28 octombrie 2014

Al dracu', Rogozanu. Majoritatea, le zice bine...


O coteşte, totuşi, spre anticapitalism - deşi era de criticat corporatismul şi lobby-ul (crony capitalism). Să găseşti la sorosista Macovei urme de "conservatorism" (fie el şi neocon), iar e ceva deplasat. Ca şi exemplul "pozitiv" F.D. Roosevelt.


Scrisoare către clasa de mijloc românească

Se poartă scrisorile, tot soiul de oameni culţi, educaţi, incoruptibili scriu scrisori disperate în care ba ameninţă cu plecarea din ţară, cu sinuciderea în faţa ameninţării fesenismului, ruşilor, chinezilor şi hoţilor.

Chestia mă inspiră periodic să scriu şi eu cîte o scrisoare unei “clase de mijloc” compusă în mare parte din aspiranţi precari şi de o naivitate înfiorătoare care le fac jocul celor care mai au ceva averi de apărat. Aşa că,
Dragă clasă de mijloc românească şi dragi aspiranţi la un statut “de mijloc”:
  • cu fiecare alegeri vă aud vorbind cum vă anulează votul preţios vreun ţăran care votează şi omul cum are el chef. Scîrba asta de rudele sărace e idioată, nu-mi indică niciun pic din educaţia pe care pretindeţi c-o aveţi
  • absolutizările cu partide diabolice şi partide luminoase – ieşiţi din clişeele anilor 90. Avem de criticat o politică economică impusă de Troică, avem de inventat abordări noi, alternative, la soluţii stupide precum liberalizări şi privatizări în bloc
  • deşi mai toţi ăştia din clasa de mijloc sînteţi (sîntem) cu un picior într-un viitor precar vorbiţi exact cum v-au turnat patronii în cap. Gîndiţi cu mintea voastră, cu facturile voastre în faţă
  • tot mă înnebuniţi cu votanţii săraci care-şi vînd votul. Păi ei sînt mai lucizi decît voi care nu sînteţi în stare să vedeţi că un cadou pentru marele capital de 5% reducere din CAS face cît tot zahărul, uleiul şi făina date vreodată ca şpagă electorală în România
  • m-aţi înnebunit cu frica de taxe. Păi lupta voastră trebuie să fie cu ridicarea taxelor de pe umerii mijlocului şi sărăcimii, nu cu mărirea taxelor pentru privilegiaţii ultimului sfert de veac. Nu sînteţi în stare de asta, vă aliaţi tot timpul cu ăia mai puternici. Pot să vă înţeleg şi oportunismul, dar nu vă mai daţi şi eroi.
  • puneţi botul la balivernele neocon ale Monicăi Macovei şi nu sînteţi în stare să citiţi un program de care ar rîde stînjeniţi şi cei mai conservatori francezi sau germani. Numai în perferia-România poţi să vinzi anticorupţie la pachet cu toate privilegiile pentru investitori şi firimituri (ceva mai bogate, dacă masa e şi mai bogată) pentru restul
  • mai toţi sînteţi pînă în gît vînduţi băncilor. Au trecut vreo două mari cicluri de alegeri şi nu sînteţi în stare să vă întrebaţi politicienii (ăia pe care-i indicaţi cu emfază “de dreapta”) ce dracu’ vor face cu băncile care vă storc mult mai nesimţit decît orice baron local vreodată
  • vedeţi scandaluri Microsoft, EADS şi vă spuneţi că e un caz special românesc. Nici în 25 de ani n-aţi înţeles că aşa funcţionează capitalul şi că trebuie să atacăm mult mai radical realităţi sociale absolut de neconceput pentru un cetăţean din ţările vestice pe care le iubiţi aşa de mult
  • vă e frică de vreo critică a capitalului, să nu fiţi cumva acuzaţi de comunism moscovit? Păi puneţi mîna pe o carte şi citiţi ce-a făcut comunistul de Franklin D. Roosevelt. Pretindeţi că citţi de vă spargeţi şi aţi rămas cu “progresismele” nouăzeciste în cap impuse de doctrinele neoliberale în apogeu pe atunci
