18 februarie 2014

Schema de compensare a energiei verzi aruncă România în aer!


Ilie Şerbănescu (la Jurnalul Naţional):

În condiţiile amânării implementării şi nu reducerii severe a schemei de supracompensare a investiţiilor în energia verde, nu este deloc adevărat ceea ce susţine ministrul energiei că astfel s-ar crea condiţii pentru reducerea facturilor. Se obţin condiţii doar pentru o stopare temporară a creşterii facturilor! Supracompensarea de până acum a energiei verzi este deja inclusă în facturi şi nu mai poate fi scoasă. O eventuală scădere a facturii, de care vorbeşte ministrul Niţă, ar fi doar forţată politic şi ar intra de altfel în contradicţie cu programul de creştere de tarife decurgând din aşa-numita liberalizare a preţurilor în energie, impusă de FMI şi CE. Să adăugăm că amânarea creează presiuni dramatice de ordin energetic, economic şi financiar în perioada de după 2017-2018, echivalente unor noi curbe de austeritate.


În sfârşit, dar poate cel mai important, nu se înlătură nici măcar cu un centimetru pericolul creat de schema supracompensatorie la adresa securitărţii sistemului energetic, de departe cea mai gravă problemă a momentului şi a anilor ce vin. Este o consecinţă directă a discontinuităţii obiective, din cauze naturale, a furnizării de electricitate din surse de energie verde. Preluarea în sistemul energetic naţional integrat a energiei eoliene, de pildă, înseamnă ca atunci când bate vântul să fie scoşi din sistem alţi furnizori (din surse fie termo, fie hidro, fie nucleare), căci acesta nu se poate juca cu nevoile după cum bate vântul! Iar, atunci când vântul nu bate, să se introducă alţi producători în sistem.

Acest „uite-nu e” nu este doar foarte costisitor, dar poate fi şi foarte periculos. De aceea, inserţia de eolian se poate face doar în sisteme integrate foarte puternice şi extrem de bine utilate pentru asemenea branşări/debranşări. Se estimează că, în sistemul energetic românesc, ar fi nevoie de investiţii de câteva miliarde euro pentru asigurarea unor preluări fără probleme în sistem a unui cuantum semnificativ de energie intermitentă. Investitorii privaţi nu bagă banii în aşa ceva, iar cel care răspunde – statul – nu are bani! Sunt investiţii pe care de altfel le preiau în sarcină tot consumatorii, ca şi costul certificatelor verzi. În orice caz, un sistem energetic integrat nu poate prelua energie verde decât într-un cuantum pentru care există un nucleu-tampon de capacităţi de producţie în energie convenţională prin care să se realizeze reglajele. Transelectrica, ce are în grijă sistemul energetic naţional integrat, sugerează că s-ar putea prelua fără probleme în România cam 3 000 Mw instalaţi în energie verde. Numai că schema de supracompensare a atras deja proiecte de 20 000 Mw!

Să fie clar: fără unităţi de energie convenţională capabile să apere sistemul de caracterul intermitent al energiilor verzi, securitatea energetică este în pericol. Dar schema caraghios şi periculos de generoasă pentru investitorii în energia verde din România este de natură să înlăture orice investitor în energia convenţională! Si răul a fost deja făcut!

Un comentariu :

Riddick spunea...

Partea întâi a subiectului:

Energia verde: amânările nu înlătură pericolele

http://riddickro.blogspot.ro/2014/02/energia-verde-amanarile-nu-inlatura.html


Răscoala Energiei

Sindicatele şi patronatele cer refacerea politicilor privind energia electrică şi gazele naturale

Mai multe organizaţii sindicale şi patronale solicită, printr-o scrisoare deschisă, refacerea politicilor privind energia electrică şi gazele naturale, atenţionând că în caz contrar pot apărea consecinţe ireparabile asupra economiei naţionale, inclusiv dispariţia companiilor industriale din România.

http://riddickro.blogspot.ro/2014/02/rascoala-energiei.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: