"Falimentul energetic" din Cuba, adică blackout-ul total (căderea totală a sistemului energetic, în mod repetat şi pe durate lungi) este inadmisibil în contextul parteneriatului ruso-chinez cu Cuba. Cum ar veni, "trebuia ceva făcut în toţi aceşti ani".
Dar poate că este doar aparent inadmisibil şi Cuba post-castristă care a legiferat căsatoriile gay NU este în mod real parteneră cu Rusia şi China. Regimul "pe nou" din Cuba, mai precis. Care încă îşi ascunde natura sa reală faţă de cubanezi.
Că doar n-or fi proşti ruşii şi chinezii să pompeze resurse într-un "teritoriu nesigur". Deja au fost mult prea proşti când (aproape) l-au scăpat din mână şi l-au lăsat să devină nesigur.
Iar ceilalţi "parteneri" (vesticii) sunt parteneri doar cu o parte din regimul de la Havana şi merg pe burtă ca să nu-şi pericliteze implanturile.
Pe la noi se tot face caz de "tinerii frumoşi şi liberi (care şi-au luat ţara înapoi)". Mai bine-ar fi măcar pe sfert de treji pe cât sunt nişte suporteri de-ai lui Trump. Minoritari, asiatici, şi care nu se simt defel "discriminaţi":
Step out of your bubble, step out at the liberal cites and look at the rest of the country. You're outnumbered, outmanned and outgunned. Ieşiţi din bula voastră, lăsaţi oraşele "roşii" şi uitaţi-vă şi la ce-i prin ţară. Sunteţi depăşiţi atât în efective cât şi în armament.
Apropo de Trump, am impresia că tfl şi mai ales cei din spatele lor s-ar putea să fi belit-o. Washington Post a publicat un articol în care sunt prezentați ca progresişti în opoziție cu Trump şi totodată e înjurat Trump. Dacă chestia asta reuşeşte să atragă atenția la Casa Albă şi verifică cineva activitățile americane de aici, inclusiv din Dep. de Stat privind ce întâmplă aici, s-ar putea să li se întâmple nişte chestii nasoale precum restructurări/rotiri de personal, care să lase "sistemul" fără pile. Din câte ştiu, Trump urăşte sincer şi profund presa progresistă, iar laudele din partea acesteia nu mai sunt de ajutor la Casa Albă.
Ştiu despre articol, mă bufnea râsul când ăştia îl invocau "în sprijinul cauzei lor".
Pentru mine vor conta faptele. Dacă va rămâne Klemm, şi dacă ambasadorul american (Klemm ori altul nou) va mai colinda cu indicaţii pe la ministere (Klemm văd c-a "reluat" chiar cu Grindeanu), şi dacă va sprijini (cu alte ambasade "aliate") parada gay din primăvară-vară, ca până acum.
TERFEListi... mobilizati-va!... Hai la proteste!... Pregatiti vuvuzelele de suflat!... (in cur)... Pregatiti iar laserele pentru joc de lumini!... Incarcati bateriile la telefoane sa aprindeti lanternele!... Pregatiti recuzita clasica: sicrie, cruci, costume zeghe!... Reinnoiti pancartele!... Faceti tabele cu cei care trebuie sa primeasca apa si chifle (banii, la sfarsitul ciclului de demonstratiii, se stie!)... Pregatiti si pe pizda mamii voastre de cretini ce sunteti, sa vi le spele jandarmii cu tunurile de apa... Nu stati, vitelor! Treceti la treaba ca a venit caldura, acum se poate si dormi in Piata Victoriei Nu trebuie decat sa va cacati,sa-l mancati, sa va pisati si sa #rezistati!
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
ROMÂNIA !
NUROM.EU.NIA
NU REGIONALIZĂRII ! NU AUSTERITĂŢII ! NU MONEDEI EURO ! AFARĂ CU TRUPELE ŞI BAZELE STRĂINE !
OPRIŢI DEZMĂŢUL ANTINAŢIONAL!
"Unui lucru fără cale, cale dând, alte lucruri fără cale vor urma"
At 6:57 PM EDT, reports began coming in of several explosions in the Iran capital city of Tehran.
Initial, unconfirmed information says that at least one building belonging to the Iran Ministry of Defense, has exploded.
More as I get it. . .
7:07 PM EDT
Israeli war planes are now crossing the Syria-Jordan Border heading in the direction of Iraq.