  • şi clasa asta de mijloc e de mai multe feluri. Există segmente oportuniste, dezgustătoare, în ultimul sfert de veac, constituite din funcţionari, afacerişti medii şi tot soiul de “intermediari”. Cu ăştia nu luptaţi niciodată. Vă e frică. Sau faceţi parte din acea pătură şi strîmbaţi din nas la tot ce e social sub voi. Că doar am văzut şi pesedişti care vorbesc de piaţa liberă fără probleme în timp ce sug contracte de la stat. Anticorupţia e bună, dar v-a fost deturnată de foarte multe ori către politici anti-asistaţi.
  • mulţi sînteţi decreţei, încă vorbiţi de speranţe politice care nu includ scenarii nefericite. Viaţa nu e presărată după filozofia voastră cu boli grave, cu şomaj, cu lipsa de şanse. Sînteţi absolut nebuni să credeţi că autoorbirea asta “tinerească” poate continua la nesfîrşit.
  • sîntem furaţi, dar mult mai complicat decît credeţi. Sîntem storşi de un sistem mult mai subtil decît vreţi voi să credeţi. Investitorii străini au şi ei un rol dur, ei sînt de ceva ani noii “baroni”.  Şi ne pasc reacţii naţionaliste dure împotriva exploatării exercitate de multinaţionale. Mi-am luat gîndul că v-aţi putea totuşi trezi măcar pentru a încuraja o felie progresistă. Dar vă rog nu eşuaţi atît de lamentabil precum în interbelic. Măcar de asta păziţi-vă.
  • o ură socială vă umple gurile deja, nu doar de alegeri. Vi se pare că vă fură din buzunar părinţii pentru pensie, nu aveţi nici un organ să pricepeţi cum vă sug de bani tot felul de monopoluri, contracte stufoase, lobbyuri spectaculoase, ideologii omniprezente
  • sînteţi cu adevărat proşti, mai proşti decît precarii pe care nu-i înţelegeţi, v-aţi epuizat în muncă şi ură, faceţi glume cu Dorel toată ziua şi nu vedeţi că v-aţi infantilizat complet la job tot încercînd să rezistaţi pe o piaţă unde trebuie să vă fraieriţi între voi
  • şi tot pentru că vă e frică şi de propria umbră, o mai daţi şi pe rasism, sexism, începeţi să mai aveţi şi dorinţe “dacice” de purificare a rasei
Cam asta e scrisoarea, răspunsul mi-l daţi zilnic cu înjurături, tîmpenii, acuzaţii. Nu vă mai obosiţi să-mi daţi replica. La provocări complexe răspundeţi cu mccarthysm estic.

Vom reuşi totuşi să evităm fascismele şi cruzimile viitorului?, ce vom face cu mase de oameni care consideră orice job o “bogăţie” de neatins? Puneţi-vă totuşi întrebarea asta şi o să vedeţi ce neînsemnati sînt Ponta, Iohannis şi liota. Dacă nu ne revenim măcar o parte dintre noi din prostia totuşi tipică unei condiţii semi-sigure, ne va rămîne măcar o certitudine: peste ani ne vor trebui terapeuţi serioşi ca să uităm cît de cretini eram în tinereţe.

Notă: cum şi eu intru într-un soi de sertar firav al clasei de mijloc, mi-am permis să alternez “sînteţi” cu “sîntem”.

2 comentarii :

Riddick spunea...

Foloseşte ortografia RPR-RSR, “sînteţi”/“sîntem” în loc de formele “sunteţi”/“suntem” la care s-a revenit după 1989.

Comuniştii modificaseră conjugările verbului "a fi" ca să-i scoată rădăcina latină sunt.

Riddick spunea...

Cum-necum, doar voci de stânga critică capitalismul corporatist, "centrul-dreapta" dormitează autist sau prinde fluturi...

Clasa de mijloc şi micile afaceri nu au o voce politică a lor.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: