20 ianuarie 2016

Poate ieşi România din marasm ?


Ar putea, dacă românilor le-ar păsa de propria lor soartă şi s-ar teme mai mult de ce-i acum în jurul lor (şi de ceea ce se pregăteşte să vină) decât de "impedimentul" de a recunoaşte că s-au complăcut decenii la rând într-o minciună "asumată colectiv"...

Cotidianul:

[...] Ce n-am avut? N-am avut români, cum Germania a avut nemţi. Români, n-avem nici acum, slavă Domnului! Dar avem nemţi, tot slavă Domnului! Doar că una e să ai nemţi în Nemţia, şi alta e să ai nemţi în România. Nemţii din Nemţia au familiile în Nemţia. Nemţii din România n-au familiile şi, implicit, nici interesele în România; sunt pentru România ce era Pilat din Pont pentru Ierusalim pe vremea lui Iisus. Mai puţin Iisus.

Da, ceea ce i-a lipsit României în cea mai mare parte a parcursului a fost of-ul de România. Au existat, ce-i drept, şi patrioţi. Altă Mărie, totuşi. Căci poţi să-ţi iubeşti aprig casa unde te-ai născut, şi să nu-ţi pese de neamurile nevoiaşe. Nevoile celor de-o seamă nu se cunosc din ceasloavele de aiurea. Se cunosc suferind împreună.

Ziceam de Cioloş. Ştie ce trebuie, ştie cu cine, ştie ce-şi doreşte pentru el. E restanţier la iubire; a învăţat-o ca dogmă - „iar lui Dumnezeu şi Tatălui nostru, slavă în vecii vecilor, amin! O.K.”.

Defectul celor aburcaţi în căruţa politicii de predestinatul prostimii inocente e că sunt ireproşabili. CV-uri ca la carte: doctorate, masterate, ai noştri tineri la Paris învaţă la gât cravata cum se face nodul. Sunt toţi la patru ace. Se strică, totuşi, omeneşte: nu pot iubi nimic cu adevărat în afara CV-ului lor.

Se ştie, istoria nu cunoaşte instituţie lăudată care să nu fi devenit simulacrul a ceea ce s-a vrut de la ea. Şi veţi spune: aşa e în toată lumea. Şi la fel voi spune şi eu: aşa e-n toată lumea. Şi dintotdeauna. Ne despart aliniatele. Noi am prins marasmul înainte de a fi cunoscut prinosul. Suntem defectivi de începuturi. Acelea care ne-ar ajuta, pe noi ca şi pe atâţia alţii, să putem reveni din când în când, şi, pe ici-colo, să tragem finalul în spatele performanţelor trecute. Suntem sfârşitul curat, modelul, matricea marasmului.

Iar conştiinţa marasmului naşte instant, cu ajutor din Fanar, iohanişti la vaca valahă de muls. Şi haos bine făcut.

8 comentarii :

Anonim spunea...

Romaniei i-a mers(mai) bine numai in dictaturi, preponderent in dictaturile romanesti .
Raspunsul la intrebare ar fi, prin urmare : NU in sistemul ''democratic''.

Stefan spunea...

Adevărul despre cursul valutar BNR, spus de economistul Constantin Cojocaru în 2012

Economistul Constantin Cojocaru îi răspunde lui Mugur Isarescu

Guvernatorul BNR lansează un atac direct şi total împotriva scandalului politic din România, de care se „delimitează”, scandal care, în opinia sa, se face vinovat de deteriorarea situaţiei economice a ţării, exprimată, direct, de deprecierea monedei naţionale.

Iată, câteva extrase :

Mugur Isarescu : “1. Politicienii sa se aseze la masa discutiilor si sa gaseasca solutii. Politica este arta dialogului, nu? Cine nu ştie să dialogheze poate să meargă acasă nu să ne scoată pe noi din casă ”.

Constantin Cojocaru : “Deci, politicienii, adică cei care conduc, astăzi, România, sunt invitaţi să meargă acasă, să nu ne scoată pe “noi” din casă. Altfel spus, Mugur Isărescu, nu face parte dintre politicienii, care “nu ştiu să dialogheze”. El face parte dintre “noi”. El nu a fost prim-ministru, în perioada în care s-au pus bazele vânzării, către străini, a capitalului românesc, inclusiv ale celui bancar, el nu conduce, de peste două decenii, BNR, componentă a statului român, care a generat şi întreţinut inflaţia, prin care capitalul românesc a fost pus pe butuci, gata să fie cumpărat, pe nimic, de străini şi de guvernanţii autohtoni, în mijlocul cărora s-a aflat tot timpul. El face parte dintre “noi”, noi cei pe care politicienii, colegi ai domnului Guvernator, ne-au “scos” din fabricile, uzinele, hotelurile şi băncile noastre, pe care le-am construit cu sudoare şi cu multe privaţiuni .“

Mugur Isarescu : “2. Scandalul politic depreciaza leul. Tensiunile interne s-au vazut in mod cert asupra evolutiei leului.”

Constantin Cojocaru : “ Nu, domnule Guvernator. Nu scandalul politic depreciază leul. Pe termen lung, leul este depreciat din cauza deficitelor balanţei comerţului exterior al ţării, deficite determinate, la rândul lor, în principal, de trecerea capitalului naţional în proprietatea străinilor . Pe termen scurt, leul este depreciat, sau apreciat, ca urmare a intervenţiilor BNR pe piaţa valutară, prin care aceasta cumpără şi vinde lei, sau valute, prin care influenţează cursul de schimb, cu dublu scop: a) financiar, să umfle conturile speculanţilor de pe piaţa valutară şi b) politic, să influenţeze accesul la putere al uneia sau alteia dintre taberele politice, care se rotesc la conducerea statului român, din 1989 încoace. Invit pe cititori să urmărească graficele 18.1 şi 18.2, postate la secţiunea Documente, rubrica Grafice, pe siteul http://www.variantacojocaru.ro. Se observă, cu uşurinţă, evoluţia în zigzag a cursului, care favorizează speculaţiile pe piaţa valutară, şi, foarte important, deprecierea leului în anii electorali. Cu această precizare, devine limpede pe cine susţine BNR în actuala luptă pentru putere, în România. “

Stefan spunea...

(II)

Mugur Isarescu : “3. Nu inrautatiti si mai tare situatia monedei nationale! Urmeaza o perioada complicata pentru leu. Pietele sunt nervoase, iar din aprilie au devenit si pesimiste in privinta evolutiei leului .”

Constantin Cojocaru : “ Situaţia monedei naţionale se va înrăutăţi, cu sigurantă, în lunile următoare, dar nu din cauza scandalului politic. Scandalul politic este el însuşi făcut pentru a distrage atenţia electoratului de la dezastrul economic, social şi politic, în care a fost adusă ţara de politicieni. Leul va continua să se deprecieze, pe de o parte, din cauza înrăutăţirii balanţei comerciale, din cauza secetei, ale cărei efecte ar fi fost diminuate, dacă statul român, din conducerea căruia face parte, de 23 de ani şi domnul Guvernator, nu ar fi distrus capitalul cooperativelor agricole, inclusiv sistemele de irigaţii construite până în 1989. Pe de altă parte, deoarece BNR va continua şi în următoarele luni, să-şi realizaze cele două scopuri menţionate, cel financiar şi cel politic. “

Mugur Isarescu : “4. Atrageti bani europeni ! …”Prioritatea” atragerii de bani europeni nu s-a simtit deloc. Noi nu avem capacitatea de economisire interna si avem nevoie de aceste fonduri .”

Constantin Cojocaru : “Degeaba dăm îndemnuri să atragem fonduri de la UE. Degeaba am creat şi un Minister al Afacerilor Europene. Degeaba schimbăm paturile. Fondurile UE se acordă condiţionat. Obţii 50% de la UE dacă ai şi tu 50%. Românii nu au cei 50%. Nu au pentru că statul român, din care face parte şi domnul Guvernator, de 23 de ani, i-a deposedat de capitalul pe care îl acumulaseră până în 1989 şi de profiturile create de acest capital de atunci încoace. Românii vor avea cei 50% numai atunci când vor fi despăgubiţi pentru capitalul de care au fost deposedaţi, numai atunci când se va aplica Legea Cojocaru. Atunci, vom căpăta şi „capacitatea de economisire internă. “

Dr. Constantin Cojocaru
7.08.2012

P.S. “Dați-mi controlul asupra banilor unei națiuni și nu îmi pasă cine face legile” - (Mayer Amschel Rotschild)

Riddick spunea...

Aparent, suntem "doomed" ( = fără scăpare).

Cred că ne-ar putea salva o ridicare în masă, chiar cu violenţă, cu Tribunalul Poporului şi câteva mii de condamnări la moarte (sau pe termene lungi) pentru trădare. Cu bandiţii ăştia pierzi vremea dacă "mergi pe lege" (legea, aşa cum e acum, tot a lor este).

Anonim spunea...

Sigur ca DA ! Dar DUPA ....
http://www.dantanasa.ro/exclusiv-secuii-indemnati-sa-se-inroleze-in-armata-nationala-secuiasca-pentru-eliberarea-pamantului-secuiesc/

Riddick spunea...

Aia cred că e o provocare planificată să coincidă cu vizita lui Victor Orban care a participat la înmormântarea tatălui lui Tokes. Ieri, la Cluj. Deci indirect atac la Orban. Din tabăra ungurească, pentru a nu există suspiciuni de făcătură. Orban pierde imagine în România prin asocierea cu Tokes, riscă asta ca să disloce UDMR, cu care nu se are foarte bine.

Anonim spunea...

In 1989 scinteia au ''furnizat-o'' ungurii si ''treaba'' au desavirsit-o romanii !
Exact asa va fi si acum !
Doar obiectivul difera, fiind cu mult mai grav, insa ''restanta'' de acum 26 de ani trebuie bifata !
Sa vedem daca in schimbul viitorului i se va oferi vreo ''compensatie'' Romaniei, vreun Banat Sarbesc , ceva !
Sau, poate, Rep. Moldova, mai stii !

Riddick spunea...

"Time will tell."


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: