19 februarie 2014

Ce exemplu mai clar ar fi necesar pentru a înţelege că susţinerea trecerii la euro înseamnă acceptarea desfiinţării statului român ?



Nici n-au răbdare să treacă euroalegerile, şi deja "dau din casă". De-abia aşteaptă să treacă, ca să pornească revizuirea tratatelor UE.

Deutsche Welle :

Către un parlament al Eurozonei


În ajunul alegerilor pentru Parlamentul European se fac tot mai multe planuri pentru crearea unui Parlament distinct al Eurozonei, menit să închege proiectul unei federalizări cu două viteze.

Pe 17 februarie, vicepreşedinta Comisiei Europene, Viviane Reding, a ţinut un discurs la Universitatea din Cambridge în cadrul unor manifestări anuale dedicate memoriei Lordului Mackenzie-Stuart, primul preşedinte britanic al Curţii Europene de Justiţie. Viviane Reding a pledat în favoarea rămânerii Regatului Unit în cadrele Uniunii Euroepene, dezvăluind cu această ocazie proiectul care animă administraţia actuală de la Bruxelles. “În opinia mea - a spus Viviane Reding – Eurozona va trebui să devină Statele Unite ale Europei. În acord cu Winston Churchill, am convingerea că Marea Britanie nu va participa la acest proiect, dar ea ar trebui să rămână un aliat foarte apropiat al Eurozonei, cu care să împartă o piaţă comună, o politică comercială comună şi, să sperăm, o politică de securitate comună.”


În viziunea Vivianei Reding, dificultatea politică principală din următorii 5-10 ani va fi aceea de a rezolva tensiunile dintre ţările care împart o monedă comună şi celelalte ţări ale Uniunii, care împart doar o piaţă comună. Vicepreşedinta Comisiei a recomandat britanicilor să evite o separare radicală şi să caute în schimb o linie de demarcaţie corectă între Piaţa Unică şi Moneda Unică.

Aceste comentarii, care sună foarte îndrăzneţ în urechile eurosceptice, par timide sau, după caz, improprii în cercurile intelectuale eurofile, care pretind adoptarea unor decizii politice mai hotărâte. În octombrie 2013, Grupul Glienicker, format din 11 economişti, jurişti şi politologi germani, a lansat un manifest (“Către o unificare a zonei Euro”) care propune măsuri foarte precise de adâncire a integrării europene. Premisa de bază a acestui program este că moneda euro continuă să se afle în pericol şi că asigurările date de establishmentul european actual sunt false: “Problemele aflate la originea crizei euro nu au fost rezolvate: nici criza băncilor, nici criza datoriilor suverane, nici criza competitivităţii.” (glienickergruppe.eu)

Grupul Glienicker propune o consolidare a supravegherii bancare menită să pună capăt salvării bancilor cu banii cetăţenilor (“Debitorii responsabili au nevoie de creditori responsabili”), crearea unui mecanism de transfer în cazuri critice care să prevină pe viitor recursul la măsuri dure de austeritate ca în Grecia, Portugalia sau Spania (“Responsabilitatea şi solidaritatea merg mână în mână”), fluidizarea circulaţiei forţei de muncă calificate, consolidarea statului de drept menit să asigure stabilitatea instituţiilor în situaţii de criză şi, în cele din urmă, adoptarea unui “Euro-Tratat pentru o Euro-Uniune”, care să ofere o bază contractuală pentru toate aceste obiective politice şi economice. Există şi o precizare care vizează state ca România: “În orice caz, ţările care au în vedere introducerea monedei euro într-un viitor apropiat ar trebui să fie implicate în negocierea noului Tratat european încă de la început”. Sub aspect instituţional, o prioritate ar fi instituirea pe lângă Parlamentul European actual a unui Parlament distinct al Eurozonei.

Acest document programatic nu a rămas fără ecou. Recent, în Franţa, a fost lansat un “Manifest pentru o uniune politică a zonei euro” (pouruneunionpolitiquedeleuro.eu), printre semnatari numărându-se Pierre Rosanvallon, Daniel Cohen, Thomas Pikettz şi mulţi alţi specialişti în economie şi studii sociale. Apelul francezilor face din start trimitere la manifestul Grupului Glienicker şi încearcă să ducă propunerile germanilor mai departe, mai ales pe linia solidarităţii, într-un spirit mai curând socialist decât liberal. Pe scurt, manifestul francez propune punerea parţială în comun a datoriilor suverane, crearea unui impozit la nivel european (federal), dar, asemenea colegilor din Germania, admite că toate aceste avansuri au nevoie în prealabil de instituirea unui parlament pentru zona euro. În acest punct atât francezii cât şi germani ezită între două variante posibile: fie parlamentarii europeni aleşi în ţările euro se grupează într-o Cameră distinctă menită să dezbată exclusiv problemele Eurozonei, fie se creează un Parlament, nou prin delegarea unui număr de parlamentari aleşi pe plan naţional (de exemplu 30 de deputaţi din Adunarea naţională a Franţei, 40 de deputaţi germani din Bundestag, 30 de deputaţi italieni şamd).

Chiar dacă aceste propuneri nu antrenează direct mediul politic ele au darul de a defini de pe acum cadrul conceptual al viitoarelor dezbateri. Este important de aceea ca mediile intelectuale şi politice româneşti să se implice la rândul lor în dezbaterea acestor subiecte căci, indiferent de opţiunea lor, riscă să fie puse la un moment dat în faţa unui fapt împlinit.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Marius Stoian, 2013: Regionalizarea - "un episod al Marelui Proiect European, care, într-un ciclu de câteva secole va dezmembra pentru a recompune o altă realitate antropo-geografică în termenii, acum futurişti, ai unei naţiuni europene cu 'dialecte' naţionale de muzeu etnografic".

Postări populare (nu P.P.E. !):