Tehnocraţi ! Când vă căraţi ?

05 februarie 2014

Cadou guvernamental pentru debitori? Nu, pentru bănci!



BURSA :

     De la începutul crizei financiare, fiecare lună pare să fie o lună a cadourilor pentru instituţiile financiare. Guvernele fac totul ca bonusurile să nu fie ştirbite, chiar dacă mai apar şi pierderi, uneori masive, iar bilanţurile bancare stau sub presiunea tot mai mare a creditelor neperformante.
     La noi, măsurile de susţinere ale sistemului bancar nu au fost aşa de vizibile ca în alte ţări, fapt ce a permis Băncii Naţionale să se laude, la orice ocazie, cu performanţele sale în calitate de instituţie care supraveghează şi reglementează circuitul banilor din economie.
     În ciuda acestor "performanţe", nivelul creditelor neperformante a crescut neîntrerupt în ultimii ani şi ne-a propulsat în primele locuri ale topurilor europene.
     Acestea este contextul în care, de nicăieri, a apărut proiectul de lege pentru sprijinirea debitorilor. Dincolo de caracterul său populist şi electoral, în spatele noii ordonanţe guvernamentale se află, conform declaraţiilor oficiale, Banca Naţională a României, iar motivele sunt evidente, chiar dacă presa scrie despre "propunerea venită din partea guvernului" şi caracterul ei opţional.
     Opţional? Nici pe departe. Oportunitate? Într-adevăr. Băncile vor face ore suplimentare pentru a-şi "ajuta" clienţii, deoarece au ocazia, astfel, să-şi reducă cheltuielile generate de provizionarea creditelor cu restanţe de peste 90 de zile. În plus, vom asista şi la o îmbunătăţire "miraculoasă" a indicatorilor de risc.
     Efectele deciziilor iresponsabile ale debitorilor şi ale băncilor vor fi amânate doi ani, cu speranţa că economia se va încadra pe o traiectorie sustenabilă de creştere şi veniturile populaţiei o vor urma. Dar de unde creştere, când guvernul anunţă, pe de altă parte, creşteri ale fiscalităţii şi majorări ale preţurilor energiei în numele unei restructurări şi convergenţe europene iluzorii?
     Creşterea preţurilor combustibililor, fără altă justificare decât nevoia unor venituri suplimentare la bugetul statului, va avea un efect negativ semnificativ asupra bugetelor de familie. Acestuia i se va adăuga şi efectul negativ indirect, determinat de creşterea costurilor firmelor şi necesitatea transferării acestora către clienţi, în condiţiile în care presiunile asupra marjelor de profit sunt deja extraordinare.
     Dacă lăsăm la o parte discriminarea cetăţenilor generată de noua lege, aceştia fiind împărţiţi în două categorii, responsabili şi iresponsabili, cu "premii" acordate celor din urmă, trebuie să ne întrebăm cum îşi permite România o astfel de mărinimie. Cu câteva excepţii, decizia guvernamentală a fost prezentată în presă ca program de atenuare a poverii datoriilor pentru aproape un milion de debitori.
     Bineînţeles că impactul bugetar prezentat de autorităţi nu este credibil şi tocmai acest lucru a determinat, probabil, şi obţinerea binecuvântării din partea Fondului Monetar Internaţional.
     Oare cum se împacă ratarea ţintei de plată a arieratelor cu creditul fiscal acordat debitorilor după cei doi ani de reducere a ratelor?
     Nu se împacă. De obicei acestea nu se includ în deficitul bugetar şi creează o imagine deformată a dezechilibrelor fiscale. Şi atunci, de unde vor veni banii pentru închiderea permanentă a acestui capitol din negocierile cu FMI, mai ales că, peste doi ani, veniturile bugetare vor înregistrat o scădere?
     Nu mai contează. Totul se decide aici şi acum sub presiunea crizei, care tocmai dă noi semne de acutizare, fără luarea în calcul a efectelor secundare.
     Este îngheţarea dobânzilor un motiv de bucurie? Doar dacă îi comparăm pe debitori cu petrecăreţii care încearcă să evite mahmureala de a doua zi prin consumarea unor cantităţi şi mai mari de alcool. Ceea ce se întâmplă acum pe pieţele internaţionale, arată că băncile centrale nu mai pot controla tendinţa de creştere a dobânzilor pe termen lung, iar efectele se văd, în primul rând, pe pieţele emergente. Oare cum vor resimţi debitorii noştri peste doi ani impactul realităţii, în condiţiile în care majoritatea creditelor sunt cu dobândă variabilă?
     Cei care au plătit mult pentru lecţia de educaţie financiară din ultimii ani s-ar putea să reziste. Dar aceasta înseamnă că orice facilitate oferită de autorităţi îi va îndemna să economisească fiecare bănuţ, în aşteptarea şocului din viitor.
     Şi atunci, de unde va veni creşterea consumului, o altă gogoriţă folosită de guvern pentru justificarea noii legi? Vor mai fi "consumatorii" vrăjiţi de noi gadget-uri electronice, când toate acestea nu înseamnă decât o factură şi mai mare pentru electricitate?
     Să presupunem că ordonanţa guvernului chiar îi ajută pe debitori. Aşa să fie? Nu, deoarece vine cu o întârziere foarte mare şi a ratat perioada de linişte relativă de pe pieţele internaţionale din ultimii ani. Mai este nevoie să amintim de exemplul Ungariei, unde mulţimea de măsuri guvernamentale nu a ajutat decât marginal debitorii, dar a declanşat un proces de emigrare a băncilor de pe piaţa locală?
     Politicile adoptate de autorităţile noastre în ultima decadă, de stimulare a creşterii economice prin creditare, au condus la distorsionarea severă a motivaţiilor agenţilor economici, fie că sunt firme sau consumatori, iar datoriile acumulate nu mai pot fi plătite integral.
     Până când nu se recunoaşte oficial această stare de lucruri, orice măsură de relaxarea a poverii datoriilor nu este decât o formă perversă de "waterboarding" a debitorilor (n.a. "waterboarding" este o formă de tortură care presupune turnarea apei peste un prizonier imobilizat pe o scândură, cu scurte pauze pentru respiraţie), care pot să-i creeze iluzia unei ieşiri permanente la aer. Însă ieşirea la aer este departe de a fi echivalentă cu relansarea economică, mai ales când "stăpânii butoanelor" le apasă la întâmplare şi nu ştiu să facă diferenţa între oxigen şi monoxidul de carbon.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO:

Radu Carp, 2012: "Iar pentru a pune această întrebare în contextul României de azi, dincolo de problema naţională sau cea a păstrării Tradiţiei şi a religiei, nu cumva orice structură federală ar conveni unui stat care, oricum am lua-o, se află şi se va afla la periferia geografică a Europei ? O Românie parte a unui stat federal care să aibă aceeaşi pondere cu orice alt stat membru… ar fi sau nu în interesul naţional ? Ori este cumva în interesul naţional să menţinem aceeaşi elită birocratică necompetitivă care se auto-regenerează tocmai pentru că ne aflăm la periferie şi undele de şoc ale unui model mai eficient de organizare nu mai sunt aproape deloc resimţite ? Suveranitatea pe care unii dintre noi sunt gata să o apere cu preţul vieţii nu este nimic altceva decât un concept determinat istoric, născut pentru a legitima modelul statului centralizat împotriva unor ameninţări externe şi contestări interne".

Postări populare (nu P.P.E. !):