23 martie 2015

Deznaţionalizarea României

Sub Ceauşescu s-a construit o reţea de ordonatori unici de cont, care avea misiunea de a produce valută din mediile economice externe, destinate în principal achitării accelerate a datoriilor externe. După lovitura de stat din decembrie 1989, aceşti operatori de cont, ofiţeri ai Departamentului de Informaţii Externe, nu au mai vărsat la bugetul de stat aproximativ șapte miliarde de dolari. Banii sustraşi au finanţat structura noilor formaţiuni politice care au ruinat România timp de 25 de ani.
Naţiunea:

Ani la rândul, România a fost ţinta tuturor cotropitorilor Europei şi a fost şi încă mai este o oază de latinitate într-o mare de popoare slave. Şi tot de mii de ani, am avut şi norocul că acest popor să aibă şi conducători, regi, domnitori, viteji şi curajoşi care au ştiut să oprească vremelnic hoardele cotropitoare. Acum însă, în ultimul sfert de secol, pare că acest lucru, cotropirea ţării, pare să nu mai poată fi oprită cu nici un chip. Jaful a pornit din interior şi din exterior, precum un imens foc pus la cale de terorişti piromani.

Deznaţionalizarea României a fost şi încă mai este un deziderat pentru forţe oculte ce acţionează încă în strânsă colaborare cu trădătorii autohtoni, de neam şi ţară! Acest “Plan strategic” a fost conceput în etape, aşa cel puţin se vede şi mai ales îl simţim noi toţi în prezent.

Prima etapă, cea cuprinsă între anii 1990-2000, este etapa în care după asasinarea cuplului Ceauşescu, printr-un sistem foarte complex de manipulare şi dezinformare, securisto-comunist, a fost instaurată încet dar sigur, „Crima Organizată’’. O mafie politico-economică. Sub Ceauşescu s-a construit o reţea de ordonatori unici de cont, care avea misiunea de a produce valută din mediile economice externe, destinate în principal achitării accelerate a datoriilor externe. După lovitura de stat din decembrie 1989, aceşti operatori de cont, ofiţeri ai Departamentului de Informaţii Externe, nu au mai vărsat la bugetul de stat aproximativ șapte miliarde de dolari. Au fost 354 de ordonatori unici de cont. Primele surse de finanţare de care au profitat designerii democraţiei originale, au fost următoarele: două miliarde de dolari reprezentând exporturile industriale şi alimentare, din 1989, bani gestionaţi de fosta securitate; două miliarde de dolari proveniţi din exporturile de arme în ţările arabe şi Africa, suma aflată tot în conturile operative ale DIE.

Banii sustraşi au finanţat structura noilor formaţiuni politice care au ruinat România timp de 25 de ani. Restul sumelor, în valută, care au fost rătăcite în conturile securităţii, au finanţat apariţia primelor bănci private. Gruparea mafiotă, de fapt un club închis al elitei nomenclaturii comuniste a fost formată din ofiţerii DIE, UM 0107/AVS acoperiţi în BRCE, ICE Romtehnica, Terra, Dunărea, Delta, Crescent, Carpaţi, Trawe, Agroexport etc.

Apoi, s-a trecut la decapitarea industriei româneşti şi a economiei în ansamblul său. Zeci şi sute de fabrici, combinate şi întreprinderi au fost dezmembrate, tocate, vândute şi/sau transferate către alte entităţi economice private, interne dar mai ales externe. Sub diverse lozinci, create special pentru manipularea şi dezinformarea maselor, aceste entităţi economice au fost definitiv dezmembrate şi vândute, piesă cu piesă! Cine au fost cei care au aprobat acest haos economic? Tocmai capii reţelelor de crimă organizată, instauraţi la putere atunci, cei veniţi din eşaloanele 2 şi 3 ale PCR şi Securităţii şi care au fost rapid transformaţi în politicieni „serioşi’’ de care ţara avea nevoie… Inutil să mai prezentăm nume, toată lumea i-a văzut, aplaudat şi votat!

Prin urmare, acest grup infracţional stabil, avea să penetreze toate structurile statului, avea să-şi întindă tentaculele, cuprinzând toată ţara ca o imensă celula canceroasă.

Mii de locuri de muncă au fost anihilate, mii de şomeri au bântuit şi mai bântuie şi acum societatea românească. Degeaba au încercat oamenii să se răzvrătească, prin greve şi demonstraţii de masă, fiindcă acestea au fost rapid „rezolvate’’ printr-o acţiune de mare amploare de neutralizarea controlului social, prin cumpărarea, şantajarea sau denigrarea liderilor de sindicat şi/sau ai opoziţiei democratice, abia înfiripate. Un remember… Mineriadele lui Iliescu şi toată clica sa, apoi câţi lideri de federaţii şi uniuni sindicale nu au fost cumpăraţi cu funcţii politice şi/sau administrative, iar alţii au „căzut’’ de la sine pe acest front nevăzut al manipulării informative!

Aceşti ani ’90-2000 au fost anii fatidici, când s-a consolidat „Crima organizată” concretizată printr-un grup infracţional stabil (puterea politică), un lider şi o ierarhie a subordonării foarte strictă (acţionând în special subversiv), precum şi un sistem de neutralizare a controlului social (distrugerea şi anihilarea oricărei forţe de opoziţie democratică). De aici s-a trecut la etapa a doua, cea cuprinsă între anii 2000 şi 2010.

Perioadă în care, cu consolidările de rigoare arătate mai sus, s-a trecut la infiltrarea crimei organizate la nivel de instituţii prin mafiotizarea şi politizarea excesivă a tuturor instituţiilor statului. Nimic nu a rămas necontaminat de acest flagel, de această tumoră canceroasă. Absolut nici o instituţie, agenţie, inspectorat, minister etc.!

Caracteristică principală a acestei perioade se poate traduce astfel:

- O preocupare permanentă de a corupe persoane influenţe din legislativ, executiv, aparatul judiciar, servicii secrete şi prin numiri de şefi politici şi infractori în aceste compartimente vitale;

- Un sistem eficient de manipulare a opinei publice, creat prin subordonarea unor concerne de presă şi mass-media, cu jurnalişti bine „instruiţi” şi plătiţi pentru acest gen de activităţi;

- Un mecanism eficient de spălare a banilor, bine pus la punct, printr-o economie subterană, în strânsă corelaţie cu sistemul bancar.

Tot acum avem şi o concretizarea a devalizării şi distrugerii sistemului bancar, început în anii ’90, cu celebrele bănci naţionale/comerciale (Banca Agricolă, Bancorex, Bankop, Banca internaţională a Religiilor). Dacă aceste două etape încă nu au pecetluit soarta României, urmează acum parte a treia din acest plan. Vorbim de perioada 2010-2015… şi mai mult poate.

7 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Cel mai mai pertinent rezumat explicativ al ultimilor 25 de ani.
Planurile de viitor sunt cel putin la fel de negre.

Riddick spunea...


E bine că e rezumat, sunt prinse mişcările de ansamblu, nu cazurile particulare.

Crystal Clear spunea...

Da, excelent articol !
Felicitări că l-ai găsit !

Crystal Clear spunea...

Com:
"A mai fost o sarcina importanta-trecerea si tratarea in derizoriu a nationalismului si patriotismului.
Distrugerea sentimentului de solidaritate ,realizat prin cumpararea liderilor de opinie si deturnarea protestelor prin contramanifestatii masive in favorea celor contestati.Aici si-au dat mana atat serviciile din est cat si cele din vest si sud-est.In structurile de conducere au fost impuse persoane fara origine etnica certa,si neaparat santajabile.O parere-serviciile au fost cele mai implicate in deznationalizarea si distrugerea statului.Fara aportul lor nu se reusea acest dezastru facut in 25 de ani-in toate razboiele din istoria moderna a Romaniei ,cumulat,nu s-a reusit o scadere a pibului cu 80 la suta,plus un asa mare exod."

Riddick spunea...


Da. Eu însumi am căzut victimă, citeam săptămânal "22" şi "Caţavencu" şi "Cotidianul" (vechi), cumpăram cărţile lui Patapievici...

Declicul a fost la NU-urile francez şi olandez de la referendumurile din 2005 privind aşa-zisa "Constituţie europeană".

Gabi spunea...

Pentru România şi împotriva Poporului Român, a fost pregătit un program diabolic şi extrem de periculos, cu un final incredibil.După falsificarea adevăratei istorii a Poporului Român şi după tentativele nereuşite de până acum, de data aceasta programul pregătit împotriva românilor este mult mai perfid şi diversificat. Scenariul derulat în România (copiat după cel aplicat în Rusia în anul 1917 şi în ţara noastră din 1945) a vizat ca, începând cu 22 decembrie 1989, în funcţiile de preşedinte al României, în conducerea Parlamentului, în Guvern şi în fruntea principalelor instituţii ale Statului Român să fie promovaţi şi susţinuţi cât mai mulţi minoritari care execută ordinele primite din străinătate. Românii încă nu ştiu că, în ultimii 25 de ani, nu au avut un preşedinte român al României, ci numai minoritari, care păstrează secretul asupra etniei din care fac parte. În mod deloc întămplător, românii sunt informaţi şi ştiu multe în cele mai diverse domenii, dar nu ştiu nimic despre etnia conducătorilor la nivel central, respectiv despre etnia celor care au ajuns preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, membrii Birourilor Permanente ale celor două Camere, preşedinţi de Comisii parlamentare permanente, senatori şi deputaţi, prim-miniştri, viceprimi-miniştri, miniştri de stat, miniştri, miniştri delegaţi, secretari generali ai guvernului, consilieri prezidenţiali, secretari de stat, directori ai serviciilor secrete, conducători ai Televiziunii şi Radioului public, conducători ai instituţiilor centrale şi ai agenţiilor naţionale, cei din consiliile de administraţie de la Banca Naţională a României şi de la celelalte bănci de stat, până la lichidarea lor, cei din Comisiile prezidenţiale.

Românii au dreptul să afle cine a guvernat România în ultimii 25 de ani ! Unii dintre ei au dublă cetăţenie, alţii sunt copiii sau nepoţii celor care au adus comunismul din U.R.S.S., dar majoritatea au nume şi prenume neaoş româneşti. Când vor afla adevărul despre etnia conducătorilor din ultimele două decenii românii se vor deştepta foarte repede şi vor înţelege de ce, prin viclene uneltiri, Ţara a fost adusă în pragul falimentului şi Poporul Român la sapă de lemn.

Riddick spunea...

De pecinginea asta nu scăpăm noi uşor. Mi-e că tot prin violenţă.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: