Nu mă mai miră demult nimic din ceea ce declară Monica Macovei. Dar pentru electoratul de dreapta care află de la aceasta că "seamănă cu Mandela", ar trebui - măcar acum - să sune alarma.
Mandela a fost un terorist comunist din Africa de Sud care a scăpat de o condamnare la moarte pentru terorism, fiind probe insuficiente care să-l indice drept autor. Dar probele au arătat complicitatea lui la acte de terorism (participare la faza iniţială, planificare, favorizare, tăinuire). Nu pentru "opinii politice" a fost el închis.
Africa de Sud era un aliat-cheie al Vestului, reuşind să ţină în şah întreg imperiul african roşu (sovieto-chinez). Un important producător de aur, diamante şi armament. Test nuclear comun cu Israelul, în 1979 (în sudul Oceanului Indian, spre Antarctica; "programul nuclear", abandonat în 1994). Timp de decenii stânga occidentală a atacat linia politică a Africii de Sud, însă de-abia în 1994 s-au realizat condiţiile ca trădătorii din interior (De Klerk &Co.) să facă pasul decisiv - cedarea controlului către comuniştii din Congresul Naţional African. La instigarea socialistului Clinton şi a UE, şi după ani de sancţiuni economice.
Acum, Africa de Sud face parte din grupul de ţări "BRICS", aparent anti-occidentale, dar despre care unii consideră că ar fi cealaltă falcă a cleştelui numit Noua Ordine Mondială.
14 comentarii :
"Dar lasaţi-o moartă pe asta cu Nelson Mandela. Nu vă prinde, doamnă. Poate mai mari şanse cu Nelson Mondialul.."
:) :) :)
http://reactii.ro/nelson-mandela-de-romania/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=nelson-mandela-de-romania
Bine zis. Dar asta nu atenuează realitatea - "Macovei e din alt film", nu-i ceea ce pare.
Daaaa, stai să vezi, uşor, uşor la ce chestii va ajunge..
Băsescu a fost nimic faţă de ce surprize ne pregăteşte tipa asta !
Singurul caz în care aș vota cu Ponta la turul doi: dacă ar fi Macovei contracandidat.
O apără extrem de grețos Troțkimăneanu (preluat de În Linie Strâmbă):
http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/vladimir-tismaneanu-victor-ponta-monica-macovei-mandela-si-mantia-anei-pauker/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+InLinieDreapta+%28%C3%8En+Linie+Dreapt%C4%83%29
Troțkimăneanu nu pune în discuție deloc "activitatea" lui Mandela.
Oribil !.
Dacă încerc numai să-mi imaginez unde vor ajunge apucând direcţia asta..nu pot decât să mă îngrozesc .
Se pare că asta ni se pregăteşte :
Un viitor de aur de tip Nelson Mandela...
Ştim cine este şi de către cine este "susţinut" ILD
În Linie Strâmbă are câteva articole anti-Mandela, dar aici nu pune link la ele, ci la altele:
Etichete - Che Guevara, Comunism, Mao, Monica Macovei, Victor Ponta, Vladimir Tismăneanu
Articole înrudite Sebastian Lăzăroiu: Vom vedea fața hâdă a blatului dintre PDL, PNL și Victor Ponta• Monica Macovei: Politică fără valori morale nu se poate• Votul josnic al PDL în cazul Monica Iacob Ridzi• Visul asiatic al lui Victor Ponta•
Nu puteau linkui acolo, c-o demolau implicit pe Macovei.
http://inliniedreapta.net/?s=mandela
Până la urmă contează cine sunt cei care dau linia generală ( strâmbă ).
Sunt unii acolo ,puşi doar să ne păcălească
Da, ca în tenis.
Dai 3-4 mingi pe o direcţie previzibilă (articole OK, pentru credibilizare), apoi pe următoarea o dai în direcţia opusă şi câştigi game-ul (articol de propagandă, "prelucrat").
Totul e este făcut "la meserie" nu glumă !
Troţkimănescu ( -măneanu, cum vrei) are doctoratul dat in România cu tema "Marxismul cultural "...
O să mă uit pe net, poate descopăr momentul când a trecut de la propaganda "societăţii deschise" la pretenţia de a fi "conservator".
După 2004-2005, cred.
Da, când a început iar "Reconstruţia dreptei"
Trimiteți un comentariu