Da?!
Vor acum votul nostru? Lasă că le dăm noi vot de n-or să-l poate duce.
Na, vot! Na! Uite că votăm cu ăstalalt! Că dacă n-o să facă nici el mare
lucru, măcar nu ne așteptăm. Poate l-or ajuta rudele lui din Germania,
cu toate că am văzut noi cam cum ne ajută străinii. O să facă și el ce
poate. Probabil n-o să poată prea multe, dar nici voi n-ați putut. V-ați
bătut joc de noi, din ’90 încoace, ca să vă îmbogățiți voi. Ne-ați
mințit că ne băgați în Europa să ne fie la fel de bine ca ălora de acolo
la care ne uitam prin gard cu gura căscată. Ne-ați băgat, dar ne-ați
băgat ca slugi, ca handicapați, ca țigani, ca hoți și corupți. Na, vot!
Și uite așa, dracii care l-au apucat pe român au fost atât de mari că,
sătul de toți și de toate a fost adus în prag de a-și da foc la casă. Și
așa casa lui nu mai era de mult a lui. În ea străinii intrau și ieșeau
pe unde voiau și când voiau. Unii dintre ei luau ce le plăcea din casă
și plecau fără să-i întrebe nimeni de ce și cu atât mai puțin să-i
oprească. Alții se instalau în dormitoare, în sufragerie, în bucătărie
și îl îndemnau pe el, pe român, să se mute în altă parte dacă nu-i place
noul aranjament legal din casa lui, aranjament la care el însușii
consimțise cu entuziasm tâmp. De, naivitatea (ca să nu-i zic altfel) e
lux mare și luxul se plătește. Politicienii l-au nenorocit pe român. Și
ăștia și ăia și ăilalți, toți, cu șlehtele și cu baronii lor. Ăsta,
profesorul, e mai singur, parcă. O avea sprijin de afară, de la Merkel,
care, cică, l-a și decorat. Să aibă! Să ne bucurăm și noi de sprijinul
cuiva, să nu mai fim ai nimănui. Să țină și cu noi cineva. Și uite așa
s-a mișcat masa nehotărâților. Uite așa românii dau din când în când
istoria cu cracii în sus și-i lasă pe toți cu gurile căscate. Uite așa
de la plus 10% favoritul pierde alegerile cu 10%.
06 decembrie 2014
"Ne-ați băgat în Europa ca slugi, ca handicapați"
Art-emis ("Votul cu draci"):
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."
Postări populare:
-
Mare farsor, mari gogomani Un comediante de bravură Joacă de patruzeci de ani, Făcând enormă tevatură În faţ-a nişte gogomani. Dibaci, sub ...
-
Hai ca să n-o mai dăm cotită. Agitaţia din jurul filmului "21 de rubini " se bazează în principal pe ambiguitatea - în limba rom...
-
Şi nimeni (dintre politicieni) nu protestează; ba-l şi văd înregistrat "legal". De ce nu se face o razie la această oficină separ...
-
Nu mă pronunţasem încă pe ipoteza asta (a explozibililor "de separare" pre-plantaţi) în chestiunea podului de la Baltimore (a se v...
-
Într-un articol din Gândul, scrie aşa: "Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil ...
-
Un blogger şi militar rus (sergent), Andrei Morozov / "Murz", s-a sinucis (?), ca protest extrem. Nu însă înainte de a lăsa un t...
-
GRUPUL PENTRU ROMÂNIA. Comunicatul nr. 9, către conducerea Federației Ruse, către președintele Vladimir Putin și către Ambasada Federației R...
-
De glob, şi... de pod . "ISIS îşi asumă (?) şi acest atentat" ( Dave Hodges, The Common Sense Show ). Autorul remarcă o a doua ...
-
Şi eu văd cam tot la fel, poate ceva mai puţin în privinţa amplorii, duratei şi a outcome -ului. Dar deratizarea globală presupune un anumi...
-
Poate ne-am învârtit în loc, cine ştie ? Poate suntem la teatru şi ne joci din frânghie (Morometzii - "În luptă cu puterea" ...
6 comentarii :
Zâmbesc amar...
Ce "ăstălalt", e doar din altă facţiune a ACELEIAŞI ECHIPE !
De 25 de ani pendulăm ca handicapaţii între aceste două false alternative, nici măcar nu avem un partid naţionalist important, ce să mai zic de o majoritate de-a sa...
Mai bine nu votau, decât să voteze "cu draci"
25 de ani trecuţi degeaba ! De-gea-ba ! Organizaţional, stăm mai prost decât în 1990, deşi avem "mobile", Internet, Facebook, e-mail...
Manipularea maselor este foarte mare.
Internetul este controlat : Wordpres-ul ti-s sters un blog iar FB ti-a anihilat de doua ori contul...
Pâna si mie mi-au anulat pagina de FB..
Mai e puytin si o sa ne confişte calculatoarele.
Poate apare şi interdicţia de utilizare a calculatorulului, a telefonului etc..
Mai ştii încotro ne indreptăm..? ;)
Spre violenţă de masă. Măcar de-ar fi direcţionată contra cui trebuie.
Da , aşa este !
Trimiteți un comentariu