Tehnocraţi ! Când vă căraţi ?

15 ianuarie 2014

Celula românească



(articol de Paul Everac, 2007)


   Celula românească, o spun de la început, nu mi se pare învestită cu o solidaritate irecuzabilă de grup sau de etnie, cu o frăţietate la fel de activă şi încăpăţânată ca a multor altor popoare dimprejur. E greu de suportat ideea că răscoalele româneşti, puţine câte au fost, s-au cam bâlbâit. 

   Paşoptiştii valahi au sfârşit cu ceartă şi dihonie ţăţească. Cei moldoveneşti nici n-au încropit mare lucru, Tudor a mai schimbat calimera şi a pierdut din aderenţi, fiind ajutat să piară, iar Horia şi Cloşca au fost căutaţi, găsiţi şi livraţi autorităţilor străine, adică trădaţi, de o ceată de nemernici români. Trădările s-au ţinut dealtfel lanţ. În epoca modernă am avut anti-unionişti, o tagmă de închinători la ruşi, dizidenţi filo-germani, iar la Alba-Iulia unii au militat pentru o Unire condiţionată şi provizorie. Solidarizarea cu cântec şi desolidarizarea cu răfuială s-au petrecut mereu.
   Prin anii optzeci am vizitat în Germania un bun prieten, coleg de facultate. Primindu-mă amical, a fost incriminat şi scos din partidul de opoziţie întrucât pactizase cu un "ceauşist" cum eram automat caracterizat. Mi-a spus că, liberal fiind, e duşmănit de ţărăniştii oploşiţi în Anglia, de legionarii din Spania ba chiar şi de liberalii din Franţa, spionat şi suspectat tot timpul. În Statele Unite am găsit o emigraţie foarte divizată, deci infecundă, în care fiecare judeca pe celălalt, nu fără acrimonie, după cât de înstărit devenise, iar cei mai mulţi aţipeau în rutină, preocupaţi de chiverniseală, desprinşi de orice comandament naţional: ei veneau numai să mănânce sarmale de Crăciun la balul din pivniţa bisericii, dar şi acolo se uitau la ceilalţi cu ifos şi parapon. De aceea lobby-ul românesc e mai mult sau mai puţin insignifiant, mult dedesubtul celui maghiar sau polon. În cei aproape trei ani cât am funcţionat ca culturnic în Italia am văzut o comunitate românească destul de joasă, foarte divizată, cu copii care nu mai ştiau o boabă din limba ţării de baştină, cu invidii, răutăţi şi bârfeli reciproce, ba chiar cu scandaluri în stradă. Nu mă mir că aglomeraţia de români, plecaţi fără şcoală şi educaţie, creează pe acolo situaţii incomode. Pot scoate şi din literatura unor colegi de-ai mei exemple de intoleranţă, neadaptare, ţopenie agresivă. Unor nume mai mult sau mai puţin notorii li s-au lipit de mână, în străinătate, mărfuri sau foloase necuvenite, în pofida renumelui ţării.
   Am văzut dealtfel şi ţărani sinistraţi care cască gura la cei veniţi să-i ajute, ori stau în crâşmă când ar fi trebuit să acţioneze în favoarea binelui comun, ori şi mai rău, fură de la alţi sinistraţi! Se fură şi fonduri de la copiii prost hrăniţi. Se trimit la cerşit şi prostituţie contingente întregi, "dansatoarele" românce au împânzit Europa, micii ţopârlani, afacerişti "pe picior", mişună peste tot. La Veneţia "alba-neagra" românească era în toi. Tot acolo subalternii mei găsiseră numai prilejuri de dezbin. Am fost întâmpinat cu un tir de reclamaţii încrucişate şi, probabil, reclamat eu însumi tot timpul.
   Nesolidaritatea, mutând criteriile pe pricopseală, îngăduie corupţia, jaful, specula. Când nu-mi tratez fraţii ca pe fraţi, pot să-i spoliez în dragă voie, fac tot ce vreau, ca să iau de la ei şi să bag în buzunarul meu. Legătura de sânge şi de etnie nu mai contează, contează doar cea care îmi aduce profit. Ca atare pot să-mi vând ţara, averile ei, cu oarecare uşurinţă, întrucât de concetăţenii mei nu mă leagă aproape mai nimic, ei sunt buni de speculat şi de înjurat. Românul înjură ca aproape nimeni, rareori din prietenie, de cele mai multe ori din ciudă şi duşmănie. El e agitat, pornit împotriva multora, uneori împotriva tuturor. Când se-mbată, el doreşte la un moment dat răul altora, i-ar ucide, le-ar viola tot ce au mai bun. Ţăranii, mahalagiii, se duşmănesc pentru o postaţă infimă, pentru un fleac. Ei se uită umbros la cei cărora le merge, le pun beţe în roate, îi vorbesc de rău. A vorbi de bine în România pe cineva e o excepţie, trebuie să ai, de multe ori, un ce profit ca s-o faci. Valorile sunt într-o bulversare şi bolbotare continuă. Ciupind pe alţii te consideri automat superior.
   Situaţia politică reflectă această nefericită celulă. Preşedintele ţării şi premierul sunt la cuţite, ca nicăieri. Se spurcă, îşi întorc spatele. Oamenii politici se spurcă şi ei. Îi interesează priorităţile lor, mai puţin bunul comun. Înjură, demască alte regimuri, ar băga mulţi la închisoare, dar reţeaua păcatelor e inextricabilă, mai toţi sunt păcătoşi şi legaţi de păcatele celorlalţi, încât par solidari: solidari în cupiditate şi josnicie, infructuoşi în asanare. Analiştii au o teribilă voie bună în a denunţa şi demasca, e jocul lor preferat. Unde e ceva de spurcat se adună ciotcă. Orgoliile se umflă şi se delimitează.
   Nu bântuie pe teritoriul României aproape niciun fel de solidaritate. Aşa e celula noastră, n-are enzima respectivă. Nici educaţia respectivă. De aceea putem fi vânduţi, descompuşi, alungaţi din multe părţi. Am început să fim arătaţi cu degetul. Ne-am porcăit. Ne-am înstrăinat resursele. Nu mai avem niciun cheag. Vom fi curând colonizaţi. Săraca ţară!

5 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Scriitorul adaugă că evreii au mai fost învinuiţi de „...arenzile împovărătoare,aproape nimicitoare, care au provocat răzmeriţa de la 1907 şi unde fraţii Fisher jucaseră un rol important; reţeaua densă de cârciumari evrei care otrăveau poporul de jos cu rachiuri ieftine şi false, anulându-i vitalitatea şi făcând averi pe pielea lui.” http://artemiuvanca.blogspot.ro/2011/10/paul-everac-discursul-unui-septic.html

Riddick spunea...


E mai complicat cu 1907. În România erau câteva sute de marinari ruşi revoluţionari care au primit azil politic (se răsculase echipajul crucişătorului "Prinţul Potemkin [de Taurida]"), în contextul revoluţiei ruseşti de la 1905. Majoritatea stabiliţi în Moldova. Se pare că şi agenţi austro-ungari au făcut provocări, să se extindă ceea ce era un conflict local. Eram aliaţi (în secret) cu Austro-Ungaria, dar nu mai aveau încredere în noi. Într-un viitor război, era de asteptat ca trupele (din ţărani) să nu fie eficiente. Dar au fost, probabil a contat proclamaţia din 1917 a lui Ferdinand, că va da pământ şi va fi vot universal.

Crystal Clear spunea...

Alcoolul e utilizat puternic de ruşi pentru distrugerea populaţiilor. In R Moldova este o tragedie în privinta asta

Riddick spunea...

Tactica asta n-a mai mers în zonele musulmane controlate de Rusia/URSS (Caucaz, Asia Centrală).

Riddick spunea...

"Cei moldoveneşti nici n-au încropit mare lucru": moldovenii au început primii, dar fiind februarie-martie, le era prea frig să ţină reuniunea afară, aşă că s-au dus la un hotel, de unde i-a ridicat Agia (poliţia).


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO:

Radu Carp, 2012: "Iar pentru a pune această întrebare în contextul României de azi, dincolo de problema naţională sau cea a păstrării Tradiţiei şi a religiei, nu cumva orice structură federală ar conveni unui stat care, oricum am lua-o, se află şi se va afla la periferia geografică a Europei ? O Românie parte a unui stat federal care să aibă aceeaşi pondere cu orice alt stat membru… ar fi sau nu în interesul naţional ? Ori este cumva în interesul naţional să menţinem aceeaşi elită birocratică necompetitivă care se auto-regenerează tocmai pentru că ne aflăm la periferie şi undele de şoc ale unui model mai eficient de organizare nu mai sunt aproape deloc resimţite ? Suveranitatea pe care unii dintre noi sunt gata să o apere cu preţul vieţii nu este nimic altceva decât un concept determinat istoric, născut pentru a legitima modelul statului centralizat împotriva unor ameninţări externe şi contestări interne".

Postări populare (nu P.P.E. !):