte de maturizarea sistemului imunitar ( care se petrece între 0 și 5 – 6 ani ) distruge sistemul imunitar pentru tot restul vieții.
Nu se făcea nici un vaccin fără a se testa în prealabil reacția de toleranță a organismului la el.
Abia după o săptămână după ce se verifica dacă vaccinul respectiv este tolerat de organism se făcea și injecția cu acel vaccin.
Am făcut toate bolile copilăriei și iată că sunt sănătos tun și în toată viața mea nu am călcat decât de două ori într-un spital.
Cert este doar un singur lucru : bolile copilăriei au un rol foarte important în dezvoltarea sistemului imunitar și a nu le face e chiar tragic pentru că amânarea lor abia atunci poate duce la moarte.
Nici un copil nu moare din bolile copilăriei ci cel mult din complicații ca urmare a altor boli suferite în același timp sau a medicației inadecvate bolii respective.
Dar orice adult riscă aproape sigur moartea dacă se îmbolnăvește de o boală a copilăriei pe care nu a făcut-io în copilărie pentru că i-a fost amânată de vaccinare sau alte forme de medicație.
Deci vaccinurile actuale împotriva acestor boli pregătesc niște înmormântări ale maturilor de mâine…
Un ultim lucru aș mai spune. Pe vremea când eram eu copil vaccinurile erau realizate de industria medicală a unui stat care avea tot interesul să aibă o populație sănătoasă și aptă de muncă.
Acum vaccinurile sunt realizate de o industrie chimică internațională a căror stăpâni au declarat în clar că urmăresc depopularea planetei cu ajutorul vaccinurilor. Vaccinurile conțin în prezent o serie de substanțe și compuși biologici care nu au ce căuta în organismul uman.
https://www.cocoon.ro/sunt-nascut-in-1964vaccinurile-actuale-impotriva-acestor-boli-pregatesc-niste-inmormantari-ale-maturilor-de-maine/
*** "Schimbarea statului, inclusiv în ceea ce priveşte obiectivele pe termen lung"
Aviz negativ pentru proiectul privind Casa Regală
Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, să dea un aviz negativ iniţiativei legislative inițiată de liderii PSD și ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, privind Statutul Casei Regale, potrivit unor surse guvernamentale.
”Guvernul nu susține adoptarea inițiativei legislative”, se arată în avizul Guvernului.
Premierul a anunțat încă de la sfârșitul anului trecut că Guvernul va da un aviz negativ proiectului de lege privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale.
https://www.cotidianul.ro/aviz-negativ-pentru-proiectul-privind-casa-regala/
*** O "servită" pentru facţiunea Tudose, din partea lui Dragnea şi Tăriceanu. Pentru a-l ajuta în faţa electoratului PSD, republican. Electorat sfidat de cei doi prin legea pro-monarhistă. Deşi Tudose este catastrofal şi anti-PSD, pe acest punct a jucat bine, părând ca şi când fi "de aceeaşi parte" cu votanţii republicani ai partidului.
ȘOC în PSD! Năstase, co-autor al scrisorii anti-Dragnea!
Răsturnare de situație în scandalul PSD. Potrivit unor surse autorizate social-democrate, scrisoarea semnată de președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, în care este criticat dur managementul lui Liviu Dragnea îl are co-autor și pe fostul premier Adrian Năstase.
https://www.comisarul.ro/articol/soc-in-psd!-nastase-co-autor-al-scrisorii-anti-dra_926779.html
*** Cel care a "negociat" catastrofal aderarea la UE...
Zile negre pentru PSD! Dragnea sau Tudose?
Refuzul premierului Tudose de a-l demite pe seful Politiei - Despescu -, la propunerea ministrului de interne Carmen Dan, aduce lupta in interiorul PSD la ultimul nivel. Este acum dincolo de dubiu ca Tudose a dat un atac decisiv la Dragnea, umilindu-i cel mai apropiat colaborator din guvern.
Dragnea, in mod neasteptat, primeste un nou cadou: dovada ca Tudose este omul sistemului paralel! Prin urmare, multi dintre cei care erau tentati, din interiorul PSD, sa se dea cu Tudose, vor reveni langa Dragnea.
Ma astept, in aceste conditii, ca Tudose "sa se dea pe fata", ca Grindeanu, si, impreuna cu Iohannis, sa guverneze impotriva PSD si chiar a majoritatii parlamentare. Iohannis ii poate garanta lui Tudose, cum o face si in cazul lui Kovesi, ca se va opune demiterii de catre PSD si Dragnea - prin mijloace specifice - de pilda amenintand PSD cu anticipatele.
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=555520041465592&id=100010228020447
*** Va folosi Dragnea prilejul? Vom vedea...
Ce se află în spatele remanierii Guvernului polonez?
Demiterea a opt miniştri pentru a îmbunătăţi relaţiile Poloniei cu UE nu a convins presa europeană, unele publicaţii apreciind că, în realitate, noile nume din Cabinet nu aduc cu sine o schimbare.
"Omul puternic al Poloniei, Jarosław Kaczyński, pur și simplu a tăiat capetele miniştrilor deosebit de nepopulari și și-a întărit poziția în guvern, fără să intre el însuşi în lumina reflectoarelor sau să-și asume activitatea de zi cu zi a guvernării”, scrie cotidianul german Süddeutsche Zeitung, adăugând că atacurile la adresa independenţei justiţiei vor continua.
"Înainte de a pleca la Bruxelles, premierul Morawiecki a demis unii miniștri anti-europeni. Zbigniew Ziobro a fost confirmat, temporar, ca ministru al Justiției. Dar tocmai din acest motiv mulți observatori sunt sceptici cu privire la numirile făcute. Ei ar putea fi pur și simplu o încercare de a cumpăra timp și de a ascunde adevăratele intenții ale lui Jarosław Kaczyński, liderul controversat al politicii poloneze”.
http://www.euractiv.ro/extern/ce-se-afla-in-spatele-remanierii-guvernului-polonez-9763
*** Strategie "genială": dai afară miniştrii eurosceptic-naţionalişti, şi pui un ovrei premier. "Concesii", de la unii (UE) care te vor terminat. Nebun să fii s-o crezi... Kaczynski a căcat demult steagu', semne erau de prin 2012, când cerea "Armată Europeană".
Russia Warns Trump To Be Assassinated In 9/11-Type Attack Within Weeks, If Not Days
A new Ministry of Defense (MoD) report circulating in the Kremlin today says that the recent attacks on Russian military bases in Syria characterized by The Washington Post as a “new mystery” are no such thing at all—but are, instead, highly sophisticated and advanced training missions whose goal is to launch a 9/11-type of attack in order to assassinate President Donald Trump—and is expected to occur within the coming weeks—if not days—as one of the most feared American leakers of “Deep State” secrets in modern times, known as QAnon, has just fearfully posted on the dark web a warning stating: “we are approaching game time and it's one for the books”.
http://www.whatdoesitmean.com/index2469.htm
Trump dances like a puppet to the strings of Cohn, Kushner and Mnuchin
Steve Bannon was always a reactionary boomer opportunist, a Goldman Sachs/Hollywood shill trying to position himself as the driving force behind a wave on which he was merely riding, like Milo and so many other charlatans in the past year. Bannon was briefly useful to the Alt Right, as we were useful to him, but our relationship with him was only ever transactional at best. His cowardly denunciation of genuine American hero Paul Nehlen, only days before Bannon’s own humiliating denunciation by Trump, will stand forever as an example of how little one gains by cucking to the Jews.
But Trump’s buffoonish behavior towards Bannon in recent days suggests to what extent Trump himself has become a gigantic orange puppet dancing on the strings of the Jewish globalist cabal running the White House. Even Wolff’s own book quotes no less than that distinguished fellow of the Sanhedrin, Henry Kissinger, declaring the internal feud between Bannon and the Kushners as “a war between the Jews and non-Jews.”
https://altright.com/2018/01/07/cuckmander-in-chief/
DEEP STATE – SHADOW GOVERNMENT REVEALED: SENIOR EXECUTIVE SERVICE
There is a much more sinister system in place that controls Washington D. C.’s bureaucracies through an actual, organized shadow government called the Deep State.
It is the heart of the swamp.
And in this American Intelligence Media citizen intelligence report, we are going to show you exactly who they are and how we can remove them.
The Washington D. C. Deep State is a group of 8,156 appointed mangers in 75 federal agencies that control the executive bureaucracy and tell new political appointees what they can and cannot do. Yes, that’s right, the Deep State is an official government program, well-organized, comprehensive, and “in charge.”
OUT OF THE 8,156 MEMBERS WHO MAKE UP THIS DEEP STATE OF ENSCONCED BUREAUCRATS, OVER 7,000 WERE APPOINTED BY OBAMA.
https://aim4truth.org/2018/01/03/deep-state-shadow-government-revealed-senior-executive-service/
Breaking Down Bannon's Betrayal Of Trump
Bannon’s betrayal of Trump occurred because the Breitbart exec became infected with the Trotskyite virus of “permanent revolution” and turned against his benefactor out of ideological spite for what he believed was the President’s “selling out” to “The Swamp”.
