Bye bye red

Patriciu, out.

În poză cu Omar Hayssam ("coincidenţă", cică) şi cu Dorin Marian, 
undeva prin Orientul Mijlociu (Siria ?), într-un bazar.

Patriciu a fost un îmbogăţit fraudulos al tranziţiei, care a fraudat şi ideologic. Un tovarăş de drum al FSN-ului. FSN controla din interior opoziţia din 1990, dar mai ales PnL-ul. Ca măsură preventivă împotriva unui eventual nou partid autentic de dreapta care ar fi trebuit să se ridice din zona de tineret şi din cea incipientă a întreprinzătorilor, FSN a scornit PnL - Aripa Tânără (PnL-AT), condus la vedere de Patriciu, Chiliman şi Tăriceanu, iar mai apoi PL-93 al lui Cataramă.

PnL-AT a guvernat la nivel de secretari de stat în guvernul Petre Roman remaniat, iar Patriciu a fost ministru la Lucrări Publice şi Amenajarea Teritoriului.

Iată cum era caracterizat Patriciu într-un text din 1990 al lui Aurelian Pavelescu (care era pe atunci omul lui Radu Câmpeanu):

P.N.L. - Mirajul puterii

Cinci personaje în căutarea unui autor

Cei cinci foşti secretari executivi ai P.N.L. sînt toţi deosebiţi de înalţi: Dinu Patriciu, Gelu Netea şi Radu Cojocaru depăşesc 1,90 m, Călin Tăriceanu şi Andrei Chiliman având 1,85 m. Nu este vorba de o coincidenţă. Ei s-au constituit după o îndelungă selecţie. Impresionînd prin talie şi mimică, prin tehnici îndelung studiate la şcoala occidentală privind persuasiunea (vai, cît de puţini intelectuali români mai poartă în afară de ei cravate de import !), cei cinci au şi intrat rapid în rolul liberalilor. Chiar nişte liberali decadenţi ! Dacă decadentismul lor nu ar fi eşuat într-o vulgară luptă pentru putere ! [...]

Dinu Patriciu este profesor la facultatea de Arhitectură. Are voce de bariton, astfel încît îşi convinge partenerul mai mult prin fraza amplă, aproape interminabilă şi uşor cîntată. El va trage concluziile înainte ca celălalt să spună vreun cuvânt şi în caz de eşec evident mutul a greşit. Capul mic, disproporţionat faţă de corpul deosebit de înalt şi de suplu, îi conferă o alură serpentieră, alură ce motivează majoritatea acţiunilor sale: se insinuează oriunde, învăluie, se face nevăzut, suge laptele mamiferelor dar şi muşcă deosebit de veninos.

A călătorit mereu în străinătate pînă în decembrie trecut şi se pare că probleme deosebite l-au reţinut pînă acum în ţară. Asta şi în condiţiile în care nu a mai avut timp să-şi cîştige modesta sumă de 100.000 lei lunar pe meditaţii, cum o făcea în vremuri mai rele. Puţini ştiu că totuşi activitatea asiduă la P.N.L. nu l-a epuizat atît cît să nu-şi deschidă o mică firmă pentru proiecte de arhitectură, unde studenţii lui au lucrat cîteva luni gratuit, pentru a realiza capital. Alţi studenţi, adică majoritatea, se pare că i-au dat un vot de blam în ianuarie - ca şi mulţi din colegii lui. Eu l-am cunoscut sfios şi harnic, săritor şi prietenos. M-a mirat însă cînd s-a recomandat ''Şeful tineretului liberal'' în ianuarie: nu exista o asemenea organizaţie. Apoi, din nou, cînd i-am văzut semnătura în ''Viitorul'': ''Dinu Patriciu, şeful Propagandei Partidului Naţional Liberal'': nu al unei Comisii de propagandă, ci al Propagandei însăşi. În orice caz, asta nu servea drept semnătură.

În februarie a mai încercat şi o mică lovitură de partid, cu concursul lui Călin Tăriceanu. Fiind d-l Câmpeanu plecat în Franţa, fiind tineri şi avînd şi sîngele în schimbare. Apoi şi-au făcut autocritica. Ar fi dorit să intre în CPUN, în locul d-lor I.V. Sandulescu şi Dan Lăzărescu. Conjuraţii nocturne, defăimări publice, care s-au încheiat tot cu un avantaj: un capital de popularitate pentru tineri (deşi au trecut toţi de 40 de ani), în dauna celor vîrstnici care îi iartă mereu.

În campania electorală Dinu Patriciu este foarte devotat. Cîştigă chiar un loc pe listele de la Timişoara. Ce păcat că fiind al treilea nu obţine sufragiile ! Dar nu aşa ! Primul pe liste, ca în filme, renunţă sau cade bolnav la pat sau divorţează, iar eroul principal Dinu Patriciu îi ia locul şi intră în Camera Deputaţilor.

Aşa de liberal. Format la şcoala dură, austeră, a supravieţuirii în comunism. Un liberal autentic trebuie să aibă un singur gînd: să cîştige ! Dacă nu ar fi decît cinismul de a-l aplauda cei mulţi.

Unul din foştii studenţi îmi spune: ''Se foloseşte de oameni. Nu are prieteni. Îi merge mintea. Fereşte-te de el. Iese mereu deasupra. Studenţii de la Arhitectură care l-au văzut în P.N.L. n-au mai dat pe acolo". Poate acum se vor răzgîndi. [...]