04 iulie 2017

Acum câţiva ani, mă mai interesa


Existenţa în România a unor partide conservatoare, mai exact afiliate la A(ECR). Apăruse atunci ong-ul apoi şi partidul Noua Republică, fondate de Mihail Neamţu. Personajul era evident "din alt film", ca şi ceilalţi conservatori autodeclaraţi (Baconschi, Papahagi şi Voinescu-Cotoi, care însă nu au intrat în PNR). Dar necesitatea unui partid conservator atenua reacţia de respingere a mesagerului, atenţia fiind către substanţă şi nu către "recipient". Wrong!

Văzusem în A(ECR) alternativa la pseudodreapta PPE (din care se separase, vezi AdieuEPP.com). Până atunci, popularii erau consideraţi "conservatori" (mai aud şi acum expresia la ştiri, de exemplu pentru partidul lui Merkel). Dar iluziile nu au durat prea mult. Chiar nucleul conservatorilor, cel britanic, dădea semnale îngrijorătoare: legiferarea "căsătoriilor" gay şi tărăgănarea apoi sabotarea referendumului de ieşire din UE. Şi nu numai Cameron şi Tories, ci şi al doilea partid conservator important, PiS din Polonia (Kaczynski ceruse înfiinţarea "Armatei UE"). Mai bine merge partidul conservator din Cehia (fondat de Vaclav Klaus).

Iar acum, din nou, Mihail Neamţu. Veche şulfă sorosistă, a fost plantat încă din stadiul de larvă în incipienta mişcare naţionalistă din anii '90 (rămasă tot aşa şi acum!), apoi ţuţăr discipol al lui Pleşu şi Troţkimăneanu, afişând un "conservatorism liberal" (adică negându-l, de fapt) şi bântuind prin mediile ortodoxe ecumeniste (alt fake, desigur). Neamţu îşi anunţă intrarea în PnL, probabil primul gest public autentic, după multă vreme.

Conservatori cu numele sunt acum în România, Partidul Noua Republică şi Partidul M10 (al lui Macovei). Dacă va fi vreodată o mişcare conservatoare (naţionalistă, eurosceptică) în România, va trebui să respecte porunca "să nu-ţi faci chip cioplit", să înţeleagă că fără un fond autohton nu poţi exista, că nu te poţi baza doar pe traineri, simpozioane şi workshopuri.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):