Still, that doesn’t explain why Bannon allegedly told Michael Wolff very inflammatory things about the President’s family months beforehand, which is where the investigation into all of this drama needs to begin
Bannon is regarded as a “revolutionary” who wants to tear down the existing system and rebuild it anew, very much like Trump’s own Kraken-esque vision and thus making each of them complementary to the other in principle.
Where they diverge, however, is over Trump’s willingness to pragmatically work with the hated “Swamp” in pushing through his domestic agenda, which he has to do if he wants any of his legislative initiatives to pass.
https://www.zerohedge.com/news/2018-01-08/breaking-down-bannons-betrayal-trump
New Details Emerge About Drone Attack on Russian Bases in Syria
The report in the Ministry of Defence’s newspaper Krasnaya Zvezda (“Red Star”) reads in part:
“It has been established that the drones were launched from the area of Muazzara in the southwestern part of the Idlib de-escalation area controlled by the so-called ‘moderate opposition’ units.
Therefore, the Russian Defense Ministry sent letters to Chief of the Turkish General Staff Chief Gen. Hulusi Akar and Chief of the National Intelligence Organization Hakan Fidan.
Those documents declared the need for Ankara’s implementation of its commitment to ensure the ceasefire by the controlled armed units and step up the deployment of observation posts in the Idlib de-escalation area for the purpose of preventing similar drone attacks on any facilities.”
Note that these comments fall well short of accusing Turkey of direct complicity in the attack.
http://www.mintpressnews.com/new-details-emerge-on-drone-attack-on-russian-bases-in-syria/236145/
Protecting One Belt One Road: Will China Send Troops to Syria?
Not only is it incumbent on China to secure its plans for One Belt One Road, but also to protect its borders from terrorism, and the return home of “highly trained killers,” according to Pieraccini:
“Official estimates place about 5,000 Chinese Uyghur terrorists in Syria, and Beijing’s strategy has reflected the one already implemented in the Russian Federation. Rather than waiting for highly trained killers to return home, it is better to confront the danger in a foreign land, thereby gaining a strategic and tactical advantage over those financing and manipulating terror, which is to say the American deep state and its military and security apparatus.”
http://21stcenturywire.com/2018/01/09/protecting-one-belt-one-road-will-china-send-troops-syria/
La démocratie est confisquée et personne ne dit rien ?
Depuis longtemps, les factions politiques dominantes sont paradoxalement minoritaires (La République en marche écrase l’Assemblée de tout son poids avec seulement 14,5% des inscrits !). Le condominium sur les affaires publiques socialistes et républicains n’est, en fait, parvenu à se maintenir pendant un demi-siècle que grâce à de tortueuses politiques d’alliance, de redistribution de la manne des postes et des prébendes, et de découpages électoraux ad hoc. En un mot, la dichotomie droite/gauche non seulement a vécu, mais elle était devenue depuis belle lurette une fiction que seule masquait l’inertie du système. Les arbres vermoulus et creux peuvent rester debout indéfiniment en dépit des bourrasques jusqu’à ce qu’un souffle indu les mette à bas !
https://www.polemia.com/la-democratie-est-confisquee-et-personne-ne-dit-rien/
Pour 2018, souhaitons-nous une droite nouvelle ?
Les conservateurs nous cachent aussi un grand secret : il n’y a justement plus rien à conserver ! Car la France que nos pères ont faite et ont défendue avec leur sang n’existe plus.
Elle a été détruite par l’immigration de peuplement, par le néo-capitalisme, par l’individualisme radical, par l’Europe de Bruxelles comme par l’américanisation de la culture, donc par tout ce que la droite a été incapable d’empêcher quand elle n’a pas elle-même encouragé ces évolutions catastrophiques, en particulier à cause de son américanophilie maladive et de son adhésion aveugle à l’idéologie libérale.
La France reste, certes, un beau pays folklorique, mais surtout à usage des étrangers désormais. Une belle villégiature qui n’a pas encore été complètement détruite par les promoteurs immobiliers, les centres commerciaux et les friches industrielles. On visite encore ses châteaux, ses cathédrales et ses musées, comme on visite le Parthénon, c’est-à-dire les vestiges d’une culture morte. Comme on profite de son système social, également moribond du fait de la dénatalité et du chômage de masse des autochtones.
https://www.polemia.com/pour-2018-souhaitons-nous-une-droite-nouvelle/
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu