28 martie 2014
Încep unii s-o zică pe bune
"În cazul Ucrainei, Bruxellesul a hrănit timp de mai mulți ani un vis cu totul nerealist, al unui viitor ca un stat membru al UE și un mare beneficiar net de fonduri.
Acest lucru i-a încurajat pe tinerii curajoşi din vestul Ucrainei să se revolte, până la punctul răsturnării unui președinte legitim, și a condus la dezastrul cu totul previzibil prin care Vladimir Putin a anexat o parte a țării, și care acum aruncă o umbră lungă peste speranțele democrației autentice în restul acesteia.
Eu nu susțin ce-a făcut Putin - desigur, nu-mi place. Dar abordarea lui David Cameron, William Hague, Nick Clegg și a altor lideri UE a fost dezastruoasă. Dacă împungi ursul rusesc cu un băț el va răspunde. Și dacă n-ai nici mijloacele, nici voința politică de a-l înfrunta, atunci este, foarte evident, o idee care nu-i bună."
"Publicul britanic s-a săturat deja să fie târât în conflicte în care niciun interes național presant n-a fost în joc. Știu că mulți oameni sunt acum, ca şi mine, profund îngrijoraţi de liderii slabi și inutili care permit creşterea unei așteptări cum că țări europene precum Marea Britanie vor fi mereu de partea revoltelor din credința naivă că democrația liberală binevoitoare trebuie să înlocuiască regimurile existente fundamental imperfecte, cum sunt. Nu acesta este modul în care funcționează lumea. Deci, repet acuzaţia: UE are sânge pe mâini."
“In the case of the Ukraine, Brussels has for many years been feeding an entirely unrealistic dream of a future as an EU member state and large net recipient of funds.
This has encouraged brave young men and women in western Ukraine to rebel to the point of toppling a legitimate president and led to the utterly predictable debacle whereby Vladimir Putin has annexed part of the country and now casts a long shadow over hopes of genuine democracy in the rest of it.
I do not support what Putin has done – of course I don’t. But the approach of David Cameron, William Hague, Nick Clegg and other EU leaders has been disastrous. If you poke the Russian bear with a stick he will respond. And if you have neither the means nor the political will to face him down that is very obviously not a good idea.”
“The British public were already fed up of being dragged into conflicts where no pressing national interest was at stake. I know many people are, like me, now deeply worried about weak and vain leaders allowing an expectation to grow up that European countries such as Britain will always side with uprisings in the naive belief that benevolent liberal democracy is bound to replace existing regimes, fundamentally imperfect as they are. That is not the way the world works. So I repeat the charge: the EU has blood on its hands."
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."
Postări populare:
-
GRUPUL PENTRU ROMÂNIA. Comunicatul nr. 9, către conducerea Federației Ruse, către președintele Vladimir Putin și către Ambasada Federației R...
-
De glob, şi... de pod . "ISIS îşi asumă (?) şi acest atentat" ( Dave Hodges, The Common Sense Show ). Autorul remarcă o a doua ...
-
Ar trebui să citească astea şi fanii lu' Trump din RO, dar este inutil: sunt la fel de bătuţi în cap precum haştagii, doar că din al...
-
Nu mă pronunţasem încă pe ipoteza asta (a explozibililor "de separare" pre-plantaţi) în chestiunea podului de la Baltimore (a se v...
-
Mi-ar plăcea să cred că pe-aproape or fi fost şi câţiva cu kalaşe . La o adică, dacă se-ngroşa gluma: brrrrrtttt! ("na, 'vă-n gură...
-
"Discursul de BRexit" al lui Nigel Farage în "parlamentul european". Într-o conferinţă de presă de după, afirmă că va f...
-
Într-un articol din Gândul, scrie aşa: "Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil ...
-
Opiniile IVK (Institutului Václav Klaus) privind atentatul de la Bagdad P robabil că nu a fost în primul rând inițiativa politică a pre...
-
Putem să vedem într-o nouă dimensiune zorul unora de a schimba guvernul Boc: Agenţia de ştiri bulgară Sofia News Agency ...
-
O femeie din localitatea Uckange (departamentul Moselle, Franţa) şi-a lovit fiica de zece ani cu un cuţit, apoi l-a pus pe fiul său de...
3 comentarii :
Poate o traduci, cind ai timp, sa inteleaga toata lumea cum e treaba si sa nu mai fie prostita de toti activistii platiti gras ca sa sustina neobolsevismul ''european''.
Bună idee.
:)
Trimiteți un comentariu