06 iulie 2016
Omisiuni esenţiale
Specialiştii lu' Peşte, cum trec ei de toate în "Proiectul de ţară", numai nu şi creşterea nivelului de trai şi un Plan B în cazul în care UE (dar şi NATO) încetează să mai existe sau apare o decizie de ieşire din organizaţie.
S-ar putea ca partea cu nivelul de trai să apară, totuşi. Era fluturată intens la momentul referendumului "Constituţiei europene" din 2003, şi la cel al intrării în UE (2007). Ce a urmat, se ştie.
Îi duce capul la prostii. Proiectul vorbeşte doar despre o Românie în cadrul UE. La fel ca în 2013, când în proiectul de revizuire a Constituţiei s-a prevăzut trecerea în textul constituţional a apartenenţei României la UE şi la NATO, ca şi când n-ar putea apare posibilitatea ca organizaţiile respective să dispară sau să-şi schimbe titulatura. Sau să ne săturăm dracu' de ele...
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Alina Inayeh, 2021 ("Ce cred românii despre Est şi Vest" - sondaj): "[...] toți acei 30%, care mie îmi dau foarte multă bătaie de cap, cred că țările occidentale, deci nu numai UE, ci țările occidentale luate așa, ca pachet, au adus mai mult rău decât bine României. Și există un număr îngrijorător de mare, 67% dintre români, deci două treimi dintre ei, care cred că interesul național trebuie păstrat, trebuie salvat, trebuie luptat pentru el chiar dacă asta înseamnă pierderea calității de membru UE. [...] deci dacă interesul național o cere, să se ducă UE unde o vrea, pentru că interesul național este mult mai important. Ne apărăm cu dinții ceva ce nu înțelegem ce. Nu știm exact ce înțeleg românii prin interesul general.
Postări populare:
-
Şi mai ales, de la vinovaţii şi profitorii stării de fapt. Cei mai importanţi nici n-au acte RO. Dar... au aici interfaţa . Larvele. Pentru ...
-
S-E şi E, desigur raportate la harta României (s-ar putea completa, mai corect: Est şi Nord). Planurile lor mari de resettlement care era...
-
Mare farsor, mari gogomani Un comediante de bravură Joacă de patruzeci de ani, Făcând enormă tevatură În faţ-a nişte gogomani. Dibaci, sub ...
-
hair trigger
-
"Actually, there are no grassroots revolutions, period! Any revolution is the by-product of a highly organised group of conscientiou...
-
Psst! Miclovan! Cheia este la ce vrea peneleu': vine cu Burduja fiindcă chiar-speră, ori bagă în cursă un fel de cîrstoi , ca bizonu...
-
În artele vizuale se numeşte fundal. În imagologie, mesaj subliminal * . Care vizează statul naţional unitar român. Aşa, ca de Centenar ....
-
(de pe la 8:27) Pâi sectorul politic e format [deocamdată doar] din argaţii Ocultei . EI SUNT PROBLEMA! Formal "puşi de noi", car...
-
Se dau tot mai multe semnale: "România nu scapă " (de război). Cele din alt-media, mult mai explicite. Dar... poate România sca...
-
Nu mă pronunţasem încă pe ipoteza asta (a explozibililor "de separare" pre-plantaţi) în chestiunea podului de la Baltimore (a se v...
2 comentarii :
Sasone a primit in plic proiectul de tara pe la intrunirile alea unde se plimba cu aer de majordom.Regionalizare,distrugerea definitiva a invatamantului si a sanatatii ,vinderea completa a terenului arabil,astea ne asteapta daca UE nu-si da duhul.Este ca epitaful de la Sapanta:"Sub aceasta cruce grea, Zace biata soacra mea(UE). Trei zile de mai traia zaceam eu si citea ea"
Exact ! La fel și cu "flota NATO pentru Marea Neagră", când au dat înapoi bulgarii.
Trimiteți un comentariu