06 mai 2013

Trădarea elitelor



Traducerea articolului lui Éric Anceau, La trahison des élites (Trădarea elitelor).

 

Elitele conducătoare îşi atribuie legitimitatea de care dispun, fie tradiției, carismei sau legalităţii, conform tipologiei binecunoscute propuse de Max Weber (în 1919), însă ele trebuie să știe cum să gestioneze crizele care lovesc periodic societățile faţă de care sunt responsabile, pentru a se menține la putere. Prin lipsa de înțelegere a nobilimii franceze, care ținea de privilegii și dorea să obțină mai multe, s-a pierdut totul între 1787 și 1789, prin deschiderea cutiei Pandorei printr-un reformism incomplet, deoarece era destinat în mod exclusiv intereselor sale proprii.

De atunci, rolul elitelor noastre este mult mai complex. După cinci schimbări de regim, ele au rămas la putere sub diferite avataruri, în cadrul unei democratizări relative, dar reale, cu preţul unor importante concesii. În fresca sa monumentală, La Responsabilité des dynasties bourgeoises (Responsabilitatea dinastiilor burgheze, 1943-1973), (Emmanuel) Beau de Loménie arăta abilitatea extraordinară a acelorași familii și acelorași rețele de a rămâne deasupra, în ciuda prăbușirilor naționale de care au fost în mare parte responsabile, și care s-au plătit de fiecare dată prin ocupație și dezmembrarea teritoriului: 1815, 1870, 1940 ! Caricatural în detaliile sale - autorul a reluat, de exemplu, "mitul celor două sute de familii" - tabloul a avut un sâmbure de adevăr. În timpul perioadei Les Trente Glorieuses (boom-ul de după primul război mondial, anii '30), aceste elite au dezvoltat totuși o nouă politică socială, au construit o industrie modernă și vie, iar de la 1958, sub conducerea generalului de Gaulle, un regim care a făcut să strălucească Franța.

Când Beau de Loménie a murit, în 1974, fresca lui părea să descrie un trecut revolut.


În 1960, Raymond Aron însuşi evoca o democrație liberală chimic pură și protejată de orice pericol major, prin controlul pe care diferitele grupări de la putere le exercită una asupra celeilalte. Sunt, totuși, amenințări sau limitări care apasă asupra sistemului. Unul dintre colegii săi de peste Atlantic, Charles Wright Mills, a publicat cu patru ani mai devreme The Power Elite (Elita puterii) în care a descris, cu cifre și exemple, înțelegerea secretă dintre politicieni, magnații capitalismului financiar și lobby-ul militar-industrial, care a amenințat esența democrației americane. De fapt, nici Franța nu a fost cruțată. În 1977, Pierre Birnbaum denunța, în Les Sommets de l'Etat (Vârfurile statului) întrepătrunderea dintre politică și administrație. Fenomenul a fost doar accelerat în următoarele câteva decenii, până la punctul în care acum clasa politică, funcția publică de conducere, marele patronat industrial, lumea financiară, și numeroşi jurnaliști care lucrează pentru media mainstream, nu mai sunt decât una şi aceeaşi elită. Clivajul stânga-dreapta moștenit de la 1789 a devenit secundar. O adevărată oligarhizare a puterii este în curs de desfășurare chiar acum. Nepotismul actual îl depăşeşte cu mult pe cel de pe vremea defunctelor noastre monarhii. Așa cum o arată multe lucrări recente, printre care anchetele edificatoare ale lui Sophie Coignard și Romain Gubert, L’Oligarchie des incapables (Oligarhia incompetenţilor) și Noël Pons, La Corruption des élites (Corupția elitelor), acest fenomen este însoțit de un offset de expertiză și de multiple conflicte de interese.

Astăzi, elita este în plină rejectare a trecutului, în negarea completă a realităţii, și în incapacitatea totală de a oferi o soluție rezonabilă crizei la care a contribuit foarte mult spre a o instala în țară. Să revenim pe scurt asupra acestei trădări, în sensul că elita nu face faţă imensei responsabilităţi cu care este investită.

De la Revoluție, elitele au reușit să se perpetueze la putere, deoarece acestea au fost capabile să adapteze modelul nostru de stat-națiune la transformările din lume, la crizele interne și pericolele externe. După primul război mondial, unii au căutat să încurajeze dialogul direct dintre asociațiile internaționale și regiuni, peste capul statelor, odată cu Conferința de la Versailles, dar nu au reușit din cauza opoziției guvernelor. Apariția Statelor Unite ca o superputere după 1945 a schimbat situația. Toată lumea știe rolul pe care l-au jucat în construcția europeană, în timpul Războiului Rece. Discursul despre expirarea statelor naționale din Vechea Europă, limitat inițial doar la câteva cercuri atlantiste, Conferinţele Bilderberg și Comisia Trilaterală, a ajuns prin a se impune la Bruxelles, Luxemburg, Frankfurt și Paris. El a devenit discursul elitei dominante. Universalismul francez născut în timpul Iluminismului și amplificat de Revoluție, şi care propovăduia Marea Naţiune care se va răspândi în întreaga lume, a fost transformat într-un cosmopolitism dizolvant. Într-o manieră atât de improbabilă acum treizeci de ani, neoliberalismul, creștin-democrația și stângismul liberal au ajuns să fuzioneze într-o formă de gândire unică post-națională. Diverşi "feudali" din fruntea regiunilor noastre așteaptă cu nerăbdare primul moment în care vor beneficia de gestionarea fondurilor structurale.

Deja disprețuiţi, oamenii care-şi păstrează angajamentul față de statul-națiune, democrație și republică sunt calificaţi, în cel mai bun caz, drept poujadişti (reacţionari mic-burghezi), şi în cel mai rău drept naționalişti, chiar dacă primăvară arabă și puterile emergente cum ar fi China, India și Brazilia evidențiază vitalitatea statelor-națiune.

După cum scria Renan : "Existența națiunilor este garanţia libertății, care s-ar fi pierdut dacă lumea ar avut doar o singură lege și un singur stăpân."

Discursurile exclusiv tradiționaliste și radicale dau apă la moară elitei, dar nu suficient pentru a eradica patriotismul, după cum a arătat-o victoria "nu"-ului de la referendumul din 2005. O mare parte a elitei, prin urmare, împărtășește dorința exprimată de către savantul american Bryan Caplan în The Myth of the Rational Voter (Mitul votantului raţional, 2008) : va fi necesară înlocuirea democrației de către piață, deoarece oamenii sunt ignoranţi, dar esenţiali pentru a asigura consumul. Era post-democratică anunţată de Jürgen Habermas, Hubert Védrine sau Emmanuel Todd poate fi pe-aproape.

La acestea se adaugă declinul complet al sentimentului de muncă în serviciul public și al dezinteresului, în favoarea liberalism-libertarianismului, "câştigă din ce în ce mai mult, ca să ai ce cheltui". Cultul banului și lefurile disproporţionate au sporit în ultimii ani, ca urmare a financiarizării economiei și incapacităţii de a stabili controale și frâne eficiente. După cum a arătat Christopher Lasch în La Révolte des élites et la trahison de la démocratie (Revolta elitelor și trădarea democrației, 1994), nu este de mirare că elita care demisionează din rolul său istoric spre a-şi apăra privilegiile și interesele a impus regula "fără reguli", cântă imnul pluralismului și nu este deloc dispusă să lupte împotriva tendinței unei părţi a concetățenilor noștri, care cred despre ei înșiși că nu fac parte din aceeași republică, ci sunt nişte persoane importante din cadrul unor comunități. Mass-media, care a jucat un rol-cheie în afirmarea națiunii și în cultivarea sentimentului de a trăi laolaltă, a promovat învățători falși care cred într-o "societate a spectacolului" și într-un "festivism", denunțate de Guy Debord și Philippe Muray.

Într-adevăr, o formă de schizofrenie franceză face elita noastră să oscileze între credința oarbă în sine și ura de sine, așa cum le-a definit în 1930 Theodor Lessing și care se aplică atât de multor lideri ai noștri, conştienţi de neputinţa lor. Instinctul de turmă, conformismul și incapacitatea de a gândi complexitatea internațională conduc elita, pe de o parte, să o facă pe o parte a sa - cea financiară - să fie mai în ton cu globalizarea și să utilizeze limba engleză, în loc să fi fost în măsură să prevadă și să depășească criza, și, în al doilea rând, pentru a-i respinge toți cei care gândesc diferit. Singurul nostru laureat al Premiului Nobel pentru economie, Maurice Allais, care a murit în 2010, nu a mai fost invitat nicăieri pentru că a avut ghinionul să denunțe dogma comerțului liber. Formarea franceză de tip elitist are aici o parte din responsabilitate, aşa cum au arătat-o mai multe studii din ultimii treizeci de ani.

Astfel, totul converge către aducerea elitei spre exonerarea de misiunea care îi este încredințată : să gândească Franța aşa cum a făcut-o istoria, așa cum este și cum ar trebui să fie, nici înghețată în trecut, nici supusă unei reformite acute, greşită și distructivă, ci reformată în mod rezonabil, strategic și curajos, pentru a continua să dețină un loc în lumea de mâine. Situația actuală prezintă unele analogii cu 1788 şi liderii noștri trebuie să fie atenți, pentru că așa cum Vilfredo Pareto a scris în 1916, "istoria este un cimitir de elite". Ei trebuie să regăsească cât mai curând inteligența de a soluţiona această criză care nu este doar politică, economică și socială. Ea riscă să prăbuşească și civilizația noastră. Marele filosof al istoriei, Arnold J. Toynbee, ne-a avertizat: "Civilizaţiile nu mor asasinate. Ele se sinucid".

13 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Ce poate fi mai trist si mai deprimant decat sa fii tradat de cei pe care-i admiri,de la care astepti sa-ti fie exemplu pentru evolutia ta personala dar si a societatii ?.
Ce putem face , cand cineva ne tradeaza ?
S-o luam e la capat, sa ne creem alte elite.
Numai ca asta dureaza ,in istorie, cel putin careva generatii..

Riddick spunea...

La mine primul declic a fost în august 2000, cu declaraţia lui Constantinescu "am fost învins de către structuri" (sanchi, de-aia e acum bufonul de curte al lui Voiculescu !), iar al doilea semnal grav a fost în 2011, când Băsescu a declarat "Soluţia în momentul de faţă în Europa este o integrare - Statele Unite ale Europei".

Atunci am văzut tabloul complet.

Suntem într-o poziţie mai slabă ca naţiune decât în decembrie 1989, fiindcă inamicii interni s-au coalizat şi consolidat, iar noi ne-am scindat.

Riddick spunea...

... si mulţi (10-15 %) nu mai contează ca forţă electorală, fiind plecaţi din ţară, unii definitiv.

Riddick spunea...

Emmanuel Beau de Loménie

Responsabilités des dynasties bourgeoises

Tome 1 : De Bonaparte à Mac Mahon (1799-1873)
Tome 2 : De Mac Mahon à Poincaré (1873-1913)
Tome 3 : Sous la IIIe République, la guerre et l'immédiat après-guerre (1913-1923)
Tome 4 : Du Cartel à Hitler (1924-1933)
Tome 5 : De Hitler à Pétain (1934-1940)

http://fr.wikipedia.org/wiki/Emmanuel_Beau_de_Lom%C3%A9nie

Crystal Clear spunea...

Am fost innecati in datorii in mod constient, ca sa fim subjugati, familiile ne sunt imprastiate de emigratie si nu mai au forta de coeziune dinante. Casatoriile se fac din de cele mai multe ori din interes si nu dureaza, feminismul duce la scaderea populatiei...

Riddick spunea...

Ce mă îngrijorează este că se gasesc destui care le fac jocul, "electoraliceşte" vorbind.

Crystal Clear spunea...

Sa nu uitam ca elitele sunt cele care ne fac educatia. Scoala a fost invadata de idei stangiste, marxismul cultural a domnit din anii 60 incoace..

Riddick spunea...

Se ştiu cauzele, vreau să văd contramăsurile individuale, şi efectele lor.

E ca şi cum am zice "nu sar din tren, că merge cu viteză prea mare", dar nu tragem semnalul de alarmă ca să oprească şi să ne putem da jos, sau sări dacă încetineşte.

Riddick spunea...

BTW, peste 30 km/h e riscant de sărit (maşină, tren, tramvai...).

Crystal Clear spunea...

Da, trebuie oprit trenul !

Gogu spunea...

@domnisoara Crystal Clear
@Riddik
Cristos a inviat !
Precise comentariile privind distrugerea familiei si innecarea in datorii, ca si cel privind cunoasterea cauzelor, dar nu si a contramasurilor. Nu stiu cum dar mi-ati citit gindurile !
Eu nu cred in cursuri ''fatale'' ale vietii !
O fi el destinul , destin, dar mai e si ''cum iti asterni asa dormi'' !
Prieteni, eu sint pentru actiune !
A C T I U N E ! Toata viata am actionat si am cistigat ! Cind am asteptat am pierdut, uneori totul !
Nu stiu de ce fel, de dreapta sau de stinga.
Pentru mine, SINGURA IDEOLOGIE VALABILA PENTRU ROMANI E CEA ''NATIONALISTA'' ! Altfel Tara e ca si rupta ! Sa dea Domnul sa ma insel ! Riddik, te rog sa retii tu, ca esti mai tinar, data acesteim postari !
Sper sa fiu un ''profet'' fals !

Riddick spunea...

Adevărat a înviat !

Ca să se ajungă la acţiune trebuie mai întâi conştientizarea stării de fapt şi a ce trebuie pus în loc.

Mă tem că mai avem mult de aşteptat.

Crystal Clear spunea...

Adevarat a inviat.

Problema e ca lumea nu stie ce sa puna in loc.
In Romania inca nu exista un partid de drepta


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Ovidiu Nahoi, 2016 (printre iniţiatorii unui apel, "Să ne salvăm Europa!"): "Trebuie să depăşim cadrul strict naţional şi să construim un soclu politic cu adevărat european care să poată înfrunta provocările mondializării, ale modernităţii şi o democraţie renovată printre altele şi prin alegerea directă a conducătorilor Uniunii. Europa este ţara noastră, nu poate exista viitor fără o uniune politică şi fără construcţia unui nucleu dur în jurul unui Stat Unic European. Suntem gata."

Postări populare (nu P.P.E. !):