Cică "NATO n-a fost de acord" cu numirea lui Dorel-Gheorghe Căprar ca ministru la Apărare. Zvonul are parfum de credibilitate, şi-mi vine în minte faza cu cei 2-300 de militari turci care "reprezentau statul turc în structurile NATO" şi care au cerut aproape toţi azil politic după puciul eşuat, refuzând întoarcerea în Turcia. Evident, toţi erau agenţi străini şi probabil că propunerea de la Apărare "nu îndeplinea criteriul".

© my angry rants


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Hunor Kelemen, 2012: "Sigur, vorbim despre Statele Unite ale Europei şi eu, din acest punct de vedere, pe termen lung, văd o ieşire din situaţia actuală prin crearea acestei structuri. Atunci şi România, ca stat, va avea o autonomie în interiorul Statelor Unite ale Europei, în interiorul „statului mare". Trebuie să tindem către aceste lucruri şi să discutăm foarte sincer şi foarte deschis".

Postări populare (nu P.P.E. !):