28 martie 2014

Încep unii s-o zică pe bune



Nigel Farage despre politica externă expansionistă a UE

"În cazul Ucrainei, Bruxellesul a hrănit timp
de mai mulți ani un vis cu totul nerealist, al unui viitor ca un stat membru al UE și un mare beneficiar net de fonduri.
 

Acest lucru i-a încurajat pe tinerii curajoşi din vestul Ucrainei să se revolte, până la punctul răsturnării unui președinte legitim, și a condus la dezastrul cu totul previzibil prin care Vladimir Putin a anexat o parte a țării, și care acum aruncă o umbră lungă peste speranțele democrației autentice în restul acesteia.
 

Eu nu susțin ce-a făcut Putin - desigur, nu-mi place. Dar abordarea lui David Cameron, William Hague, Nick Clegg și a altor lideri UE a fost dezastruoasă. Dacă împungi ursul rusesc cu un băț el va răspunde. Și dacă n-ai nici mijloacele, nici voința politică de a-l înfrunta, atunci este, foarte evident, o idee care nu-i bună."

"Publicul britanic s-a săturat deja să fie târât în ​​conflicte în care niciun interes național presant n-a fost în joc. Știu că mulți oameni sunt acum, ca şi mine, profund îngrijoraţi de liderii slabi și inutili care permit creşterea unei așteptări cum că țări europene precum Marea Britanie vor fi mereu de partea revoltelor din credința naivă că democrația liberală binevoitoare trebuie să înlocuiască regimurile existente fundamental imperfecte, cum sunt. Nu acesta este modul în care funcționează lumea. Deci, repet acuzaţia: UE are sânge pe mâini."


“In the case of the Ukraine, Brussels has for many years been feeding an entirely unrealistic dream of a future as an EU member state and large net recipient of funds.

This has encouraged brave young men and women in western Ukraine to rebel to the point of toppling a legitimate president and led to the utterly predictable debacle whereby Vladimir Putin has annexed part of the country and now casts a long shadow over hopes of genuine democracy in the rest of it.

I do not support what Putin has done – of course I don’t. But the approach of David Cameron, William Hague, Nick Clegg and other EU leaders has been disastrous. If you poke the Russian bear with a stick he will respond. And if you have neither the means nor the political will to face him down that is very obviously not a good idea.”

“The British public were already fed up of being dragged into conflicts where no pressing national interest was at stake. I know many people are, like me, now deeply worried about weak and vain leaders allowing an expectation to grow up that European countries such as Britain will always side with uprisings in the naive belief that benevolent liberal democracy is bound to replace existing regimes, fundamentally imperfect as they are. That is not the way the world works. So I repeat the charge: the EU has blood on its hands."

3 comentarii :

Anonim spunea...

Poate o traduci, cind ai timp, sa inteleaga toata lumea cum e treaba si sa nu mai fie prostita de toti activistii platiti gras ca sa sustina neobolsevismul ''european''.

Riddick spunea...

Bună idee.

Crystal Clear spunea...

:)


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):