Exporturile care nu aduc fericirea (I)

Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):

La începutul anilor 2000, deci după un deceniu de postcomunism, exporturile României vegetau în jurul a 10-11 miliarde dolari şi se părea că mai mult economia românească nu putea da la extern. Acum – ne spun statisticile oficiale pentru 2014 – exporturile din România au depăşit 50 miliarde euro, respectiv de peste 5 ori mai mult. Din păcate, nu se poate spune nici acum că potenţialul maxim de export al economiei româneşti ar fi complet altul faţă de cel din urmă cu 15 ani, pentru că ştie şi Grivei că peste 70% din livrările la export din România actuală nu sunt propriu-zis româneşti, ci sunt realizate de companii străine, în special multinaţionale.

Bineînţeles că politicieni şi analişti se vor repezi să conteste un asemenea gen de a privi lucrurile, pretinzând că, deşi evident nu s-ar putea nega că nu capitalul românesc generează grosul respectivelor exporturi, companiile străine s-au înserat în “economia românescă”, furnizează locuri de muncă pe piaţa românească, plătesc impozite aici, iar încasările lor valutare ajung în România. Nemaipunând la socoteală că practic întreaga creştere economică din ultimii ani este pusă pe seama expansiunii exporturilor. A căror exporturi?! Păi, a celor ale multinaţionalelor, căci pe cele româneşti trebuie să le cauţi cu binoclul. Între primii 100 de exportatori nu figurează decât 3 având capital românesc!

Este foarte important de precizat că este vorba în principal de exporturile multinaţionalelor pentru că numai aşa se poate evalua cu ce se alege de fapt “economia românească” din respectiva expansiune. Există curent impresia că multinaţionalele vin în România, fabrică aici maşini pe care apoi le exportă în lume, inclusiv în ţările lor de origine. Pe baza acestei impresii, se susţine că exporturile din România se “modernizează”! Nimic mai fals. Conţinutul în valoare adăugată al exporturilor din România a scăzut sistematic, potrivit statisticilor, după anul 2000, iar cel de materie primă şi materiale a crescut. Cu alte cuvinte, mai degrabă exporturile s-au “demodernizat”! De fapt, un semn limpede că multinaţionalele cu activitate de export au folosit România ca furnizor de materii prime şi ca bază de prelucrare cu valoare adăugată derizorie, altfel spus ca teren de exploatare a salariilor mici. Deosebit de semnificativă este situaţia din însăşi industria auto, pe seama expansiunii căreia se articulează afirmaţiile despre “modernizare”. Aceasta furnizează circa jumătate din exporturile multinaţionalelor din România. Dar, vai!, numai vreo 30% sunt “maşini”, în timp ce grosul de 70% reprezintă “componente” (volane, jenţi, accesorii de piele, plastic şi cauciuc). Un minunat lohn auto, în nicio deosebire faţă de lohn-ul textil pe care îl înlocuieşte. Nu este de mirare că valoarea adăugată conţinută în exporturi scade, şi nu creşte, pe măsura expansiunii acestora! (va urma)