Pe măsură ce se apropie "inaugurarea" lui Trump, şobolănimea propagandei RO este tot mai plouată şi îşi ascunde tot mai greu ostilitatea faţă de el. Asta arată ceva foarte important: "centrul lor de comandă" nu este în zona guvernamentală SUA (acum, acolo "se întâmplă ceva").

26 septembrie 2013

România se vinde ieftin. Miniştrii au ajuns marionete, iar semnătura lor - de doi lei



Ziarul Financiar:

În România nu se face guvernare, se face lobby. Cabinetele miniştrilor au ajuns pur şi simplu un teren de exercitare a influenţei. De aici pleacă de fapt toată senzaţia că nu înaintăm şi că cei 46 de miliarde de euro pe care îi cheltuie anual bugetul general consolidat sunt cheltuiţi degeaba.

Agenda României nu există pentru că oamenii plătiţi din bani publici să o propună şi să aibă grijă de obiectivele asumate sunt ocupaţi pur şi simplu zi de zi să răspundă la ce li se cere dintr-o parte sau din alta.

Statul a ajuns captiv. Incredibil, un înalt oficial dintr-un minister mărturiseşte că, mergând pentru consultări pe marginea unui proiect de lege în biroul unui alt înalt oficial, s-a trezit că la masă era chiar reprezentantul firmei implicate în proiect, ca să „avizeze“, nu-i aşa, modificările propuse.

România se vinde ieftin. Miniştrii au ajuns marionete, iar semnătura lor nu mai valorează doi lei. Iar cine crede că o ţară unde un ministru a ajuns de râs şi nu mai e băgat în seamă nici măcar de portar poate înainta şi are credibilitate externă, se înşală.

Guvernul este un izvor de proiecte de lege şi ordonanţe de urgenţă pentru care nu există argumentaţie. Care este sensul, la ce bun, care este situaţia actuală şi cum vrem să o îmbunătăţim? Niciodată nu am văzut astfel de date care să însoţească o lege.

În sănătate, unde Ziarul Financiar a organizat o conferinţă la începutul săptămânii, curg proiectele de reformă în funcţie de unde bate vântul mai tare. Când se mai ridică grangurii şefi de secţii din marile spitale ale statului şi îşi unesc vocile că pierd plicurile care le intră zilnic în buzunare, iese ministrul şi ameninţă: „Nu mai dăm niciun ban la privat“. Când vin producătorii de medicamente şi spun: „Nu mai aducem medicamentele X, că sunt prea ieftine“, schimbă ministerul taxa de claw back o dată la trei luni, după cum este mai puternică influenţa vreunui grup din farma.

Dar vine ministrul să spună: „Iată, aceştia sunt parametrii de sănătate de azi ai populaţiei din România, asta trebuie făcut pentru a-i duce în cinci ani aici“?

Parcă toată administraţia românească este un nesfârşit şir de butoane de lobby. Nici nu mai au timp şi nici respiraţie să gândească un proiect pentru România şi să vadă - ce cer oamenii ăştia se potriveşte sau nu cu ceea ce avem noi nevoie?

Aşa s-au format politicienii României azi. Nu pentru că au un proiect pentru ţară şi îl urmăresc, ci pentru că ştiu să răspundă mai repede şi mai mascat în fiecare zi, ceas de ceas, la comenzi. Vezi că te sună X, vezi cum îi găseşti un loc lui Y. Şi la sfârşitul zilei câştigă cine ştie mai bine să macheze câte un deal sub masca „interesului public“. Acesta este ADN-ul politicianului român - lobbyist sub acoperire.

La 1.000 de euro salariul lunar, toată activitatea unui ministru nu este decât un nesfârşit trafic de influenţă pentru cei care l-au susţinut pentru post şi apoi pentru cei care îi garantează postul. Mai mult, pentru că sistemul este construit deliberat pentru ca înalţii oficiali să nu poată trăi din salariu, sunt imediat capturaţi în sistem, cu dosare care stau la sertar şi ies la momentul potrivit.

Măcar o zi să fiu ministru - îşi spun mulţi - şi după un an se vede că au timp să dea o semnătură pe un act care aştepta de mult omul potrivit. Nimeni nu spune că în Occident nu există lobby pentru proiecte, dar acestea sunt partea a doua a activităţii, nu prima şi singura, de altfel, ca aici. Apar proiectele de lege de nicăieri, anunţate cu o zi înainte de şedinţa de guvern, şi nimeni nu ştie de unde răsar, cine le-a dictat şi în ce scop, studiile de impact sunt formale.

Este şi ridicolă formularea „Acte care ar putea fi adoptate în şedinţa de guvern de azi“ sub care este trimis la presă comunicatul guvernului privind actele care se vor discuta în şedinţa săptămânală de guvern. Care „ar putea fi adoptate“ - deci nu se ştie sigur dacă vor fi adoptate, „ar putea fi“, şi, atenţie, nu sunt singurele, ar mai putea fi şi altele, împinse pe ultima sută de metri.

Să le vezi forma înainte de adoptare, să le poţi consulta înainte pe fiecare pe un site? Nu se poate.

Şi apoi te trezeşti cu ele în Monitor într-o formă complet diferită faţă de toate declaraţiile anterioare, cum a fost cazul cu taxarea cu 80% a bonusurilor directorilor din companii private, deşi intenţia era rectificarea abuzului cu primele de 400.000 de euro de la fosta Comisie de Supraveghere a Asigurărilor.

Câteodată te întrebi - oare cum mai suportă obligaţia asta de a publica toate legile, ordonanţele şi hotărârile în Monitorul Oficial? Este posibil ca Monitorul să fie acum cea mai mare povară pentru ei - să apară acolo cu semnătură, nume şi prenume sub ceea ce îşi asumă.

Ziarul Financiar a cerut permanent transparentizarea actului de legiferare al guvernului, ca toate proiectele de lege, de ordonanţă sau de hotărâri de guvern să fie măcar în ultimul moment postate pe site-ul guvernului sau ale ministerelor înainte de a fi discutate. „Păi cum, Sorin, şi să ştie presa cum au intrat actele respective în guvern şi apoi ce schimbări au fost?“, se miră un consilier al premierului. Păi da, domnule consilier, că de asta este guvern plătit din bani publici, să vedem cum a votat fiecare şi ce schimbări au fost făcute - că votaţi în interesul oamenilor acolo, nu?

Parcă ar fi undeva un laborator din care „hop“ iese legea, că aşa trebuie să fie dată, şi apoi stai şi o întorci pe toate părţile şi zici - de unde o mai fi apărut şi asta? Nicio diferenţă din acest punct de vedere aici între ce era înainte de ‘89 şi situaţia actuală. Şi nu întâmplător mulţi spun că cine era la butoane atunci este şi acum, dar sub altă formă.

Parlamentul a ajuns de fapt o mimare a democraţiei, în parte şi din vina lui, dar şi deliberat, după şuvoaiele care i se varsă în cap de câte ori pune cineva problema că acolo este la început şi la sfârşit forul care ia deciziile în această ţară, că de asta sunt alegeri şi democraţie.

5 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Vad ca ZF a început sa critice zilnic.
Tot e bine.

Riddick spunea...

Urmăresc cu interes, sper să nu o dea cotită, ca Business24, care nu-l mai publică pe Ilie Şerbănescu (care mai apare doar la Jurnalul Naţional). De prin primăvară nu-l mai publică, probabil nu mai colaborează, l-or fi eliminat.

Crystal Clear spunea...

Sorin Paslaru este redactor sef.
Sa vedem..
I Serbanescu scria frecvent la inceput, cand a aparut ZF

Riddick spunea...

Pe vremea aia nu-l citeam (online) şi nu aveam net. :)

Crystal Clear spunea...

Am avut abonament vreo 2-3 ani la rand.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Teodor Baconschi, 2011: "România nu a ajuns târziu și din întâmplare în construcția Europei unite, ci a participat încă de la început, prin voci precum Gafencu și Ciorănescu, la gândirea acestui proiect.Totodată, îmi permit să evoc în acest ilustru sediu ideea federalismului european, concept creștin-democrat căzut în desuetudine. Consider că a reînvia astăzi ideea Statelor Unite ale Europei nu este lipsit de importanță, ba chiar de o anumită urgență. Asistăm cu toții nu doar la o criză de creștere sau la o reticenţă a lărgirii Uniunii (enlargement fatigue), ci la o adevărată criză a spiritului european. Criza actuală nu e pur economică sau financiară, ci e o criză a valorilor fondatoare, a viziunii și a identității europene. Mai mult ca oricând, trebuie să evităm riscul revenirii, pe fondul crizei, a discursurilor naționaliste, xenofobe, rasiste. Tentația închiderii în sine e mare. O Europă care se îndoiește de beneficiile euro sau ale spațiului Schengen este deja o Europă în devoluție. Tocmai fiindcă știm că alternativa la partidele populare riscă să fie partidele populiste, dorim să creăm în România o Mișcare Populară cu vocație majoritară, asemănătoare cu UMP în Franța sau PDL în Italia. Europa are nevoie să mențină în guvernele naționale partide populare capabile să răspundă întreitului imperativ al momentului: să reformeze în spiritul responsabilității, să se opună populismului crescând al stângii și al extremei drepte, și să continue construcția europeană. În fine, criza Europei nu are ca soluţie resurgența discursului naționalist și redescoperirea frontierelor, ci determinarea creștin-democraților, a tuturor guvernelor și partidelor afiliate PPE, de a continua până la capăt proiectul Statelor Unite ale Europei, oricât de extrem ar părea acest lucru."


Postări populare (nu P.P.E. !):