Cum pot fi identificaţi complicii ocupantului: deviază atenţia de la agenţii străini ajunşi la butoane în România, la ţinte secundare pe care le numesc "statul mafiot", "sistemul băsist", "corupţia generalizată".

14 noiembrie 2013

Stridenţe pseudo-conservatoare



 Caricaturizarea subliminală a mesajului conservator

Devin tot mai sceptic faţă de eventualitatea că am putea avea în viitorul apropiat un partid conservator (real) în România, şi mai ales faţă de aceea că el ar putea fi Partidul Noua Republică (al cărui congres care va stabili afilierea la familia partidelor conservatoare va avea loc pe 16 noiembrie a.c.). Şi la care invită un personaj-problemă precum Petre Guran (invitaţie menţinută, cu toată avertizarea privind concepţiile reale ale acestuia despre suveranitatea naţională, creştinism, statul român şi naţiunea română). Ar mai lipsi de acolo doar Macovei-pro-gay...

Fiindcă văd că PNR susţine teze ultralibertariene, în conflict cu linia conservatoare care ar trebui să sprijine capitalul autohton, interesul naţional şi identitatea naţională. Dreapta înseamnă doar "non-stat" numai pentru non-conservatori.



(desigur, şi exportul de gaze din producţia internă ar intra tot aici)


(un protest faţă de o falsă măsură de "restricţie" a guvernului, care de fapt nu restricţionează accesul străinilor la terenul agricol, este doar praf în ochi, să nu apară în faţa oamenilor că nu face nimic pentru a proteja patrimoniul funciar naţional)

2 comentarii :

Riddick spunea...

P.S. Culorile de la headerul blogului sunt aceleaşi din 2009 (albastru şi verde-pal), nu au vreo legătură intenţionată cu PNR sau PMP, care au adoptat la siglele lor culorile verde şi albastru.

Riddick spunea...


Petre Guran - propaganda destatalizării, de la tribuna congresului PNR:

"Statul și națiunea, sindicatele și partidele politice sunt solidarități organizate și prin urmare nenaturale. Ele sunt fundamental instabile, fiindcă sunt instrumente de dominație.

De aceea o politică conservatoare va promova solidaritățile organice în detrimentul celor organizate, va pune libertatea deasupra bunăstării, va prefera orice formă de ordine existentă și care s-a dovedit eficace în timp împotriva oricărei încercări de a reorganiza societatea, care în mod inevitabil propun o fază de trecere prin dezorganizare și haos."

"Comunismul și Postcomunismul sunt o astfel de fază de dezorganizare și haos înghețată sau întreținută, care amână indefinit reorganizarea. De aceea spiritul conservator se află în fața unei dileme, nu poate menține dezorganizarea, dar nici nu poate promova voluntarismul organizatoric. De aceea va alege calea celei mai mici intervenții a statului, mizând pe faptul că solidaritățile organice eliberate de presiunea solidarităților organizate sunt capabile de regenerare."


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Teodor Baconschi, 2011: "România nu a ajuns târziu și din întâmplare în construcția Europei unite, ci a participat încă de la început, prin voci precum Gafencu și Ciorănescu, la gândirea acestui proiect.Totodată, îmi permit să evoc în acest ilustru sediu ideea federalismului european, concept creștin-democrat căzut în desuetudine. Consider că a reînvia astăzi ideea Statelor Unite ale Europei nu este lipsit de importanță, ba chiar de o anumită urgență. Asistăm cu toții nu doar la o criză de creștere sau la o reticenţă a lărgirii Uniunii (enlargement fatigue), ci la o adevărată criză a spiritului european. Criza actuală nu e pur economică sau financiară, ci e o criză a valorilor fondatoare, a viziunii și a identității europene. Mai mult ca oricând, trebuie să evităm riscul revenirii, pe fondul crizei, a discursurilor naționaliste, xenofobe, rasiste. Tentația închiderii în sine e mare. O Europă care se îndoiește de beneficiile euro sau ale spațiului Schengen este deja o Europă în devoluție. Tocmai fiindcă știm că alternativa la partidele populare riscă să fie partidele populiste, dorim să creăm în România o Mișcare Populară cu vocație majoritară, asemănătoare cu UMP în Franța sau PDL în Italia. Europa are nevoie să mențină în guvernele naționale partide populare capabile să răspundă întreitului imperativ al momentului: să reformeze în spiritul responsabilității, să se opună populismului crescând al stângii și al extremei drepte, și să continue construcția europeană. În fine, criza Europei nu are ca soluţie resurgența discursului naționalist și redescoperirea frontierelor, ci determinarea creștin-democraților, a tuturor guvernelor și partidelor afiliate PPE, de a continua până la capăt proiectul Statelor Unite ale Europei, oricât de extrem ar părea acest lucru."


Postări populare (nu P.P.E. !):