Băsescu, analizat de un băsist

Nu e exclus ca Băsescu să fie și puternic intoxicat și manipulat de cei pe care îi consideră apropiați și care să fi ales deja din anii trecuți o altă tabără pentru anii care vin. E curios rolul constant nefast jucat de EU și UNPR în deciziile lui Băsescu din ultimii ani. E curios că un fost lider PSD și UNPR e acum șeful Cancelariei. Dar asta e o discuție separată.

Își bat capul sociologii și politologii de tot felul să explice cum are USL 60% și Ponta încredere nezdruncinată, după un an jumate de guvernare dezastruoasă.

Ei bine, motivul principal e extrem de simplu: Eșecul celei de-a doua suspendări. În vara lui 2012 Băsescu nu a obținut o victorie. A obținut peste 6 milioane de oameni frustrați și a alimentat pentru doi ani cea mai eficace strategie de disimulare pentru USL: "suntem în opoziție!"

"Ivan Zubeldian" a.k.a. Florin Cojocariu, încă (?) membru al PDL, postare pe Facebook:

Băsescu Prim Ministru? O idee catastrofală. 

Ideea cu susținerea lui Băsescu la postul de viitor prim ministru e proastă: crează o vulnerabilitate formidabilă dreptei chiar înaintea unui an electoral în care ar trebui să-și joace cu maximă abilitate cărțile pentru a denișa USL de la putere și a reconstrui dreapta.

Băsescu e de 10 ani cel mai puternic om din Romania. A condus guvernele Boc cu mână de fier, a impus agenda politică internă și externă. A târât cu forța România post-comunistă într-un proces vital de reformă a justiției, a pus permanent în centrul atenției reforme esențiale. Bilanțul e fără îndoială pozitiv și, suntem obligați să o recunoaștem, Băsescu a fost providențial pentru România; nici un alt președinte nu ar fi fost capabil de un astfel de efort titanic, de unul singur.

Dar exact în ceea ce-l face unic și puternic se află cea mai mare slăbiciune. 10 ani e prea mult. Și e prea mult pentru două motive: puterea corupe spiritul și lumea obosește.

PUTEREA ÎNDELUNGATĂ CORUPE SPIRITUL

Faptul că puterea corupe se vede deja. Băsescu a acționat în ultimii ani ca și cum ar fi devenit magic, ca și cum toate deciziile lui sunt automat bune, dincolo de orice dubiu. A ignorat suveran obiecțiile celor din jur (când au avut curajul să le spună), și-a impus deciziile în PDL cu autoritate și și-a ascultat exclusiv instinctul. Celebrele "re-evaluări" stau mărturie pentru convingerea lui că în cazul personal realitatea se adaptează declarației proprii, și nu invers. Ei bine, instinctul a dat rateuri, și nu puține:

- în toamna lui 2011, ridiculiza ideea de formațiuni politice noi și proslăvea calitățile UNPR-ului, cerând realism politic. Cine era de fapt UNPR se vede acum.

- în iarna lui 2011, atacă violent pe Arafat generând un pretext pentru opoziția de la acea vreme pentru a destabiliza scena politică. A făcut asta înainte ca opinia publică să priceapă ce vrea Arafat, victimizându-l.

- tot în iarna lui 2011 refuză să sancționeze ideile fanteziste și riscante ale Elenei Udrea, șefa PDL pe București, care aduce pe Piedone șef de campanie la PDL, tot în ideea marii alianțe cu UNPR

în 2012, după ce UNPR trădează (cum a putut fi asta o surpriză, e greu de înțeles) insistă pentru candidatura lui Prigoană la PMB, refuzând tranșant alte propuneri din interiorul PDL

Ce s-a întâmplat de atunci, nici nu mai merită amintit decât în treacăt: numirea lui MRU ca prim ministru (un PM care intră imediat în conflict frontal cu partidul care-l susținea), alianța ARD impusă cu mult prea puțin timp înainte de alegeri, atacurile sinucigașe la ARD din campania din 2012 și, cireașa de pe tort, un "Adio PDL!" spus la nervi, pentru că a luat de bună o minciună, adio urmat de un dans irațional de atacuri și armistiții în relația cu PDL-ul.

Să adăugăm la asta documentarul reevaluărilor personale făcut de Andreea Pora și avem imaginea limpede a doi ani de decizie politică haotică.

CURAJ FĂRĂ INTELIGENȚĂ

E un șir de erori incredibil de lung, unul care trădează un singur lucru: Băsescu și-a pierdut capacitatea autocritică și s-a refugiat într-un mod de luptă tactic, care răspunde doar problemei de moment, fără a cântări cu adevărat implicațiile pe termen lung ale gesturilor sale. Mai mult, la o observație atentă, toate deciziile par a fi subsumate dezideratului de a rămâne cu orice preț la putere, ca și cum orice cost politic merită plătit atâta timp cât puterea e conservată. Un pragmatism extrem, ușor de prezentat de adversari ca oportunism pedestru.

Apropiații lui spun că Băsescu face politică ca un mare jucător de șah: anticipând mai multe scenarii și reacții, în avans, depășindu-și astfel adversarii. A fost probabil adevărat până prin 2011. Ceea ce vedem acum însă, nu are nici o legătură cu jocul de șah. E un scorpion amenințat, hăituit, care se bate cu ferocitate și curaj nebunesc, dar nu cu inteligență. Lista erorilor și reevaluărilor e prea lungă ca să arate a partidă de șah politic.

Nu e exclus ca Băsescu să fie și puternic intoxicat și manipulat de cei pe care îi consideră apropiați și care să fi ales deja din anii trecuți o altă tabără pentru anii care vin. E curios rolul constant nefast jucat de EU și UNPR în deciziile lui Băsescu din ultimii ani. E curios că un fost lider PSD și UNPR e acum șeful Cancelariei. Dar asta e o discuție separată.

Votul negativ, cheia problemei.

Își bat capul sociologii și politologii de tot felul să explice cum are USL 60% și Ponta încredere nezdruncinată, după un an jumate de guvernare dezastruoasă.

Ei bine, motivul principal e extrem de simplu: Eșecul celei de-a doua suspendări. În vara lui 2012 Băsescu nu a obținut o victorie. A obținut peste 6 milioane de oameni frustrați și a alimentat pentru doi ani cea mai eficace strategie de disimulare pentru USL: "suntem în opoziție!" Trebuie spus că, inițial, instinctul lui Băsescu a funcționat corect: confruntarea directă și refuzul boicotului. Ar fi pierdut, dar ar fi pierdut o bătălie, nu războiul.

De fapt, ideea boicotului, deși l-a ținut la putere, a fost cea mai nefericită decizie politică din ultimii ani. Fără a face istorie contrafactuală, imaginați-vă cum intra USL în campanie în 2012 cu Oltchim și alte grozăvii, dacă ar fi avut întreaga putere. Cât de mobilizat ar fi fost electoratul dreptei în fața unei lovituri de stat reușite. Cât de ușor ar fi ajuns Băsescu liderul Opoziției unite. Deși corectă la suprafață, decizia PDL de atunci de a susține boicotul a fost un act de loialitate dar o eroare politică. Era nevoie de o înfrângere pentru a intra în alegeri cu șanse bune și a putea recapacita electoratul dreptei.

În schimb, începând de la lovitura de stat eșuată, USL a fost permanent în opoziție, chiar dacă e la putere. Strategia lor de a se poziționa în Opoziție, spre deosebire de Băsescu care e Puterea, a demolat PDL în alegeri și le asigură o popularitate neverosimilă cu un an înainte de prezidențiale. Trăim de fapt de un an jumătate o campanie electorală anti-Băsescu în care USL a mobilizat în favoare sa cel mai puternic mecanism de vot post-decembrist: votul negativ.

E relevant că încrederea în Victor Ponta rămâne mare, deși încrederea in guvern se prabuseste: Ponta e perceput ca liderul Opoziției, nu ca prim ministru. La fel de relevantă e strategia lui Antonescu de a se poziționa tot ca lider al Opoziției. Cum ar putea fi verosimile astfel de tactici dacă nu ar exista un motiv real pentru a le face credibile? Iar motivul se numește : "Băsescu e la putere"

Lumea a obosit să-l vadă pe Băsescu atacând. Simpatizanții nu mai au energie și încredere iar adversarii se alimentează cu o ură neobosită. Mai rău, absenții văd în asta motivul de a sta acasă sau de a refuza dreapta. 10 ani e prea mult, copii care terminau liceul în 2004 au copii lor acum și văd tot pe Băsescu ca pe cel mai puternic om din România.

Problema nu e ce ar face Puterea dacă ar avea puterea totală. Până la urmă tot fac ce vor, în măsura în care Europa și SUA îi lasă. Dacă justiția e funcțională iar în locul lui Papici nu au venit niște paiațe, e pentru că presiunile din Vest sunt uriașe, nu pentru că Băsescu mai poate face ceva. Eșecul privatizării CFR nu e rezultatul politicii lui Băsescu ci rezultatul intereselor Vestului. Finanțatorii USL, cu excepția, poate, a lui Voiculescu, nu au nici un interes să-și pună Vestul în cap. Problema e că vine un nou ciclu electoral în care dreapta intră vlăguită, divizată și detestată. Oricum am lua-o, 10 ani de putere sunt prea mult și e o iluzie uriașă ideea că Băsescu mai are forța să-i țină în șah acum

Eroarea fundamentală a lui Băsescu a fost de a ține PDL și pe sine la putere cu orice preț. Să nu uităm, nevoia de schimbare l-a dat jos pe atot-puternicul Iliescu, dar i-a și pregătit terenul pentru o neverosimilă revenire. În cazul lui Băsescu, lipsa unei pauze de putere distruge de fapt șansele PDL de a reveni la putere.

CE E ÎN SPATELE IDEII DE A DEVENI PRIM MINISTRU?

Băsescu urmărește probabil câteva obiective politice care pot fi atinse simultan.

1. Un tandem cu un alt candidat la prezidențiale, căruia sa-i transfere popularitatea si voturile, de fapt un mecanism pentru a conta în cursa pentru prezidențiale.

2. Un mijloc de presiune pentru impunerea candidatului unic al dreptei la prezidentiale

3. Un mecanism pentru a rămâne relevant în jocul politic pe termen lung, chiar dacă nu mai candidează

E foarte probabil ca anunțul să fie folosit și ca mecanism de separare a PNL de Voiculescu și de PSD, lăsând impresia că ar accepta o formulă cu Antonescu președinte atâta vreme cât ar obține funcția de prim ministru.

De fapt, toate obiectivele urmăresc creșterea puterii de negociere politică a lui Băsescu, dând forță concretă masei proprii de simpatizanți. Băsescu speră ca în alegeri, prin anunțarea intenției a deveni PM, să canalizeze un 15-20% (la cât ar putea crește cota lui până în primăvară) către candidatul ales de el.

Însă la fel ca atunci când a ales să atace USL în Decembrie 2012, ignoră serviciul uriaș pe care-l face actualei puteri și capacitatea de a mobiliza un electorat mult mai numeros pe vot negativ împotriva dreptei. La fel ca în Decembrie 2012, intră în acest joc ostil PDL-ului și capabil să demoralizeze electoratul acestuia.

DE CE TACE USL?

Pe acest fundalul poziționării cu succes a liderilor PSD și PNL în "opoziție" și a identificării lui Băsescu în mintea majorității electoratului cu "Puterea", anunțul lui Sebastian Lăzăroiu că Mișcarea Populară are ca obiectiv esențial sprijinirea lui Traian Băsescu pentru funcția de Prim Ministru, sună extrem de prost. E revelator un singur lucru, faptul că USL a ales să ignore un astfel de “megasubiect” și preferă să-l atace pe Băsescu pe alte teme (terenul) decât pe ideea de a deveni Prim Ministru. Deși ar fi putut ieși imediat cu subiectul “acest Putin, ultimul dictator al României” Articolul din New Europe e un test, nu un atac. Întrebarea e, de ce nu atacă subiectul?

Răspunsul e foarte simplu. Probabil și-au frecat mâinile când au citit declarația lui Lăzăroiu. Ce cadou mai mare le poate face Băsescu în 2014 decât oportunitatea de a fi din nou în opoziție în campania pentru alegerile europarlamentare și prezidențiale? Ce cadou mai nesperat poate veni de la Băsescu acum decât argumentul suprem că USL a avut dreptate și Băsescu e obsedat de putere? De acea vor face orice pentru a încuraja o asumare oficială de către Băsescu a ideii.

Nu vor reacționa la testul lui Sebastian Lăzăroiu, dând impresia că aprobă scenariul. După care, în campanii, vor folosi permanent tema "dictatorului care nu se dă dus", rămânând cu succes în opoziție, deși sunt la putere. USL va repeta cu succes strategia din 2012 în timp ce la dreapta haosul se va fi adâncit.

Să adăugăm că, spre deosebire de 2012, dreapta nu va fi în alegeri într-o alianță ci divizată și mai infestată cu orgolii ca oricând. Și devine clar de ce ideea e una catastrofală.