11 iulie 2017

Mascarada impozitării profitului trebuie să înceteze!

Microîntreprinderile, care nu reprezintă decât câteva procente din cifra de afaceri pe ansamblu, plătesc ca impozite în contul profiturilor realizate mai mult decât întregul capital străin care deţine circa jumătate din cifra de afaceri şi obţine pe plan real spre 70% din totalul profiturilor.
Ilie Şerbănescu, la Cotidianul:

În contrast cu minciuna din raportările sale financiare (vezi Cotidianul, 3 iulie 2017, Guvernul Tudose – gata să lupte împotriva celei mai gogonate diversiuni colonialiste?!), profitabilitatea capitalului străin în România este nu de 3 ori mai mică, ci de cel puţin 2 ori mai mare (pe unitate de capital) decât cea a capitalului românesc, graţie atuurilor recunoscute și ridicate în slăvi în plan tehnologic, organizaţional şi financiar. Pentru a nu forţa evaluările, să admitem însă o profitabilitate doar de 1,7 ori mai mare (respectiv cea rezultând din faptul că, potrivit statisticilor, capitalul străin realizează jumătate din cifra totală de afaceri utilizând vreo 30% din forţa de muncă angajată în economie în România). Înseamnă că, la o asemenea rată de profitabilitate, capitalul străin obţine de fapt peste 70% din profiturile realizate pe ansamblu în economia din România, respectiv de cel puţin 3 ori mai mult decât raportează.

Cât ajung să plătească, în realitate, capitalul străin şi cel românesc din ceea ce s-ar cuveni să plătească în contul impozitului pe profit? Din date oficiale ale Ministerului de Finanţe privind evaziunea fiscală, aflăm că rata efectivă de colectare din impozitul pe profit este de 20-21%, restul de 80% constituind evaziune. Mai precis, profituri făcute „pierdute“.

Aplicând liniar rata menţionată de neplată, ar rezulta că, din ceea ce ar trebui să plătească sub forma impozitului pe profit, capitalul străin nu plăteşte decât vreo 14%, iar cel românesc vreo 38%! Numai că ştim că circa o treime din firmele româneşti, reprezentând aşa-numitele microîntreprinderi, plătesc în contul profiturilor pe care le realizează nu impozitul de 16% pe profitul declarat, ci impozitul de 3% pe încasări, unde rata de plată reală este între 90 şi 100%. Or, dacă o treime din capitalul românesc plăteşte integral impozite în contul profiturilor realmente obţinute, înseamnă că restul de două treimi din capitalul autohton şi în întregime capitalul străin plătesc şi mai puţin decât apare că ar plăti la rata de 20% de colectare la impozitul pe profit pe anasamblu.

O imagine pur apocaliptică se conturează!

1) Doar vreo 3 miliarde euro se încasează la bugetul statului din impozitul pe profit, ca urmare a impunerii cu 16% a nici 20 miliarde euro din cele peste 80 miliarde euro profituri reale obţinute şi care ar trebui impozitate. Peste 60 miliarde euro se evaporă în fiecare an înainte de impozitare, grosul de presupus prin externalizări în străinătate.

2) Microîntreprinderile, care nu reprezintă decât câteva procente din cifra de afaceri pe ansamblu, plătesc ca impozite în contul profiturilor realizate mai mult decât întregul capital străin care deţine circa jumătate din cifra de afaceri şi obţine pe plan real spre 70% din totalul profiturilor.

3) Aceleaşi microîntreprinderi plătesc impozite în contul profiturilor efectiv realizate între două şi trei ori mai mult decât restul capitalului românesc.

4) În contul impozitării profiturilor real obţinute, capitalul străin nu plăteşte 85-90% din ceea ce s-ar cuveni să plătească, iar capitalul românesc nu plăteşte 60-65% din ceea ce s-ar cuveni să plătească!

Este de tolerat o asemenea stare de lucruri? Nu! Este de schimbat? Da! Poate fi schimbată? Da! Se vrea însă o schimbare? Aceasta este problema! Pentru o schimbare ar fi de ajuns a înlocui impozitarea propriu-zisă a profitului cu o derizorie impozitare a cifrei de afaceri (adică, în fond, generalizarea impunerilor din cazul microîntreprinderilor), care – important de subliniat – nu poate fi evazionată! Adusă în atenție de mine, încă în urmă cu un an, în cartea „România, o colonie la periferia Europei“ (Ed. Roza Vânturilor, 2016), această abordare este prevăzută – surprinzător – în programul Guvernului Tudose. Nu se știe însă cu ce șanse de aplicare! Dacă nu se vizează a se schimba realmente ceva în România şi statului român nu i se va conferi rolul de a şi face ceva pe linia dezvoltării ţării, atunci nu are rost a se întreprinde nimic în fiscalizarea profitului. Dar impozitarea profitului în actualele condiţii trebuie desfiinţată. Căci tot un drac – și cu, şi fără cele 3 miliarde euro din această impozitare! Mascarada trebuie să înceteze! Măcar să oficializăm jefuirea statului român şi a ţării numite încă România.

Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Sorin Roşca-Stănescu, 2010: "Din păcate, niciuna dintre administraţiile de la Bucureşti nu a dezvoltat şi nu şi-a consolidat relaţiile cu China. Chiar şi în cadrul Parteneriatului Euro-Atlantic, de multe ori noi i-am dezamăgit pe europeni, în favoarea Statelor Unite. Începând din 2011, şansa Bucureştiului este de a merge loial, împreună cu partenerii europeni, cât mai aproape de China."

Sorin Roșca-Stănescu, 2012: "Ca atare, printr-o viitoare uniune noi trebuie să câștigăm ceea ce am pierdut. Ceea ce am dat sau ceea ce ni s-a luat. Noi trebuie să primim asigurări că vom intra în randul statelor europene cu o economie și cu un nivel de trai performante. A doua realitate derivă din analiza intențiilor polilor de putere UE. Și, în primul rand, a intențiilor Germaniei. Dacă Germania vrea consolidare și integrare prin austeritate, atunci ea se va prăbuși în sine și va prăbuși UE. Dacă, dimpotrivă, Berlinul vrea dezvoltare și investiții, atunci da, avem ce căuta în federație."

Postări populare (nu P.P.E. !):