27 aprilie 2017

Cum ne subsumăm intereselor altora, dar la riscuri suntem în linia întâi


Frazele citate aparţin ataşatului miltar britanic în România, deci se poate considera că nu-s rostite de un oarecine. Şi că reprezintă linia guvernului "conservator", anti-Brexit (da, da, chiar aşa: face totul ca să-l pericliteze şi în final să-l blocheze).
Este un mesaj important pentru Rusia și pentru oricine acționează împotriva intereselor NATO. Acest mesaj reafirmă ceea ce NATO este, un furnizor de securitate colectivă. Obținerea acestei securități colective se face prin operațiuni permanente ale statelor membre, ale forțelor acestor țări.
Se referă la prezenţa în Marea Neagră (şi în apele româneşti) a unei importante nave militare britanice şi în general la desfăşurarea (permanentă?) de forţe suplimentare NATO în estul Europei. Deloc sau aproape deloc în Ungaria, care rezistă. Aflăm că NATO are interese. Aşadar, o alianţă militară "are interese". Sunt ele, oare, "mulţimea" formată din intersecţia intereselor tuturor statelor din NATO? Nu cred. "Interese NATO" care se extind dincolo de cel de bază, care se numeşte "securitate colectivă"? Poate s-or extinde şi dincolo de frontierele statelor NATO, şi poate or întâlni pe acolo alte interese; ruseşti, chinezeşti, nord-coreene, sârbeşti, etc. (military-backed interests, you see). Are România interese în afara graniţelor naţionale (hai, şi graniţelor NATO...), pe care să le susţină, la o adică, militar? Şi-atunci?!

Nu vreau neapărat să despic firul în patru cu "analiză pe text", dar nici n-o pot considera doar drept "o exprimare forţată". De la contracararea endangering-ului se face trecerea la contracararea challenging-ului, şi asta "pe barba noastră" (cred ei... ;-)  ).

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: