Tehnocraţi ! Când vă căraţi ?

20 august 2015

"Analiza Severin"



Scrisoarea de întâmpinare a lui Adrian Severin ("nepotul lui Brucan") către noul ambasador al SUA, Hans Klemm. Multe chestii foarte importante, pe care unii se codesc să le afirme. Dar să nu uităm că Severin a făcut parte (mai face ? ca "extern") din Intergrupul Eurofederalist al "parlamentului european", format din europarlamentari (atunci era afiliat la grupul eurosocialist, PES/S&D), şi că a făcut în trecut afirmaţii grave împotriva statului naţional şi a naţiunilor. Când trepăduşii eurosocialişti (globalişti) sau cei rejectaţi formal din rândurile lor umblă-n gură cu "interesul naţional" şi cu "ţărişoara", te întrebi dacă nu cumva e o tactică de a le devaloriza, de a le delegitima, ori de a prelua fraudulos o "nişă" politică încă neadjudecată în România. Şi totuşi, atenţie la afirmaţiile (mai noi) ale lui Severin ! Sistemul le-a receptat şi contraatacă.
Severin, 2001: "După ce Europa unită dotată cu o suprastructură politică reprezentativă va lua ființă, România îsi va păstra libertatea de decizie esențială în cadrul sistemului subsidiarității globale care va realiza echilibrul între vechile identități naționale și noua identitate europeană. Momentul de ruptură se va anunța singur: politicienii și elita românească în general vor ști când am depășit cu totul faza în care identitatea politică naționalã nu mai este în nici un fel pusă în cauză si cînd putem deci să investim această identitate în cadrul unui stat federal european".
Severin, 2008: "Dacă acest proces continuă, Europa va plonja înapoi în feudalism. Formaţiunile statale liliputane care rezultă din dezagregarea complexelor naţionale civice, nefiind apte a juca un rol semnificativ în reglarea echilibrului de forţe care circumscrie dinamica ordinii mondiale, vor fi obligate să renunţe la democraţia internă, unica soluţie pentru garantarea securităţii individuale fiind încredinţarea destinului personal în mâna potentaţilor locali. Statele europene se pot salva doar în cadrul unei federaţii de naţiuni civice, sub forma cărămizilor alcătuind edificiul unei democraţii transnaţionale, al unei naţiuni cosmopolite europene. Geografia fizică, cea culturală şi cea politică se vor reconcilia astfel reconciliind securitatea individuală şi colectivă, naţională (culturală) şi geostrategică (internaţională). "Demosul" nu înseamnă popor în sens etnic, ci o comunitate de persoane unite în promovarea unui proiect comun rezultat din dezbaterea publică organizată într-un spaţiu comun. Negarea dreptului la existenţă a "demosului" european echivalează astăzi cu sinuciderea statelor-naţiune. Între europenizare şi feudalizare, naţiunile europene au o singură ieşire: Statele Unite ale Europei''.
Severin, 2010: "Nu mă ascund şi voi repeta mereu această formulă, a Statelor Unite ale Europei, pentru că este singura şansă pe care o avem. Obiectiv vorbind, printre susţinătorii acesteia trebuie să se numere şi România. În general, ţările noi membre, care aparţin Europei Centrale şi de Est, sunt primele interesate în Europa federală".
Bine ați venit domnule ambasador – scrisoare deschisă adresată noului ambasador al SUA în România, dl Hans Klemm – (partea I)

August 11, 2015

Stimate domnule ambasador,

În calitate de cetățean român și de inițiator al parteneriatului strategic dintre SUA și România, vă urez bun venit în țara mea. Sunt convins că mulți dintre compatrioții mei se alătură acestei urări.

1. Sunteți cu atât mai binevenit cu cât ați fost multașteptat. Vă așteptăm nu numai de cei câțiva ani de când țara dvs – pentru motive care nu pot constitui o scuză – a decis să reducă la nivel de însărcinat cu afaceri reprezentarea ei diplomatică într-un stat care oficial îi este (încă) partener strategic (în plan bilateral) și aliat (în NATO). Vă așteptăm încă de când predecesorii dvs. au ales să abandoneze rolul de ambasador spre a și-l asuma pe cel de “vice-rege”.

Sunteți binevenit și pentru că, fiind diplomat de carieră, se speră că veți reprezenta cu profesionalism interesele americane iar nu interesele de afaceri ale vreunui lup moralist din jungla politică a țării dvs, obligat să recompenseze prin acreditări ambasadoriale donațiile primite în campania electorală. Românii s-au săturat de ambasadorii “politici” parașutați aici, care, fără să le cunoască și respecte istoria, cultura și tradițiile, în timp ce le țin predici și le dau instrucțiuni – cu încălcarea patentă a normelor diplomatice – asupra felului în care trebuie să combată corupția și să separe afacerile de politică, își amortizează fără rușine, din sudoarea românească, “investițiile” făcute prin finanțarea clanurilor politice de acasă.

Pe timpul Imperiului roman, provincia Dacia, aflată aproximativ pe teritoriul actual al României, era provincie imperială; adică o provincie atât de importantă din punct de vedere strategic încât, în contrast cu provinciile senatoriale, de coordonarea administrării ei se ocupa însuși împăratul. Sperăm că “Imperiul (democratic) american”, odată cu venirea dvs, ne va onora măcar prin ridicarea României la rangul de “provincie prezidențială” după ce în ultimul deceniu a fost tratată ca un fel de sucursală a firmei “Biden, Nuland & Co.”, avându-l pe domnul Mark Gitenstein ca administrator. De aceea salutăm în dvs. pe reprezentantul administrației Obama, ajuns aici pe magistrala diplomației americane iar nu săltat din consiliul de administrație al vreunei transnaționale de pe Wall Street, cu gândul de a se întoarce mai bogat în același consiliu sau într-altul similar, ținând în manșetă ceva active românești.

2. Descindeți la București, domnule ambasador, într-un moment foarte dificil pentru interesele americane în România. Este momentul în care se poate conchide fără dubiu că toate țintele politice declarate ale SUA în România au fost ratate și principalele demersuri politice americane de aici au eșuat.

Pe linia tradițională a celei mai bune politici externe americane, SUA au dorit ca și în cazul României să pună în echilibru legitimitatea cu puterea, valorile cu strategia, morala cu pragmatismul. Astfel, țara dvs. și-a fixat ca ținte consolidarea democrației, statului de drept și a bunei guvernări în România, după model american, în așa fel încât aceasta să constituie un stâlp de rezistență durabil al arhitecturii de securitate în Europa de est și de sud-est, la Marea Neagră și la gurile Dunării; arhitectură concepută, proiectată și realizată de puterile euro-atlantice după încetarea Războiului Rece, dispariția URSS și prăbușirea sistemului mondial bipolar. Ce s-a ales din această intenție politică?

În urmărirea țintelor amintite diplomația americană a făcut cel puțin două greșeli. În primul rând, a uitat că “democrația, statul de drept și drepturile omului” constituie o treime unică și nedespărțită. De aceea a crezut că cele trei se pot dezvolta separat și în ritmuri diferite, fără a se sprijini una pe alta și fără a se pondera una pe alta. În al doilea rând, a socotit în mod eronat că toți cei care se opun celor vinovați de derapaje democratice, corupție și violarea drepturilor omului, sunt automat democrați, cinstiți și dedicați libertăților fundamentale. În consecință, a trecut de la susținerea generală a valorilor la susținerea unor cercuri politice românești, în realitate corupte și cu instincte autoritare, pentru simplul motiv că retorica acestora denunța corupția și autoritarismul politicienilor din tabăra adversă.

Astfel, pe de o parte, SUA au acordat prioritate absolută luptei împotriva corupției, încurajând sau măcar acceptând decuplarea statului de drept de dinamica sistemului democratic. Atacurile Ambasadei SUA la adresa Parlamentului României – formulate public cu încălcarea grosolană a Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice dintre state – au contribuit masiv la decredibilizarea parlamentarismului și pluripartidismului în ochii românilor și prin aceasta la decredibilizarea democrației în ansamblul ei. Pe de altă parte, SUA au intervenit, poate fără să o dorească și cu siguranță fără să își dea seama de urmări, în lupta politică internă din România, fiind împinse în cele din urmă să facă, împotriva propriilor valori, a propriei filosofii de politică externă și a propriilor interese, aplicarea zicalei “our bastards are better than their bastards” (“ticăloșii noștri sunt mai buni decât ticăloșii lor”); „ticăloșii noștri” fiind, în speță, „yesmenii” Washingtonului care au trădat și România, neapărându-i interesele, și SUA, încurajându-i nebuniile.

În primul caz, efectul pervers a fost acela că puterea judecătorească a fost delegitimată (o justiție în afara controlului democratic este nelegitmă), autoritatea judiciară s-a transformat în regim politic autoritar-justițiarist (coruptibil și corupt ca orice putere fără limite) iar „statul de drept” a devenit „stat polițienesc” (condus de acea parte a serviciilor secrete care a acceptat să redevină poliție politică). În cazul din urmă, implicarea partizană în competiția internă românească a decredibilizat în ochii românilor politica externă americană față de România și totodată a fragmentat acțiunea americană referitoare la România în funcție de percepția diferitelor instituții americane asupra diferiților actori politici români și de jocul aleatoriu al relațiilor lor cu aceștia. Așa se explică de ce strategia românească a SUA a devenit incoerentă iar demersurile politice concrete ale SUA în România au devenit ineficiente, când nu au fost pur și simplu contraproductive.

3. Odată cu izbucnirea conflictului geo-strategic dintre Rusia și Occidentul euro-atlantic, conflict care pune în discuție arhitectura de securitate la frontiera spațiului euro-atlantic cu cel ruso-asiatic, erorile amintite mai sus au căpătat dimensiuni dramatice.

Domnul Joseph Biden a venit în România să ne explice cum corupția trebuie combătută cu orice preț – se subînțelegea, inclusiv cu prețul sacrificării democrației și libertăților individuale – întrucât ea joacă în favoarea geo-politicii rusești. Aceasta în timp ce membri ai familiei domnului Biden făceau afaceri nu tocmai impecabile cu oligarhii corupți din Ucraina. Un discurs similar l-a ținut doamna Victoria Nuland. Găsim aici cea mai clară expresie a coruperii echilibrului dintre putere și legitimitate, dintre strategie și valori.

Debilitarea democrației în favoarea unui regim autoritar-justițiarist nu a omorât corupția ci libertatea. Nu există autoritarism favorabil libertății; în schimb toate regimurile autoritare au sfârșit prin a fi corupte. Arbitrariul și abuzul, caracteristice unui asemenea regim, au făcut cinstea nerentabilă și au “scumpit” corupția.

Câtă vreme justiția politizată nu a mai distins între cinstiți și corupți, ci numai între politicienii puterii și cei ai opoziției, între suveraniști și internaționaliști, între pro-occidentali și pro-ruși, între europeniști și atlanticiști, respectul legii a rămas fără motivare. Totodată, creșterea riscului celor corupți de a fi condamnați pentru infracțiuni pe care nu le comiseseră, chiar dacă scăpaseră de pedeapsă pentru infracțiunile comise, a făcut ca amploarea și viteza transferului ilegal de bani publici în buzunare private să crească. Așa se face că, în ultimii ani, în ciuda unei impresionante coreografii justițiare și a unei telejustiții agresive, corupția a crescut.

Aceasta a afectat și buna guvernare. Stricarea echilibrului puterilor și a sistemului de “checks and balancies” în favoarea (pseudo)justiției transformată în “dictatură a procurorilor”, nu i-a speriat și nu i-a gonit pe politicienii corupți ci pe cei competenți.

Astfel, politica americană în România a realizat contraperformanța maximă de a rata și ținta bunei guvernări, odată cu ratarea celei privind eradicarea corupției și a celei referitoare la democratizare. Dacă în anii din urmă administrația americană nu a mai putut identifica lideri politici români care să îi inspire încredere și să garanteze că parteneriatul strategic româno-american rămâne funcțional, este nu atât pentru că politicienii români corupți s-au înmulțit ci pentru că politicienii români competenți au dispărut – goniți de frică, de silă, de justiția politizată sau de mafiile locale dar și transnaționale tot mai active.

Sosiți la București, așadar, domnule ambasador, într-un moment în care evoluția crizelor regionale face din România o entitate geografică având importanță strategică sporită pentru SUA, în timp ce evoluțiile politice interne, direcționate pe căi greșite inclusiv de diplomația americană, au făcut din România o entitate politică fără utilitate strategică; respectiv fără capacitatea de a-și mai asuma cu succes misiuni strategice.

Va urma

http://adrianseverin.com/bine-ati-venit-domnule-ambasador-scrisoare-deschisa-adresata-noului-ambasador-al-sua-in-romania-dl-hans-klemm-partea-i/


Bine ați venit domnule ambasador – scrisoare deschisă adresată noului ambasador al SUA în România, dl Hans Klemm – (partea a II-a)

August 12, 2015

4. Mandatul dvs., domnule ambasador, într-unul dintre statele europene cu cele mai pro-occidentale și mai americanofile tradiții, începe în admosfera sumbră a virajului tot mai accentuat al românilor către euroscepticism, antioccidentalism și americanofobie.

Dacă față de eșecul politicii americane în România pe terenul valorilor și față de realitatea descurajantă a unei prezențe americane extrem de modeste în economia românească, vă gândiți că ne mai rămâne la dispoziție totuși perspectiva promițătoare a cooperării pe terenul securității, respectiv al alianței militare, vă atrag atenția că vă înșelați. Bazele militare americane de pe teritoriul României sau scutul antirachetă în curs de instalare la Deveselu, nu valorează doi bani câtă vreme SUA pierd mințile și sufletele românilor. Ceea ce este tocmai pe punctul de a se desăvârși.

Zadarnică este desemnarea formală a României ca avanpost american pe frontul luptei cu „neo-imperialismul” rus, cu „neo-otomanismul” turc, cu „fundamentalismul islamic” sau cu „expansionismul” euro-asiatic, dacă mamele românce nu vor înțelege de ce viața copiilor lor trebuie pusă în pericol spre a promova agenda geopolitică a unei Americi care umilește și devitalizează națiunea română. Pentru toți cei care credem în valoarea și chiar în caracterul indispensabil al parteneriatului strategic româno-american, este cutremurător să vedem cum românii, care au așteptat totdeauna cu un entuziasm aproape naiv “venirea americanilor” pe meleagurile lor, ajung să fie tot mai convinși că apropierea de Rusia este acum soluția optimă pentru supraviețuirea lor ca națiune liberă, adică pentru evitarea statutului de protectorat (american).

4.1. În vara anului 2012, un număr de 7,4 milioane de români, reprezentând aprox. 85% din electoratul prezent la urne (acesta, la rându-i, ridicându-se la aprox 50% din totalul cetățenilor cu drept de vot), s-a pronunțat prin referendum pentru demiterea Președintelui României. În acest context a sosit la București asistentul Secretarului de Stat al SUA, domnul Philip H. Gordon, care a afirmat public sprijinul american pentru cel pe care majoritatea zdrobitoare a românilor îl voia demis. Această voință – nu are nici o importanță dacă justificată sau nu – îl lipsea pe șeful statului român de legitimitate democratică. Prin vocea trimisului său America arăta că pentru ea asta nu contează. În final, voința Americii a prevalat împotriva voinței poporului român. Lucru făcut posibil prin intervenția abuzivă și suspectele speculații neconstituționale ale Curții Constituționale a României. Abuzuri și forțări de situație încurajate din afara țării (inclusiv din SUA) și înghițite de un Parlament și un Guvern puse sub evidentă presiune externă.

Se poate susține că acceptând și chiar împingând la această ruptură între putere și legitimitate, SUA au dorit să salveze stabilitatea lăuntrică a partenerului strategic român, în condițiile în care oferta forțelor opuse Președintelui (practic) demis nu era convingătoare sau cel puțin nu era clară. Un proverb american spune, însă, că “proba plăcintei este mâncatul plăcintei”. Or, presupusele bune intenții americane nu au făcut decât să paveze drumul spre iadul instabilității politice interne și al dezbinării naționale care și astăzi afectează cumplit România. În condițiile păstrării la putere a unui șef de stat nelegitim și al adâncirii dezechilibrului dintre instituțiile statului în favoarea celor de forță (în special justiția și serviciile secrete), impusă de nevoia consacrării unei asemenea formule nedemocrate, nimeni nu a reușit să mănânce “plăcinta” promisă a stabilității politice. În schimb mâncăm cu toții și astăzi fructele otrăvite ale autoritar-justițiarismului. Mulțumim America!

4.2. Recent, o instituție academică din România a găsit cu cale să îl omagieze pe fostul adjunct al ambasadorului american la București și pentru o vreme șef de misiune interimar, domnul Duane Butcher (un adevărat „măcelar”/butcher/ al democrației românești și al parteneriatului româno-american), pentru opera științifică pe care urmează să o realizeze (sic!), cu titlul de Doctor Honoris Causa. Laudatio a fost rostit de către domnul George Maior, până de curând director al SRI (serviciul român de contrainformații). La ceremonie a șocat prezența masivă în sală a reprezentanților SRI și DNA, în frunte cu șefa procurorilor anticorupție, dna Laura-Codruța Kovesi – cea pe care cu prilejul audierii dvs în Senatul SUA, domnule ambasador, un distins senator acuzat de fapte de corupție v-a recomandat în mod expres să o sprijiniți. (Este desigur emoționat să vedem cu presupușii corupți din SUA îi susțin pe presupușii luptători împotriva corupției din România!!!)

Pentru un ochi avizat dar nu numai, aceasta spune multe. Faptul atestă relația privilegiată dintre reprezentanții administrației SUA în România și instituțiile amintite care nu sunt de loc cele mai reprezentatitve pentru un stat democratic. Aș spune, dimpotrivă.

Acest schematism relațional reflectă schematismul păgubos al unei gândiri strategice deficitare. O gândire care, în încercarea de a concilia expeditiv idealismul și realismul american printr-o abordare reducționistă, insensibilă față de contextul cultural și geopolitic românesc dat, le compromite pe amândouă.

4.3. Mulți români au putut urmări la televizor anul acesta scene transmise de la recepția oferită de Ambasada americană la București cu prilejul Zilei Naționale a SUA. Un distins intelectual român mi-a împărtășit cu acest prilej tristețea profundă produsă lui de constatarea că masa invitaților era evident dominată de reprezentanții procuraturii și justiției, alături de cei ai unor ong-uri justițiar-populiste și de câțiva politicieni de reputație îndoielnică care, asemenea senatorului american înainte pomenit, “sprijină” justiția politizată tocmai spre a nu-i fi clienți.

Dintre aceștia în centrul atenției respectuoase a gazdelor se aflau șefii ÎCCJ și DNA ale căror abuzuri fuseseră cu puțin înainte devoalate de câțiva judecători probi, imediat supuși persecuției structurilor oligarhice ale sistemului judiciar. Abuzurile în discuție se referă la violarea drepturilor fundamentale – procesuale și nu numai – ale unui cetățean de rând, pensionara Mariana Rarinca – implicată fără vină într-un proces penal și ținută în arest preventiv timp de mai multe luni, fără motiv și dincolo de limitele legale. Pornind de aici, mass-media dar mai ales organizațiile profesionale ale magistraților, făcându-se ecoul indignării publice, au cerut – din păcate zadarnic – demisia sau demiterea făptașilor. Afișarea aproape ostentativă a reprezentanților diplomatici americani în compania unor astfel de persoane constituie un afront adus românilor de rând și un abandon declarat al luptei tradiționale duse de SUA pentru apărarea drepturilor omului.

Altădată – inclusiv în timpul regimului comunist – ambasada SUA era deschisă pentru toți marii intelectuali români – și mai ales pentru cei având curajul de a exprima opinii critice la adresa puterii oficiale, pentru oamenii politici de toate orientările, pentru activiștii societății civile din toate domeniile. Se pare că opțiunea diplomaților americani acreditați la București de a face dintr-o justiție selectivă instrumentul selectării oamenilor politici români susceptibili a accepta necritic exigențele geopolitice americane, a condus spre izolarea ambasadei SUA de mari segmente ale societății românești. Aceasta explică viziunea deformată a diplomației americane actuale asupra realității românești.

Vă revine dvs, domnule ambasador Klemm, datoria de a redeschide larg porțile ambasadei pentru toți românii, de a restabili contactele SUA cu întreg universul românesc – cu bunele și cu relele lui, de a reda caracter integral percepției americane asupra României debarsându-o de prejudecăți și de lipsa de înțelegere a spiritului acestui popor care admiră sincer valorile americane dar nu poate accepta nici ca ele să îi fie impuse nici ca prețul prieteniei americane să fie renunțarea la demnitatea națională, pierderea respectului de sine. În acest demers puteți apela cu folos la excelentul Raport asupra stării deplorabile a diplomației americane de azi, redactat de o echipă de eminenți diplomați americani sub coordonarea distinsului ambasador Thomas R. Pickering și dat publicității cu doar câteva luni în urmă.

4.4. Fără îndoială că domeniul justiției este și el unul în care cooperarea americano-română este binevenită. Cooperarea este una dar tutelarea este alta. Or, din păcate despre tutelă este vorba; precum și despre folosirea unei justiției abuzive și selective în scopuri (geo)politice.

În chiar sediul DNA – o instituție care și-a pus la punct un sistem cvasineconstituțional pentru colectarea de informații cu valoare strategică – funcționează un birou al FBI. (Unii spun – se pare, fără temei – că ar fi o reprezentanță a doamnei Victoria Nuland.) O totală lipsă de transparență caracterizează relația dintre acest birou și DNA.

Dacă totul s-ar limita la combaterea infracționalității transfrontaliere, părțile lucrând împreună pentru a schimba informații referitoare la fapte ilegale comise în România cu impact negativ în SUA și invers, totul ar fi în regulă. Se pare însă că reprezentanții FBI ghidează și activități ale DNA menite a-i “sancționa” pe oamenii politici, oamenii de afaceri sau oamenii de cultură români care nu adoptă convingător agenda geo-politică a SUA ori, prin preocupările lor, îi stânjenesc promovarea.

Există nenumărate informații cu un grad înalt de credibilitate potrivit cărora urmărirea penală a persoanelor aparțind elitelor românești de tot felul (cu precădere a celor politice) pentru fapte comise exclusiv în România, cu impact patrimonial eminamente național și care nu încalcă legislația americană dar eventual deranjează geopolitca americană, are loc sub supravegherea și îndrumarea reprezentantului SUA. Dacă o atare informație nu este convingător infirmată, percepția românilor asupra ingerințelor americane în actul de justiție românesc – cu efectele cunoscute constând în distrugerea capitalului național, în compromiterea elitelor naționale și blocarea administrației de stat – va săpa adânc și durabil la fundamentul parteneriatului strategic româno-american.

Ar fi de asemenea urgent, stimate domnule ambasador, ca reprezentantul FBI să părăsească sediul DNA și să se mute în frumoasa clădire a ambasadei SUA, acolo unde îi este de fapt locul.

4.5. Circulă tot mai intens informația că un număr semnificativ de procurori DNA au primit cetățenia americană. Până acum această informație nu a fost nici verificată nici infirmată. Tăcerea care o înconjoară sugerează confirmarea ei. Dacă este așa înseamnă că urmărirea penală a unor cetățeni români se realizează de către cetățeni americani. Faptul ar echivala cu o cedare de suveranitate inadmisibilă atât din punct de vedere constituțional cât și din punct de vedere principial. Situația devine cu deosebire gravă atunci când cercetarea penală se referă la liderii politici români.

Este în interesul SUA să clarifice urgent acest aspect. În eventualitatea în care magistrați români au cetățenie americană este imperios ca ei să părăsească imediat magistratura.

Va urma

http://adrianseverin.com/bine-ati-venit-domnule-ambasador-scrisoare-deschisa-adresata-noului-ambasador-al-sua-in-romania-dl-hans-klemm-partea-a-ii-a/


Bine ați venit domnule ambasador – scrisoare deschisă adresată noului ambasador al SUA în România, dl Hans Klemm – (partea a III-a)


August 13, 2015

4.6. Dacă SUA sunt preocupate de cercetarea penală și condamnarea românilor care prin faptele lor afectează (direct dar și indirect) interesele americane – lucrul a fost afirmat explicit de numeroși reprezentanți ai administrației americane și ai Congresului – atunci când vine vorba despre ilegalități comise de cetățeni americani în România și/sau în dauna cetățenilor români, abordarea este diametral opusă.

Pe data de 4 decembrie 2004, o mașină condusă de un cetățean american aflat în post la București – plutește încă misterul cu privire la identitatea lui exactă – a intrat violent într-un taxi care circula regulamentar și astfel a provocat moartea unui cetățean român. Întâmplarea face ca acel român să fie un artist foarte popular, pe numele său Teo Peter. În loc să fie cercetat și judecat de autoritățile române, presupusul criminal a fost imediat scos din România pentru a fi judecat și … achitat de instanțele americane în condiții scandaloase. Justiția americană a înlăturat fără ezitare acuzația pentru omor din culpă învârtind astfel cuțitul americano-scepticismului în rana conștiinței publice românești.

Comentariile sunt de prisos. Mă limitez la a vă informa, domnule ambasador, că jurisdicția consulară (dreptul supușilor străini de a fi judecați pentru fărădelegile săvârșite pe teritoriul Principatelor române, de către împuterniciții diplomatici ai țărilor lor de origine) a fost abolită în țara mea încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, chiar înainte ca România să își fi cucerit independența, prin actul Principelui Alexandru Ioan Cuza. Românii nu pot privi decât cu ochi răi reinstaurarea acestui regim caracteristic pentru statele cu suveranitate limitată, în secolul al XXI-lea, prin grația campionilor democrației globale și ai universalismului drepturilor omului care sunt SUA – partenerul lor strategic.

4.7. Asemenea ofense, cu atât mai regretabile cu cât sunt inutile, au fost nimic însă în comparație cu practica predecesorului dvs, ambasadorul Mark Gitenstein, și a colaboratorilor săi de a convoca la sediul lor demnitari români – miniștri, parlamentari, capii autorității judiciare, șefi de instituții administrative sau de partid etc. – spre a-i certa pentru “greșelile” comise în exercițiul funcțiilor lor, și a-i instrui în legătură cu ceea ce să facă și cu modul în care să se comporte în viitor. Atât mustrările cât și instrucțiunile erau comunicate și opiniei publice prin intermediul presei. Transparența obligă.

Aceste demersuri, constituind încălcări flagrante ale dreptului internațional și ale bunelor practici în relațiile internaționale, vizau teme cât se poate de variate. Parlamentului i se spunea ce legi să adopte și ce legi să nu adopte sau cum să își exercite competențele în raport cu procurorii – altminteri simpli agenți ai executivului, teoretic supus controlului parlamentar iar nu invers. Guvernului i se spunea ce politici să promoveze și ce politici să nu promoveze, pe cine să numească în fruntea instituțiilor statului și pe cine să nu numească, cum să se raporteze la Președinție și la alte structuri ale puterii sau administrației de stat. Până și opiniei publice i se comunica cine sunt “românii buni”, în care trebuie să se aibă încredere întrucât și America are, și cine sunt “românii răi”, pentru care nu trebuie votat întrucât nu sunt pe placul Americii.

4.8. Cea mai recentă încercare de acest fel îi aparține însărcinatului cu afaceri al SUA, dl Dean Thompson, care în primăvara anului curent i-a convocat la reședința sa, cu un preaviz de 24 ore, pe Președinții celor două Camere ale Parlamentului României – demnitarii cu numărul doi și trei în ordinea de precădere a ierarhiei statului român – pentru ca în prezența unor politicieni români din opoziție, presupus agreați de administrația americană și la rândul lor invitați (evident fără consultarea părții române și fără vreo logică protocolară sau regulă diplomatică), să le ceară abandonarea unor acte normative cu impact exclusiv intern, aflate pe agenda legislativului, sau modificarea unor decizii ale acestuia vizând ridicarea imunității parlamentare. Nici unul dintre aceste subiecte nu privea relațiile bilaterale dintre SUA și România.

Spre cinstea sa și spre satisfacția opiniei publice, Președintele Senatului a declinat o asemenea convocare, refuzând atât locul, cât și formatul și agenda discuției. Bănuindu-se că în spatele acestei neuzuale și neașteptate nesupuneri se găsește sprijinul ocult al unor “americani răi” de la Washington, “românii buni” de la București au fost încurajați să se plângă Departamentului de Stat pentru obstrucționarea efortului “americanilor buni” areditați la ambasada SUA, de a combate rătăcirile “românilor răi” aleși în Parlamentul României. Ceea ce s-a și întâmplat. Din câte se pare plângerile respective au utilizat și date din comunicările confidențiale între ambasada SUA în România și centrala de la Washington. (!)

Găsim aici un exemplu edificator asupra felului în care implicarea diplomaților americani în luptele politice intestine din România transferă dezbinarea românească în serviciul extern american, divizându-l și destructurând politica americană față de România.

4.9. În același spirit s-a ajuns la situația aberantă ca primarul unui mare municipiu românesc să se adreseze (este adevărat, informal) Departamentului de Stat pentru a cere aprobarea de a participa la recepția oferită de Ambasada Federației Ruse la București cu ocazia celei de a 70-cea aniversări a Zilei Victoriei în cel de al Doilea Război Mondial. Acesta nu este decât un exemplu din multele analoge.

Veți spune, stimate domnule ambasador, că niciodată SUA nu au pretins așa ceva. Eu unul cred același lucru. Problema este că în cugetul multor români, inclusiv dintre aceia aparținând clasei politice, s-a înrădăcinat ideea că asemenea gesturi sunt necesare sau măcar bine văzute. Din nefericire, chiar dacă diplomații americani nu le-au impus, ei s-au comportat ca și când ele le-ar face plăcere sau nu au făcut nimic pentru a înlătura o atare percepție. Vă revine dvs. misiunea de a o corecta.

4.10. Cu ocazia audierii dvs în Senatul SUA, senatorul Ron Johnson v-a cerut să o sprijiniți pe șefa DNA, pe care a caracterizat-o ca pe “o femeie curajoasă”. Din păcate, această recomandare, pe care sper și vă îndemn să o ignorați, reflectă o concepție destul de răspândită în SUA, asupra felului în care poate fi și trebuie tratată relația cu România. Ea este profund greșită și total contraproductivă.

În primul rând, trebuie să știți că nimic nu o amenință pe dna Kovesi, așa încât nu are nevoie să dovedească vreun curaj deosebit pentru a-și face datoria. Asta dacă nu cumva libertatea de opinie și libertatea de expresie, respectiv criticile formulate în exercițiul lor, ar fi o amenințare la adresa șefilor procuraturii. Ceea ce – nu-i așa? – nu poate fi conceput de un exponent al democrației americane.

Este adevărat că unui magistrat român de azi (judecător sau procuror) îi trebuie mai puțin curaj pentru a abuza de funcția sa decât pentru a se comporta în respectul legii. Abia această situație trebuie corectată dar problema nu vă privește pe dvs. și nu intră în competențele dvs. Ea ține de bolile democrației românești. De rezolvarea ei responsabili sunt românii. Dvs trebuie să apărați instituțiile americane și să vegheați la promovarea intereselor lor în cadrul și prin intermediul dialogului și cooperării bilaterale româno-americane. Ceea ce nu ar trebui să fie foarte dificil atâta timp cât interesele strategice americane și cele române rămân congruente iar opinia publică din cele două țări susține parteneriatul nostru strategic.

Dincolo de aceasta însă și tocmai pentru salvgardarea amintitului parteneriat se impune înțelegerea faptului că singurii îndreptățiți să decidă asupra persoanelor care trebuie așezate în fruntea instituțiilor românești sunt românii. Ce șanse ați da unui cetățean american pe care un senator român l-ar propune pentru ocuparea funcției de Procuror General al SUA sau de director al Serviciului Secret? Cum obișnuia să spună un prieten și fost colaborator al meu în AP-OSCE, diplomat cu state vechi în Congresul SUA unde ani buni fusese șeful de cabinet al Președintelui Comisiei de Politică externă din Camera Reprezentanților, Dante Fascell, “aceasta ar fi sărutarea morții” pentru sărmanul american. Nimeni nu ar putea înțelege cu ce, când și cât a greșit acesta față de America încât îl promovează străinii.

De ce în cazul României să fie altfel? Când în aprilie 1997, la Washington, am pus bazele parteneriatului strategic dintre SUA și România în discuțiile purtate cu Secretarul de Stat Madeleine Albright și cu eminentul său adjunct Strobe Talbott, când apoi în vara aceluiași an Președintele Bill Clinton a lansat oficial partneriatul respectiv la București, împreună cu Președintele Emil Constantinescu, și când ceva mai târziu, în toamnă, tot la București, am definit primele elemente concrete ale parteneriatului pe baza non-paperului prezentat de asistentul Secretarului de Stat Marc Grossman, am convenit cu toții asupra principiului că ceea ce este bun pentru SUA va fi bun și pentru România. Corolarul acestui principiu este că ceea ce este rău pentru SUA este rău și pentru România, că ceea ce este inacceptabil pentru SUA este inacceptabil și pentru România.

Orice îndepărtare de la acest cadru și de la aceste principii aruncă în aer parteneriatul româno-american împingând România de la statutul de partener la acela de vasal al SUA. Chiar dacă lideri politici români, trecători și trădători, ar accepta o asemenea transformare, ea nu este durabilă fiind injustă și împotriva naturii. Un atare aranjament nu poate fi funcțional. Vă îndemn să nu cădeți pradă tentației de a crede în viabilitatea lui căci dacă veți încerca să acționați într-o asemenea logică, în cele din urmă veți afla cât de coroziv este poporul român cu cei care încearcă să îl domine și veți ajunge, după cum sună versurile unui mare poet român, Mihai Eminescu, ca în țara asta “dușmăniți să fiți de toate, fără a prinde chiar de veste”.

Va urma

http://adrianseverin.com/bine-ati-venit-domnule-ambasador-scrisoare-deschisa-adresata-noului-ambasador-al-sua-in-romania-dl-hans-klemm-partea-a-iii-a/


Bine ați venit domnule ambasador – scrisoare deschisă adresată noului ambasador al SUA în România, dl Hans Klemm – (partea a IV-a)


August 14, 2015

5. Vă mai începeți misiunea în România, domnule ambasador, în vremi de mare tulburare geostrategică pentru Europa de Est și Sud-Est, pentru regiunea Mării Negre și a Caucazului de Sud, pentru Orientul Apropiat și cel Mijlociu. Această situație de criză mărește importanța parteneriatului strategic româno-american. Pentru a-i face față în condiții optime SUA nu au nevoie de niște simpli vasali nevolnici ci de parteneri eficienți gata să își asume responsabilități în serviciul unei cauze în care cred. De aceea nu trebuie să luăm în deșert numele acestui parteneriat și să îl tratăm cu superficialitate.

5.1. În chiar aceste zile Rusia își reafirmă vocația pentru statutul de putere globală și repune în discuție frontierele și arhitectura de securitate în Europa orientală. Ucraina și Moldova se află în epicentrul acestei controverse. Ele sunt vecinii direcți ai României de care sunt legate prin relații mai complexe de cât cele de vecinătate. Nici o rezistență dar și nici o înțelegere justă, fezabilă și durabilă privind ordinea regională nu se pot realiza fără participare românească.

Situația în Caucazul de Sud rămâne fluidă și periculoasă în condițiile în care conflictele cronice din această regiune se pot acutiza în orice moment. Ca vecin al regiunii România are capacitatea de a descifra mai bine decât mulți analiști din îndepărtata Americă, semnificația evoluțiilor de acolo și se poate insera util, cu instrumentele sale culturale, economice și diplomatice, în strategia caucaziană a Washingtonului.

Grecia se zbate în dificultăți economice care rău gestionate de UE se pot transforma oricând într-o imensă problemă geostrategică pentru NATO, ducând la o schimbare dramatică a echilibrului de putere în Mediterana orientală. Vechile tradiții de parteneriat dintre România și Grecia, două țări cu majoritate ortodoxă și cu un trecut istoric întrepătruns, ar putea permite Bucureștiului, în coordonare cu Washingtonul, să joace rolul de moderator al unor reacții, altminteri prea rapide și prea radicale, prin care, în încercarea de a ieși din impas fără să cedeze „profitorilor” UE, Atena ar afecta ordinea geopolitică regională cu impact asupra ordinii globale.

Turcia post-kemalistă cu tendințe neo-otomane, refuzată de UE și cu interese tot mai divergente față de SUA (în special în problema kurdă dar și în ceea ce privește relațiile cu Siria și Israelul) are potențialul de a modifica datele problemei în Orientul Mijlociu dar și în Balcani (în special cei de Vest) la un nivel de magnitudine și cu consecințe strategice egale celor consecutive înlocuirii în Iran a Șahului cu regimul Ayatolahilor. Legăturile politice, economice și chiar culturale dintre România și Turcia sunt profunde și vechi. Ele au trecut cu bine de toate schimbările de regim din cele două țări. Păstrând proporțiile, în ciuda uriașei diferențe de gambit dintre România și SUA, diplomația românească poate asigura un aport esențial, complementar eforturilor americane, pentru păstrarea Ankarei în cadrul alianței atlantice. În acest context nu trebuie subestimat potențialul securitar al trilateralei Polonia-România-Turcia; structură care poate fi prelungită spre sud printr-o trilaterală (pe care Bucureștiul a contemplat-o și în trecut) România-Turcia-Egipt.

Serbia rămâne o rană deschisă nu numai în zona Balcanilor occidentali dar și în sistemul de securitate și integrare europeană și euro-atlantică. Ea are frontieră directă cu România și un trecut comun semnificativ. Ambiguitatea și într-un fel lipsa de perspectivă a relațiilor dintre ea și UE sau dintre ea și NATO, ca și cronicizarea problemei kosovare, pot împinge Serbia spre alianțe care să extindă criza ucraineană în Europa de Sud-Est și de aici în cea centrală. Relația specială româno-sârbă dar și, pe un plan mai general, rolul pe care România îl poate juca în depășirea controverselor cu dinamică negativă implicând comunitățile albaneze și cele slave din Balcani (a se vedea în special cazul Macedoniei și Bosniei-Herțegovina dar și sfidarea kosovară), au aptitudinea de a face din parteneriatul româno-american un atu important în cadrul politicii externe a Washingtonului.

Nu mai puțin geopolitica României în condițiile escaladării național-populismului la Budapesta și ale apariției unor antante strategice cu impact regional și global, cum ar fi cea dintre Rusia, Germania și Ungaria în Europa Centrală sau cea, în prezent mai puțin stabilă, dintre Rusia, Germania și Turcia la Marea Neagră, poate deveni esențială pentru promovarea unei viziuni asupra securității în Europa, sincronică cu interesele americane.

5.2. Este adevărat că în prezent diplomația românească nu pare a fi în forma cea mai bună pentru asumarea și îndeplinirea unor asemenea sarcini. Faptul se explică și prin aceea că SUA au preferat-o ca „diplomație de acompaniament” iar nu ca un patener de sinestătător cu care trebuie să comunice, să se consulte și să se coordoneze. Altădată România a jucat un rol deosebit de util în pilotarea marelui crucișător american prin apele stâncoase ale “viesparului oriental”. O poate face dinnou. Ajutați-o să revină în situația de a o face!

5.3. Cum se prezintă politica externă a SUA în era digitală, când istoria a devenit cu adevărat universală, creind iluzia că își poate lua revanșa împotriva geografiei? La prima vedere superioritatea dvs tehnologică ecrasantă vă permite să dominați lumea. Această imagine este însă înșelătoare. Da, este adevărat că v-a sporit puterea dar v-a slăbit empatia. V-a sporit bunăstarea dar v-a slăbit generozitatea. V-a sporit informația dar v-a slăbit înțelepciunea.

Arma care a permis SUA să devină o superputere nu a fost arma nucleară ci “visul american”. Avantajul dobândit prin globalizarea lui – prea mare ca să îl consumați singuri fără a face indigestie – v-a dăruit victoria (tactică) dar v-a confiscat liniștea (strategică). De aceea vă înconjurați de ziduri și scuturi protectoare peste tot – acasă și în lume. De aceea ați pierdut sau sunteți pe punctul de a pierde și pacea și aliații. De aceea influența americană reculează pretutindeni iar declinul puterii reale americane în ordinea lumii virtuale a internetului riscă să devină cronic.

Un asemenea declin nu este în interesul României. Iată motivul pentru care ne întrebăm cum poate contribui România la stoparea lui? Răspunsul este: completând din ceea ce ea încă păstrează, ceea ce America pierde: înțelepciunea – bazată pe instinctul istoriei, intimitatea cu geografia și respectul diversității culturale; evident în limitele orizontului său geostrategic, specific unei puteri de talie mică-mijlocie. Este înțelepciunea care i-a permis supraviețuirea într-un colț de lume bântuit de furtuni culturale și traversat de pofte hegemonice.

Prețuind o atare complementaritate, în loc să o negați, puteți relansa parteneriatul nostru strategic spre folos reciproc. Nu irosiți această posibilitate reducând România la o bază militară unde impuneți o ordine străină tradițiilor ei, ci folosiți-o oferind României oxigenul necesar pentru a funcționa ca atelier de analiză și gândire creatoare unde libertatea capătă virtuți strategice prin transformarea informației, de care dispuneți cu suprademăsură, în cunoaștere și a cunoașterii în înțelepciune. Este unul dintre marile pariuri pe care ar fi de dorit să le câștigați domnule ambasador Klemm.

6. Din CV-ul dvs, domnule ambasador, nu poate trece neobservată expertiza acumulată în domeniul resurselor umane. Când ne referim la corpul diplomatic, gestiunea resurselor umane se învecinează cu munca de contrainformații.

Cred, într-adevăr, domnule ambasador – și această opinie este împărtășită de mai toți prietenii mei americani, dintre care mulți servesc sau au servit cu competență și devotament în corpul diplomatic al SUA – că una dintre prioritățile dvs cele mai importante va fi tocmai aceea de a testa personalul ambasadei pe care sunteți chemat a o conduce. O verficare menită a determina atât competența acestuia cât și loialitatea sa față de țara care l-a trimis în misiune. Nu sunt singurul care se întreabă dacă toți cei aflați pe statele ambasadei SUA la București lucrează exclusiv pentru SUA? Dacă este să răspundem în funcție de rezultatele demersurilor efectuate de mulți dintre aceștia, răspunsul este negativ: nu toți lucrează în interesul țării dvs. Aceasta deranjează în cel mai înalt grad și țara mea, România.

Vă revine dvs misiunea de a stabili în interesul cui lucrează, de ce o fac și dacă o fac conștient sau nu?

Ceea ce pot spune eu este că fără îndoială ne aflăm cu toții în mijlocul unui război hibrid de proporții globale, România fiind unul dintre câmpurile de bătălie cele mai active. În acest context, penetrarea ambasadei SUA este un obiectiv natural atât pentru adversarii dvs. – care vor nu doar să știe ce li se pregătește dar și să vă intoxice și să vă determine a lua decizii și a întreprinde acțiuni greșite – cât și pentru aliați – care sunt interesați să afle cât pot conta pe fidelitatea Americii. Dacă veți avea puterea să admiteți că ambasada dvs de la București a comis erori pe care nici cel mai neinspirat și mai nepregătit diplomat nu le-ar fi făcut, punând în pericol grav interesele americane în România, sunt sigur că veți găsi calea spre a pune capăt unei asemenea stări de lucruri, descoperind cauzele și aplicând remediile necesare.

Unii colegi americani m-au întrebat de-a dreptul dacă nu cumva serviciile românești s-au infiltrat în personalul ambasadei spre a promova anumite evaluări și a determina anumite decizii. Nu cred. Serviciile secrete din România sunt prea ocupate cu urmărirea, influențarea și după caz, eliminarea, personalităților aparținând elitei românești pentru a mai avea timp să se ocupe și de străini. În schimb nu exclud de loc acțiunea unor cercuri de interese neguvernamentale din România – unele aparținând lumii interlope. Simplul fapt că o mare parte a personalului ambasadei SUA de origine română a obturat cu o tenacitate demnă de cauze mai nobile, toate canalele de comunicație ale diplomaților americani cu anumite personalități sau cu segmente importante ale societății românești, nu poate trece neobservat și ar trebui să trezească serioase semne de întrebare. Este mai mult decât evident că multe dintre informațiile false referitoare la realitatea românească, informații care au fundamentat ulterior evaluări și decizii greșite, provin de la acest personal.

În același timp, diplomații americani în post la București vor trebui nu doar să asculte toate punctele de vedere românești și să stabilească relații directe cu reprezentanții tuturor școlilor de gândire și ai curentelor de opinie din România – așa cum au făcut-o până la începutul anilor 2000 – dar și să analizeze permanent starea de spirit a națiunii române – iar nu numai disponibilitatea conducătorilor români de a se alinia servil la exigențele americane – căutând a înțelege totodată măsura în care agenda americană este compatibilă cu felul de a gândi și simți al românilor, cu valorile lor morale și identitatea lor culturală – așa cum s-a procedat cu succes chiar în timpul Războiului Rece. Suntem compatibili dar nu suntem identici; și niciodată nu vom fi. Spre a ne uni trebuie să ne delimităm. Spre a coopera trebuie să mergem unii spre alții și să ne întâlnim la mijlocul drumului.

********************

Iată stimate domnule ambasador Hans Klemm ce sfidări imense vă așteaptă în România. Spre a curăța aceste adevărate grajduri ale lui Augias care sunt ambasada SUA la București și parteneriatul strategic româno-amerian, de rezidurile erorilor politico-diplomatice ale anilor precedenți, vi se cere un efort cu adevărat herculean. Sperăm că sunteți capabil a-l face. Tocmai de aceea sosirea dvs. ne bucură.

Sunt convins că românii sau cei mai mulți dintre ei vă primesc cu brațele deschise. În acest gest simplu se exprimă deopotrivă încrederea noastră în capacitatea americanilor de a face totdeauna ceea ce trebuie (desigur, după ce vor fi încercat toate celelalte posibilități), convingerea noastră că avem interese strategice congruente și voința noastră de a coopera loial în serviciul unei cauze comune definite în comun.

Fiți deci binevenit domnule ambasador! Să nu ne (mai) dezamăgiți! Dumnezeu să vă binecuvinteze!

Al Dvs,

Prof. dr. Adrian Severin
Președinte al Adunării Parlamentare a OSCE (2000-2002)
Vice-prim ministru al României și ministru al afacerilor externe (1996-1997)
Vice-prim ministru al României și ministru pentru reformă (1990-1991)

​​​​​​​​​​ București
​​​​​​​​​ August 2015

http://adrianseverin.com/bine-ati-venit-domnule-ambasador-scrisoare-deschisa-adresata-noului-ambasador-al-sua-in-romania-dl-hans-klemm-partea-a-iv-a/

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO:

Radu Carp, 2012: "Iar pentru a pune această întrebare în contextul României de azi, dincolo de problema naţională sau cea a păstrării Tradiţiei şi a religiei, nu cumva orice structură federală ar conveni unui stat care, oricum am lua-o, se află şi se va afla la periferia geografică a Europei ? O Românie parte a unui stat federal care să aibă aceeaşi pondere cu orice alt stat membru… ar fi sau nu în interesul naţional ? Ori este cumva în interesul naţional să menţinem aceeaşi elită birocratică necompetitivă care se auto-regenerează tocmai pentru că ne aflăm la periferie şi undele de şoc ale unui model mai eficient de organizare nu mai sunt aproape deloc resimţite ? Suveranitatea pe care unii dintre noi sunt gata să o apere cu preţul vieţii nu este nimic altceva decât un concept determinat istoric, născut pentru a legitima modelul statului centralizat împotriva unor ameninţări externe şi contestări interne".

Postări populare (nu P.P.E. !):