20 iulie 2013

România, cobaiul "voluntar" al trecerii la euro



Dintre cele zece ţări membre UE, care nu au adoptat euro, numai România doreşte să adere la moneda unică.

Vocea Rusiei:

Hans-Olaf Henkel: Numai România doreşte să adopte moneda euro

Distrugerea politică a monedei euro are loc din cauza legăturilor dintre statele din zona euro. Declaraţia aparţine profesorului Hans-Olaf Henkel, fost manager IBM şi preşedinte al Uniunii Industriei Germane, şi a fost făcută într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Vocea Rusiei.

Hans-Olaf Henkel este şi autorul cărţii „Euromincinoşii”, care va apărea pe 22 iulie la editura germană Heyne. Într-un interviu pentru postul nostru de radio, profesorul a vorbit despre Jean-Claude Juncker, Angela Merkel şi alternativele pentru moneda europeană.

Vocea Rusiei: Cartea se numeşte „Euromincinoşii”. Despre cine este ea?

Hans-Olaf Henkel: Cartea mea descrie oamenii rătăciţi, fantezişti şi mincinoși. Îi las pe cititori să decidă din ce categorie fac parte politicienii. Un lucru însă pe care l-am identificat cu adevărat: Jean-Claude Juncker, care timp de 12 ani i-a înşelat pe europeni, a făcut ca minciuna să devină un mijloc legitim al politicii europene.

Vocea Rusiei: Angela Merkel a declarat că stabilitatea monedei euro este în interesul întregii Europe. Dumneavoastră împărtăşiţi această opinie?

Hans-Olaf Henkel: Împărtăşesc acest punct de vedere, dar cum putem face asta? Acţiunile ei distrug competitivitatea zonei euro ţi, în timp, va ridică problema existenţei monedei. În timp ce economia globală arată anual o creştere de 2,5%, zona euro îşi opreşte producţia. Germania are o creştere de numai 0,3%. Şomajul în zona euro a atins un maxim istoric - 19 milioane de oameni. Rata şomajul în rândul tinerilor din statele din sud este atât de înaltă, încât poate afecta procesul democraţiei din regiune.

Din punct de vedere politic, moneda unică este distrusă de legăturile dintre statele din zona euro: Germania, înainte de criză, a fost o ţară iubită în Grecia, iar relaţiile germano-franceze nu au fost niciodată de-a lungul celor 50 de ani atât de rele cum sunt astăzi. Se adânceşte prăpastia dintre statele care au adoptat euro şi cele care îşi păstrează moneda naţională. Dintre cele zece ţări membre UE, care nu au adoptat euro, numai România doreşte să adere la moneda unică. Nici măcar Letonia nu şi-a exprimat dorinţa de a introduce euro. O demonstrează sondajele efectuate de Comisia Europeană.

Vocea Rusiei: Consideraţi că trebuie să se renunţe la euro?

Hans-Olaf Henkel: Nu cred că trebuie să ne ţinem de euro până la capăt fără să se ofere o alternativă. Iar alternative sunt mai multe. Prima: revenirea la monedele naționale. Moneda euro a fost o decizie politică. Criza monedei euro ne arată unde putem ajunge, atunci când se iau decizii politice fără a se ţine cont de posibilităţile economice.A doua alternativă: excluderea din zona euro a statelor slabe din sud, începând cu Grecia. Putem păstra moneda unică în cazul în care din zona euro vor ieşi patru state puternice cu scopul de a devalorizeze valuta.

Pentru statele din nord - Germania, Austria, Finlanda și Olanda - exporturile din aceste țări vor deveni mai scumpe, iar acesta este încă un act de solidaritate din partea nordului faţă de sudul UE. Polonia, Cehia, Suedia, Danemarca ar fi atins nivelul lor într-o perioadă destul de mică. Aceste ţări ar avea atunci un sistem în care moneda să corespundă culturii economice şi politice. În prezent, doamna Merkel, dimpotrivă, vrea ca diferite culturi europene să se subordoneze necesităţilor valutei. Și numai atunci când peste ani economia statelor din sud va ajunge la nivelul celor din nord, va putea fi reintrodusă moneda unică europeană. Dar înainte de a se întâmpla acest lucru, vor trece zeci de ani.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):