Tehnocraţi ! Când vă căraţi ?

22 mai 2016

DOVADA !



DOVADA că "Afacerea Hexi Pharma" n-a fost doar o simplă "chestiune de corupţie", ci o operaţiune de depopulare prin decese în spitale sau post-externare.

Probabil s-au produs şi eliminări la comandă (targeted killings), ascunse sub diagnosticul "infecţii intraspitaliceşti".

Trebuie investigat foarte "în adânc" implicarea serviciilor aici (în şi prin Hexi Pharma). Sunt băgate până-n gât, iar Julien Ciocloş şi Kraut Iohannis deturnează atenţia de la asta. 

Trebuie publicat numărul de decese prin "infecţii intraspitaliceşti" şi văzută "distribuţia": dacă proporţia e mult mai mică la clinicile Sistemului, e clară treaba. Faţă de "dispariţia" (originalului) contractului Bechtel din Ministerul Transporturilor, asta-i bombă nucleară: guvernul organizează şi muşamalizează uciderea cetăţenilor români !

DESTUL cu procesele pentru corupţie ! Pe când şi PROCESE PENTRU TRĂDARE, în România ?

Nu ştiu de ce, dar am anticipat că se va întâmpla ceva de genul ăsta, chiar dacă n-am şi scris la acel moment ceea ce credeam. 

Nu vreau aud de "coincidenţă", "ghinion", că "a cedat în urma stresului", ori că "a avut un infarct la volan", ori că "s-a sinucis". BULLSHIT !!!
  • Acoperitul Ghiţă (România TV) cere publicarea filmului "accidentului", afirmă că la acel moment în urma lui Condrea exista o maşină cu o echipă de filaj [asta poate fi "legendarea" - dacă maşina era "aranjată", să credibilizeze teza "sinuciderii"; atenţie: nu era maşina cu care Condrea circula în mod curent]

ActiveNews:

Patronul HEXI PHARMA a murit în accident de mașină

ACTUALIZARE Dan Condrea a fost identificat de soție.

Patronul companiei Hexi Pharma, Dan Condrea, ar fi murit într-un accident de circulație care s-a produs duminică seară în județul Ilfov, între localitățile Buftea și Corbeanca, potrivit unor surse citate de B1 TV.

Informația nu este confirmată încă de polițiștii care fac cercetări la fața locului.

Potrivit primelor informații victima este desfigurată și nu a putut fi încă identificată, dar actele găsite asupra acesteia îi aparțin lui Dan Condrea. Totodată, mașina implicată aparținea Hexi Pharma.

10 comentarii :

Anonim spunea...

Pana nu vad probe ADN eu nu cred nimic.Desi ,mafia poate falsifica si astfel de probe.Este clar ca acest scandal nu a cazut prea bine si a fost cam neprevazut.

Riddick spunea...

Reacţii:

http://inpolitics.ro/a-cazut-un-cap-dar-la-propriu_18433512.html

http://www.nationalisti.ro/2016/05/ucis-de-sri-pentru-nu-turna-pe-altii-patronul-hexi-pharma-dan-condrea-murit-intr-un-accident-de-masina/

A intrat într-un pom pe un drum drept. La fel ca în cazul Dumitru Tinu, de acum mai bine de un deceniu.

http://www.secundatv.ro/actualitate/patronul-hexi-pharma-dan-condrea-a-murit-intr-un-accident-de-masina-a-intrat-intr-un-pom-pe-drum-drept-intre-buftea-si-corbeanca-31341.html/

Riddick spunea...

@Anonim:

Nu se poate exclude, totuşi, varianta sinuciderii: drum drept şi lipsa urmelor de frânare. "Desfigurat", deci avea viteza mare. Dar sinuciderea poate avea drept cauză presiunile: "Bă, taci ! Că de nu..."

Poate fi şi maşina "aranjată", prea a ieşit la fix. Nu cred în substituire de persoană, nu era el atât de important încât să fie "extras" prin substituie cu un cadavru al altuia.

Anonim spunea...

Imi pare rau sa te contrazic,dar era foarte important.Facea parte din conducerea REALA a Romaniei,din spatele papitoilor astia care se fac ca ne conduc.Tine cont de faptul ca avea aceeasi nationalitate cu Oprescu,Silberstein,Steinmetz,etc.

Riddick spunea...

Vroiam să spun că faţă de miza şi amploarea scandalului el ca persoană devine neimportant. Posibil să ai dreptate cu etnia. Sunt curios ce se va întâmpla cu cei care au fost la originea demascării "afacerii". De urmărit...

Riddick spunea...

Viteză, nene...

Conform poliției, nu există urme de frânare. În plus, motorul mașinii a fost găsit la 20 de m de restul autoturismului, care a ricoșat la 40 de m de pomul în care a intrat.

http://www.nationalisti.ro/2016/05/l-au-asasinat-patronul-hexi-pharma-dan-condrea-murit-intr-un-accident/

Riddick spunea...

E momentul să se renunţe la pomii groşi de pe marginea drumurilor, mai ales în afara localităţilor. Ar fi copaci tăiaţi cu folos. De ani buni se vorbeşte despre înlocuirea lor cu arbuşti.

Riddick spunea...

http://www.nationalisti.ro/2016/05/nu-fost-accident-patronul-hexi-pharma-fost-ucis/

https://reportajelive.wordpress.com/2016/05/22/nu-a-fost-accident-patronul-hexi-pharma-a-fost-ucis/

Riddick spunea...

"Era filat! Masina a fost ridicata in timp record"

https://www.facebook.com/mirel.curea/posts/1016630521705466

Riddick spunea...

După pasul 1., şi pasul 2. pregătea pasul 4:

Evident, dosarul de la Parchet se va închide. El a fost astfel gîndit încît singurul responsabil să fie Dan Condrea. Dan Condrea a murit. A murit, așadar, singurul responsabil din punct de vedere juridic. Teza sinuciderii, deja lansată pe piață nu numai de autorități, dar și de Antena 3, va deveni teza asumată de întreaga Divizie Presă a Poliției Prezidențiale.

Se va impune oficial teza sinuciderii (aceste elemente o pot sprijini), prin: viteza foarte mare, nepurtarea centurii de siguranţă şi folosirea unei maşini "mai mici" în locul maşinii de teren, care ar fi rezistat mai bine la impact (Porsche Cayenne, cea cu care circula cel mai frecvent).

Dacă o (in)acţiune urmăreşte un rezultat, şi "alte acţiuni convergente" sunt necesare pentru a-l atinge (1. neînceperea urmăririi penale -> 2. asasinare -> 3. muşamalizare -> 4. clasarea dosarului)

http://riddickro.blogspot.ro/2016/05/dupa-pasul-1-si-pasul-2-pregatea-pasul-4.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO:

Radu Carp, 2012: "Iar pentru a pune această întrebare în contextul României de azi, dincolo de problema naţională sau cea a păstrării Tradiţiei şi a religiei, nu cumva orice structură federală ar conveni unui stat care, oricum am lua-o, se află şi se va afla la periferia geografică a Europei ? O Românie parte a unui stat federal care să aibă aceeaşi pondere cu orice alt stat membru… ar fi sau nu în interesul naţional ? Ori este cumva în interesul naţional să menţinem aceeaşi elită birocratică necompetitivă care se auto-regenerează tocmai pentru că ne aflăm la periferie şi undele de şoc ale unui model mai eficient de organizare nu mai sunt aproape deloc resimţite ? Suveranitatea pe care unii dintre noi sunt gata să o apere cu preţul vieţii nu este nimic altceva decât un concept determinat istoric, născut pentru a legitima modelul statului centralizat împotriva unor ameninţări externe şi contestări interne".

Postări populare (nu P.P.E. !):