07 ianuarie 2014

Chiar dacă privat, cârnatul băgat pe gât sufocă



Articol de Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):

Tânguirile FMI – împărtăşite din păcate pe la Bucureşti şi de cei care se dau de dreapta şi de cei care se dau de stânga – cum că lucrurile nu merg încă bine în România fiindcă ar continua să existe prea mult stat în economie sunt false şi diversioniste. False pentru că sectorul economic de stat a ajuns să reprezinte doar 7% din PIB şi răul nu mai poate proveni de la partea derizorie din economie. Diversioniste, pentru că încearcă de fapt să mascheze eşecul sectorului privat în România, devenit atotstăpânitor în economie.

Eşec pur şi simplu deoarece sistemul privat nu a fost lăsat în România să se dezvolte organic, ci a fost băgat pe gât în economie şi în viaţa socială numai pentru că aşa pretind teoretizări savante şi de fapt pentru a asigura accesul fără probleme al clientelei politice la banul public! Promovarea forţată a fost făcută în numele unor experimente de pe alte meleaguri, deoarece superioritatea privatului asupra statului în România n-a fost deloc probată, tocmai pentru că, băgat pe gât şi nu dezvoltat organic, sistemul privat n-a fost şi nu este cu adevărat eficient, concurenţial şi competitiv. Pe alte meleaguri este astfel tocmai pentru că n-a fost băgat pe gât, ci s-a dezvoltat organic, în mod natural!

Cârnatul privat băgat pe gât este lung. Atât de lung că a sufocat economia şi viaţa socială, în loc să le împrospăteze şi dinamizeze. Grosul (probabil peste două treimi) al dezvoltării sectorului privat pe seama celui public a avut loc prin mecanismul insidios al subevaluării activelor când statul a fost vânzător (îndeosebi privatizări, dar şi lichidări, transferuri pe bursă), şi respectiv al supraevaluării activelor când statul a fost cumpărător (achiziţii publice, aranjate sau montate la preţuri fabuloase, cu împărţirea profiturilor între contractant şi reprezentanţii administraţiei publice). Nici nu miră ca atare viteza şi amploarea privatizărilor-paravan pentru devalizări şi absenţa totală a vreunui efect economic benefic al achiziţiilor publice.

Sistemul bancar este şi el chiar clădit pe spolierea statului: creditul nu s-a dezvoltat organic, ci a fost băgat pe gât nici măcar economiei (căci tot ar fi ieşit ceva), ci doar oamenilor spre a-şi mări consumul pentru ca băncile să se umfle artificial. Când creditul a fost oprit de către băncile străine, statul a fost forţat să se îndatoreze extern pentru a compensa întreruperea finanţărilor bancare private şi, în mod inevitabil, statul a ajuns singurul care mai este creditat şi asta doar pentru a-şi plăti împrumuturile şi de fapt pentru ca băncile private să-şi umple în continuare pe seama lui buzunarele.

În cadrul unei estimări de ansamblu, sectorul privat din România s-a constituit şi dezvoltat doar în proporţie de maximum 30-40% organic, restul – din păcate grosul – realizându-se prin furt şi spoliere pe seama statului. Nu-i de mirare nici că nu este performant, nici că, în ciuda preluării predominanţei în economie, n-a schimbat cu nimic statutul de subdezvoltare al ţării şi poziţia codaşă a acesteia în Europa.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):