7:11 PM EDT --
Residents in Northwestern Iran report hearing Aircraft in the Sky over the Iran-Iraq Border.
-- Imam Khomenei International Airport Hit by explosions
-- Iran CLOSES all air space.
-- Military correspondent for Israel's channel 13: "Report of explosions west of Tehran. We are going on air on channel 13"
-- 6 explosions in Karaj and 4-5 explosions in Tehran so far. Still unconfirmed.
7:20 PM EDT --
Air Control Towers throughout the Middle East are broadcasting EMERGENCY MESSAGES TO CLEAR AIR SPACE immediately
7:25 PM EDT --
Reports are now confirming there have already been NINETEEN (19) Explosions in Tehran.
7:31 PM EDT --
Air Raid Sirens sounding throughout Iran.
7:34 PM EDT --
Civilian power plant in Karaj, Iran, reportedly "destroyed."
7:57 PM EDT --
Both U.S. and Israeli Officials are now openly stating they expect that the Strikes will warrant a Military Response from Iran.
-- Initial reports that the IDF launched a number of airstrikes in Syria against radar installations prior to striking Iran.
********** F L A S H **********
Unconfirmed reports CLAIM United States B-2 Stealth Bombers have been seen crossing into Iranian Air Space. If this is correct, and it is as yet UNCONFIRMED, then the U.S. appears to be going after the Iran Nuclear Program.
UPDATE 8:05 PM EDT --
The Israeli Defense Force has issued an official statement CONFIRMING Israel is attacking Iran.
***** BULLETIN *****
8:06 PM EDT --
Just literally moments ago, live from inside the West Bank "very large
number of Fighter Jets and refueling planes in the skies of Palestine,
on their way to Iran. The strikes heard in Iran seem to be initial, it seems that the IDF was testing Iran's Air-Defenses before launching its main attack,
8:27 PM EDT --
Skies
over Tehran are now quiet. No further explosions in past 15 minutes.
LIVE UPDATES ARE CONTINUING . . . . New developments as I get them, will
appear below.
5 comentarii :
Asian Trump Supporter Smashes Liberals And Identity Politics
https://www.youtube.com/watch?v=HI-VD2bgGeM
https://www.youtube.com/user/samuraioj/videos
Apropo de Trump, am impresia că tfl şi mai ales cei din spatele lor s-ar putea să fi belit-o. Washington Post a publicat un articol în care sunt prezentați ca progresişti în opoziție cu Trump şi totodată e înjurat Trump. Dacă chestia asta reuşeşte să atragă atenția la Casa Albă şi verifică cineva activitățile americane de aici, inclusiv din Dep. de Stat privind ce întâmplă aici, s-ar putea să li se întâmple nişte chestii nasoale precum restructurări/rotiri de personal, care să lase "sistemul" fără pile. Din câte ştiu, Trump urăşte sincer şi profund presa progresistă, iar laudele din partea acesteia nu mai sunt de ajutor la Casa Albă.
Ştiu despre articol, mă bufnea râsul când ăştia îl invocau "în sprijinul cauzei lor".
Pentru mine vor conta faptele. Dacă va rămâne Klemm, şi dacă ambasadorul american (Klemm ori altul nou) va mai colinda cu indicaţii pe la ministere (Klemm văd c-a "reluat" chiar cu Grindeanu), şi dacă va sprijini (cu alte ambasade "aliate") parada gay din primăvară-vară, ca până acum.
TERFEListi... mobilizati-va!... Hai la proteste!... Pregatiti vuvuzelele de suflat!... (in cur)... Pregatiti iar laserele pentru joc de lumini!... Incarcati bateriile la telefoane sa aprindeti lanternele!... Pregatiti recuzita clasica: sicrie, cruci, costume zeghe!... Reinnoiti pancartele!... Faceti tabele cu cei care trebuie sa primeasca apa si chifle (banii, la sfarsitul ciclului de demonstratiii, se stie!)... Pregatiti si pe pizda mamii voastre de cretini ce sunteti, sa vi le spele jandarmii cu tunurile de apa... Nu stati, vitelor! Treceti la treaba ca a venit caldura, acum se poate si dormi in Piata Victoriei Nu trebuie decat sa va cacati,sa-l mancati, sa va pisati si sa #rezistati!
A mai rămas nucleul de bază, lumea cât de cât normală a început să se prindă despre ce e vorba şi nu mai pune botu'.
Trimiteți un comentariu