09 iunie 2013

Am sacrificat Grecia pentru a salva euro



Presseurop :

Potrivit FMI, planul de salvare a Greciei a permis mai ales creditorilor săi să scape de responsabilitatea lor şi să se protejeze de riscurile de contagiere. Grecii ar trebui să se revolte şi să rediscute condiţiile împrumutului, estimează To Vima.

Giorgios Malouchos

Lucrurile stau în felul următor: planul de asistenţă financiară avea deficienţe de la bun început. Un plan care a avut consecinţe devastatoare. Un plan destinat “salvării” Greciei, dar mai exact spus era vorba de salvarea monedei euro, însă prin moartea Greciei! Cine spune acest lucru? Ei bine, unul dintre cei trei membri ai troicii (organism format din BCE, UE, FMI): Fondul Monetar Internaţional. FMI critică partenerii, dar şi pe sine însuşi şi Guvernul Greciei. S-au îndreptat împreună spre o catastrofă care avea ca unic obiectiv câştigarea de timp pentru alte [ţări din zona euro].

Documentul FMI, publicat pe 5 iunie, este o palmă dată politicii de “salvare”, dar şi “Europei” – adică Germaniei – şi Guvernului grec din acea perioadă, condus de [premierul socialist Giorgios Papandreu], cel care a semnat primul memorandum.

Cinism debordant

Creditorii nu doar că distrug, creează şi impresia că ar vrea să utilizeze criza greacă pentru a proteja şi, în final, a reorganiza zona euro, în detrimentul Greciei.
Documentele sunt exasperante: FMI admite crima, dar nu îşi recunoaşte responsabilitatea. Dezvăluie la nivelul cel mai oficial motivul, fără a explica modul în care această tragedie care afectează ţara – cauzată nu de datoria suverană, ci de planul de salvare – ar putea fi abordată după ce erorile au fost recunoscute. Este un cinism debordant…

Şi, fireşte, această situaţie expune ireparabil clasa politică greacă, care a susţinut planul de asistenţă financiară şi care l-a prezentat ca fiind singura metodă de relansare economică. Şi care forţa Grecia să se plieze acestei metode mortale, prezentând planul de salvare ca alibi. O salvare care, după cum recunoaşte FMI, s-a dovedit a fi o catastrofă.

Un şantaj patetic 

Clasa politică nu a luptat pentru interesele ţării, ci, dimpotrivă, a preferat calea uşoară, preocupându-se doar de menţinerea puterii. A fost pregătită să renunţe puţin şi la suveranitate pentru a ceda unui şantaj patetic.

Dacă Executivul de la Atena ar avea măcar puţin respect atât pentru cuvântul “grec”, cât şi pentru cuvântul “guvern”, nu ar trebui să închidă ochii la recentele dezvăluiri făcute de FMI.

Ar trebui să se dea răspuns întrebării următoare: este posibil ca unul dintre cei trei membri ai directoratului internaţional care exercită controlul economic asupra ţării să îşi continue parcursul fără ca [Guvernul grec] să reacţioneze? Poate din acest motiv a fost elaborat şi publicat acest raport: pentru a oferi Atenei forţa de a contesta acest parcurs – sau poate pentru a nu contesta. În orice caz, ideea conform căreia “nu şi-ar fi dat seama de eroare de la început” este naivă.

Grecia ar trebui, în sfârşit, să facă ceva. Ce mai aşteaptă? Dacă nu acum, atunci când? Iar toţi cei care susţineau că această soluţie ar fi fost o “salvare” sau că Grecia este responsabilă de situaţia în care se află şi că cetăţenii greci trebuie îndure toate acestea, ar trebui să îşi revizuiască opiniile.

Înşişi creditorii şi-au făcut autocritica. Ei bine, susţinătorii lor ar trebui să procedeze la fel… Şi să vedem cu toţii cum putem folosi această situaţie teribilă pentru a pune capăt catastrofei numită “salvare”. Chiar dacă este mult prea târziu: pentru că, în momentul de faţă, Grecia şi-a pierdut toate armele. Din vină proprie.

----------------------------------------------------------------------------------

Şi guvernele au vina lor

După prezentarea raportului FMI privind deficienţele planului de salvare destinat Greciei, “Comisia Europeană este în defensivă”, titrează publicaţia EUobserver, citându-l pe purtătorul de cuvânt al comisarului pentru Afaceri economice Olli Rehn, care argumentează că reducerea deficitului bugetar al Greciei şi menţinerea ţării în zona euro nu sunt “o performanţă deloc neglijabilă”.

Dar troica nu este singura entitate responsabilă de recesiunea şi problemele sociale cauzate de planurile europene de relansare economică, argumentează ziarul Il Sole-24 Ore.
Problema nu este doar cu Grecia, ci şi cu Irlanda, Portugalia, Spania şi chiar Italia. În toate aceste cazuri, troica a ales să plaseze întreaga povară a planurilor de restructurare pe umerii statelor afectate de criza datoriilor, ignorând că vina nu aparţine doar celor care iau credite în mod neglijent, ci şi a celor care le oferă. Dacă această atitudine este de înţeles la nivelul instituţiilor reprezentând creditorii, precum Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană, este mai puţin de înţeles în rândul guvernelor naţionale, care ar fi trebuit să protejeze statele îndatorate. Este prea mult să le cerem să îşi asume partea din vină?

Un comentariu :

Riddick spunea...

Nigel Farage :

Greece has been sacrificed on the altar of the failed euro experiment

In June 2011, I stood in front of the assembled ranks of Eurocrats – Barrosso et al – with a copy of the IMF charter in my hand and read it out. The IMF expressly rejects the idea of supporting currencies; it is there instead to support countries.

Now, exactly two years later, we find that the IMF – with the support of the political establishment of the European Union, including our own George Osborne and David Cameron – was preparing to gamble billions of pounds on a lie.

This gamble has resulted in liabilities being run up that will take generations to pay back. It has resulted in the destruction of millions of lives and the colonial depredation of a once-proud nation.

Greece has been sacrificed on the altar of the failed euro experiment, its business community decimated, its families driven to penury, its suicide rate through the roof (up more than 40 per cent over the period of the crisis). Unemployment in the strike country has quadrupled, and youth unemployment is now at 64%. Dreams have been destroyed, a future mortgaged – and hopes left rotting in untended olive groves.

What has happened is nothing so much as the desperate play of an ancient regime, throwing a loaded dice at a Versailles gaming table, hoping against hope that for once the numbers will come up. They never did; they haven’t now.

According to the IMF report published this week, of the four criteria that they set themselves as to whether a bailout is acceptable, the bailout clearly failed on one of those, and they say with hindsight it should have failed on two more. In bald figures, Greece was needful of seven times the IMF-imposed quote. A staggering amount. [...]


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):