Anti-Maidan

13 martie 2017

Victoria Corporatismului


"Dacă unui chel care are un fir de păr în cap îi mai creşte unul, asta este o creştere cu 100%"
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, la nivelul anului 1987 salariul mediu net pe economie era de 2.872 de lei. Conform aceleiaşi surse, în luna decembrie 2016 (acestea sunt ultimele date disponibile) câştigul salarial mediu net era de 2.354 lei. Cum salariul de acum 30 de ani era mai mare cu 22% decât cel de acum, pentru a obţine preţuri comparabile trebuie să le reducem pe cele din 1987 tot cu 22%. Aşa a rezultat ultima coloană a tabelului alăturat, “Preţ 1987 ponderat, echivalent 2017“, pentru a nu compara mere cu pere.

Primul şoc îl avem la produsele alimentare, care, după ce că de cele mai multe ori lipseau din magazine, erau scumpe şi atunci când se găseau “la oficial“. Bunăoară, kilogramul de pulpă de porc fără os costa 37 de lei, adică 29 de lei, preţ ponderat, în condiţiile în care acum poţi cumpăra acelaşi produs din hipermarket cu 17 lei. Brânza telemea era vândută acum 30 de ani cu 40 de lei kilogramul (31,2 lei în valori comparabile), faţă de 20 de lei în prezent.
Am ştiut imediat că-i vorba despre propagandă ieftină când am citit "studiul comparativ" al puterii de cumpărare de acum şi de pe vremea lui Ceauşescu.

Şi asta nu din vreun simţământ nostalgic, ci fiindcă am văzut că se foloseşte termenul "salariu mediu net". Ori, în socialism exista o normare: "Raportul dintre retribuţia netă maximă şi minimă a personalului din unităţile de stat se stabileşte la aproximativ 6 la 1". Aşadar, expresia respectivă se aplica atunci mult mai fidel faţă de prezent, când doar 34000 de salariaţi depăşesc 10000 de lei, "grosul" fiind cei cu până la 1700 de lei net (71,5%, şi 43,9% chiar sub 1000). Cei cu venituri între 1700 şi 3000 de lei (aproape de faimoasa "medie") sunt doar 19,3%, iar cei cu peste 3000 de lei sunt 9,1%. "Media" este la mai puţin de un sfert faţă de treapta de 10000 de lei, media ceauşistă fiind la aproximativ 50% din retribuţia maximă socialistă de 6050 de lei (la care, desigur, se puteau adăuga sporuri, prime, ore suplimentare, etc). Când obţii din condei "media" de 2354 în condiţiile în care aproape 44% sunt sub 1000, înseamnă că în partea de sus veniturile sar mult peste raportul de 10:1. Revenind la "normarea" socialistă, se pare că nu era valabilă şi pentru Ceauşescu, care ar fi avut un salariu de 18000 de lei. Totuşi, veniturile uzuale erau în zona 1800-4000. Comparând acum "leu la leu" în intervalul 1800-4000, n-ar fi mai mulţi de 25%!

Autorul este nevoit să facă concesii când vine vorba despre căldură/întreţinere/energie electrică: "sunt mai scumpe acum". Însă cum să recunoască faptul că preţul lor a crescut artificial, în beneficiul entităţilor externe cărora le-am vândut pe doi lei extracţia, producţia şi distribuţia?

Un motiv al lipsei revoltei acum poate fi existenţa banilor nefiscalizaţi ("economia paralelă": evazionism, producţie agricolă de subzistenţă, "ciubucuri", etc) şi a banilor trimişi de "căpşunari". E clar că grosul trage mâţa de coadă, aproape la fel ca pe vremea lu' Ceaşcă.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2012: Înainte de a fi români, am fost europeni. Şi creştini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? Nu Europa, ci statul naţional obliterează această diversitate.

De ce ne temem, aşadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câştiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislaţiilor naţionale. De parcă nu am fi atins deja un grad maxim de interdependenţă economică pe care actuala criză îl pune atât de dureros în evidenţă.

Acum, în Europa, ca în 1788 în America, ideea federalistă are viitor. Statele Unite ale Europei sunt unica soluţie pentru ca ethos-ul nostru născut din cultura Decalogului, filozofia ateniană şi dreptul roman să supravieţuiască: adunaţi, reprezentăm o treime din populaţia Chinei; separaţi, devenim de-a dreptul irelevanţi. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creştin-democraţilor care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu şi guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanţă financiară unică. Spaţiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu şi alţi politicieni creştin-democraţi după cel de-al doilea război mondial.

Departe de a fi liberticidă, Europa ne poate salva de îngustimea străină de creştinism a naţionalismului şi provincialismului. Cu condiţia să construim Statele Unite ale Europei, nu Uniunea Sovietică Europeană.


Postări populare (nu P.P.E. !):