18 iunie 2013

De reţinut asta, pentru momentul când Isărescu va fi propus candidat prezidenţial de PontaBăsescu


Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat un amendament al BNR, susţinut de Forumul Constituţional, care completează prevederile actuale privind funcţionarea şi organizarea Băncii Naţionale şi menţionează atât posibilitatea transferului unor prerogative către BCE cât şi trecerea la euro.

Membrii Comisiei de revizuire au adăugat un nou articol după articolul 137 din actuala Constituţie, cu denumirea "Moneda naţională şi banca centrală".

"(1) Banca centrală are dreptul să emită însemne monetare pe teritoriul României. (2) Banca Naţională a României este banca centrală a statului român, instituţie publică independentă, ale cărei prerogative, administrare şi funcţionare se reglementează prin lege, în conformitate cu normele de drept internaţional care decurg din tratatele la care România este parte. (3) Banca Naţională a României este condusă de un Consiliu de Administraţie ai cărui membri sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit. (4) În conformitate cu tratatele constitutive şi actele legislative ale Uniunii Europene, prin lege organică se pot reglementa: a) transferul de prerogative ale Băncii Naţionale a României la Banca Centrală Europeană, b) recunoaşterea circulaţiei şi înlocuirea monedei naţionale cu moneda euro", precizează amendamentul adoptat în Comisie.

Totodată, a fost modificat articolul 138 din Legea fundamentală, care permite Guvernului elaborarea proiectului bugetului de stat multiannual.

Actualul articol 138, aliniatul 2 din Constituţie "Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului", va avea următoarea formă: "Guvernul elaborează anual sau multianual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le transmite instituţiilor Uniunii Europene, după informarea prealabilă a Parlamentului asupra conţinutului acestora".


UPDATE:  

S-a mai adăugat un alineat, tot "în urma consultării cu reprezentanţii BNR": "În exercitarea prerogativelor sale, BNR nu poate solicita sau primi instrucţiuni de la nicio autoritate sau instituţie a statului."

5 comentarii :

Riddick spunea...

Trădarea merge înainte. După ce au strecurat în Constituţie - în urma referendumului falsificat din 2003 - clauza de înlocuire a leului: "În condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică (= "fără o altă revizuire") se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene", acum se legalizează subordonarea BNR faţă de BCE (deja existentă, informal):

"În conformitate cu tratatele constitutive şi actele legislative ale Uniunii Europene, prin lege organică, se pot reglementa - transferul de prerogative ale Băncii Naţionale a României la Banca Centrală Europeană, dar şi recunoaşterea circulaţiei şi înlocuirea monedei naţionale cu moneda euro."

Riddick spunea...

Formulările din 2003:

TITLUL -IV- Economia şi finanţele publice

Constituţia României - ARTICOLUL 137: Economia şi finanţele publice - Sistemul financiar

(1) Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege.

(2) Moneda naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene.


TITLUL -IV- Economia şi finanţele publice

Constituţia României - ARTICOLUL 138: Economia şi finanţele publice - Bugetul public naţional

(1) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.

(2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului.

(3) Dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, până la adoptarea noilor bugete.

(4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii.

(5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.

Anonim spunea...

Unii chiar nu vad deloc. MUGUREL la inaugurarea noului pod peste Dunare a zis ca v-a fi tiparit pe NOUA BACNOTA EURO. Deci planul merge mai departe ca inflatia adaugind un ZERO in coada ca sa facem uniunea EURO-ASIA.

Simeone spunea...

Iezuitii...

Liderii statelor membre G8 au făcut presiuni asupra zonei euro pentru a accelera demersurile pentru realizarea unei uniuni bancare, iar Japoniei i s-a cerut să adopte reforme structurale pentru reducerea deficitului, transmite Reuters.

http://www.agerpres.ro/media/index.php/international/item/204087-G8-cere-zonei-euro-realizarea-rapida-a-unei-uniuni-bancare.html

Riddick spunea...

Basescu latra chestia asta de vreo doi ani, USL "merge pe burta", dar i-a dat de gol Leonard Orban.

Ponta, despre uniunea bancară: "Vom lua o decizie privind aderarea, dar condiţia este să fim la masă".

Leonard Orban îl dă de gol - România deja negociază uniunea bancară: "Sunt nişte riscuri pe care le urmărim îndeaproape, sunt nişte lucruri pe care le avem în vedere în negocierile extrem de complicate care se derulează în momentul de faţă, fie că vorbim de propunerile Comisiei Europene legate de prima etapă a Uniunii bancare, fie că vorbim de celelalte proiecte pe termen mai lung."

http://riddickro.blogspot.ro/2013/03/guvernul-pentru-bizonii-votanti-usl.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: