19 noiembrie 2017

9=1...=0



O misiune spaţială extraorbitală* cu echipaj uman "recuperabil" presupune mijloace de protecţie care ar creşte semnificativ masa şi complexitatea navei ori i-ar micşora autonomia şi echipajul, dacă s-ar păstra aceleaşi dimensiuni. "Decorul lunar" se repetă la toate filmările pretinse a fi avut loc în locaţii (9) diferite de pe Lună. "A, da. Ăla nu-i deal, e un munte înalt de 10 km, iar cele trei pietre sunt meteoriţi rămaşi întregi, căzuţi exact unul lângă altul. Diferă doar unghiul filmării." - asta-i "explicaţia", păstrând scara de mărime, adică ţinând cont de distanţele "oficiale" dintre punctele filmate.  ;-)
* şi aici ajung la Marea Dilemă, "cu trei subdiviziuni": 
1) unde au fost echipajele după decolare şi până la "revenirea de pe Lună" (au gravitat pe o orbită terestră, staged communications &all?), 
2) dacă treaba stă aşa, unde au largat / abandonat treptele rachetelor şi modulele lunare (care ar fi fost "vizibil inexplicabile"... dar numai dacă erau la bord)? şi 
3) de ce ar fi tăcut sovieticii (şi acum, ruşii) dacă ar fi ştiut care e de fapt adevărul?


NASA Moon Landings Irrefutably Proven to Be US Propaganda Lies

And now the smoking gun: NASA itself admits it is impossible to pass the Earth´s Meso- and Exospheres without space capsule and astronautes burning up – not to mention the deadly radioactive van Allen belt would kill both astronautes and electronics.

The heat and radiation protection of astronauts and capsules were paper-thin aluminum with melting point at one third of the temperature already met with in the mesosphere.


An Apollo 17 quandary

How did the astronauts survive the intense solar and cosmic radiation in space outside the Earth's magnetosphere (NASA admits there was no real radiation shielding at all and has recently publicly announced that this is still an issue for human spaceflight ... almost 40 years later). How did they travel through the radiation-laden Van Allen belts and magnetosphere without serious harm?

Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):