Cum ne subsumăm intereselor altora, dar la riscuri suntem în linia întâi

Frazele citate aparţin ataşatului miltar britanic în România, deci se poate considera că nu-s rostite de un oarecine. Şi că reprezintă linia guvernului "conservator", anti-Brexit (da, da, chiar aşa: face totul ca să-l pericliteze şi în final să-l blocheze).

Este un mesaj important pentru Rusia și pentru oricine acționează împotriva intereselor NATO. Acest mesaj reafirmă ceea ce NATO este, un furnizor de securitate colectivă. Obținerea acestei securități colective se face prin operațiuni permanente ale statelor membre, ale forțelor acestor țări.

Se referă la prezenţa în Marea Neagră (şi în apele româneşti) a unei importante nave militare britanice şi în general la desfăşurarea (permanentă?) de forţe suplimentare NATO în estul Europei. Deloc sau aproape deloc în Ungaria, care rezistă. Aflăm că NATO are interese. Aşadar, o alianţă militară "are interese". Sunt ele, oare, "mulţimea" formată din intersecţia intereselor tuturor statelor din NATO? Nu cred. "Interese NATO" care se extind dincolo de cel de bază, care se numeşte "securitate colectivă"? Poate s-or extinde şi dincolo de frontierele statelor NATO, şi poate or întâlni pe acolo alte interese; ruseşti, chinezeşti, nord-coreene, sârbeşti, etc. (military-backed interests, you see). Are România interese în afara graniţelor naţionale (hai, şi graniţelor NATO...), pe care să le susţină, la o adică, militar? Şi-atunci?!

Nu vreau neapărat să despic firul în patru cu "analiză pe text", dar nici n-o pot considera doar drept "o exprimare forţată". De la contracararea endangering-ului se face trecerea la contracararea challenging-ului, şi asta "pe barba noastră" (cred ei... ;-)  ).