16 iunie 2014

Propagandă subliminală pro-regionalizare şi pro-gay


Propaganda subliminală pro-regionalizare a început (în 2011) prin botezarea trenurilor rapide şi accelerate în InterRegio şi a celor personale - în Regio. Alea de marfă - nu, că nu ia bizonu' bilete la ele, de pe care să citească noua denumire.

Acum - "Piaţa Regiunilor", în Bucureşti:
Totodată, primarul Robert Sorin Negoiţă a inaugurat şi Piaţa Regiunilor, un ansamblu monumental reprezentând regiunile ţării. Momentul, la care au asistat mii de bucureşteni, a fost marcat de arborarea drapelului naţional şi de intonarea imnului de către fanfara Muzica Reprezentativă a Armatei. "Bulevardul Unirii este foarte important nu doar pentru sectorul 3, ci pentru tot Bucureştiul şi pentru toată România. Vreau ca acest bulevard să devină un simbol, unul dintre locurile preferate ale bucureştenilor. Vreau, deopotrivă, să mulţumesc atât arhitectului-şef al sectorului 3, Ştefan Dumitraşcu, care a venit de fiecare dată cu mine pentru a găsi  cele mai bune soluţii pentru acest bulevard, cât şi consilierilor din  sectorul 3, care ne-au sprijinit în realizarea acestui proiect", a declarat Robert Sorin Negoiţă.
A se observa şi noile pergole-"curcubeu", chiar în zona favorită de defilare a marşurilor gay (steagul gay este steag-"curcubeu", cu dungi multicolore).

Ce dovadă mai clară că ne conduc trădătorii ar trebui produsă ?

3 comentarii :

Anonim spunea...

Asa este si ajunge !
Sa inlocuim tradatorii cu patrioti !
Un moment mai bun nu a existat pina acum !
De accord ?

Riddick spunea...

Momente sunt oricând, "personal operativ" nu prea se găseşte. ;-)

Riddick spunea...


Chiar acum m-am mai prins de o altă chestie: deci, marşurile gay au loc pe... Bulevardul Victoria Socialismului (denumirea veche a Bulevardului Unirii).


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2012: "Nu mă voi ascunde după deget: suplimentul FCD este într-adevăr un manifest, fiindcă socotim că Uniunea Europeană este un proiect neterminat și că doar desăvârșindu-l, creând adică Statele Unite ale Europei, putem să evităm perspectiva deloc încântătoare de a deveni un vulgar apendice al Asiei, un muzeu al civilizațiilor sau o simplă piață de desfacere pentru economiile emergente. Înainte de toate, doream să subliniez, prin contrast cu îngustimea identităților naționale, care sunt niște constructe relativ recente, larghețea identității europene și universalitatea celei creștine. Creștinismul transcende națiile, cu tot tribalismul și triumfalismul lor războinic".

 

Postări populare: